|
Accesează contul My Orange
03.11.2026, 12:38 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Fondul finlandez de investitii KJK Balkan Holding, actionar al companiei Rompetrol Well Services (PTR), a coborat sub pragul de 10% din drepturile de vot ale societatii, dupa ce a instrainat o parte din detinere la finalul lunii octombrie, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucuresti.
Conform notificarii primite de companie pe 2 noiembrie, KJK Balkan Holding a vandut actiuni PTR pe 28 octombrie si a ajuns astfel la o participatie de 6,8406% din totalul drepturilor de vot.
Anuntul vine intr-o perioada in care actiunile companiei de servicii la sonda din Ploiesti au atras un interes ridicat din partea investitorilor, intr-un val de achizitii care a cuprins mai multi emitenti din sectorul petrolier. Miscarea a pornit de la Rompetrol Rafinare (RRC) - cea mai performanta actiune de la BVB in 2026, si s-a extins ulterior la Oil Terminal (OIL) - pe masura ce investitorii si-au indreptat atentia catre companiile din domeniu ca urmare a scumpirii petrolului.
Brokerii au atras atentia ca avansurile au fost amplificate de free float-ul redus si de efectul de contagiune intre companiile asociate sectorului petrolier, fara ca evolutiile sa reflecte in aceeasi masura schimbari ale fundamentelor economice.
Rompetrol Well Services a raportat in primul semestru venituri din exploatare in urcare cu 14%, la 37 mil. lei, si un profit net de 11 mil. lei, de 6,5 ori mai mare decat in perioada similara din 2025; peste jumatate din profit a fost sustinut de dividendele primite de la Rompetrol Logistics.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
03.11.2026, 13:11
S-a stins conflictul de munca de la Oil Terminal: Angajatii companiei de stat primesc o majorare...