|
Accesează contul My Orange
24.08.2026, 15:22 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Runda a fost condusa de Seedcamp, fondul londonez care a fost investitor timpuriu in UiPath si care a anuntat in iunie strangerea a 320 mil. dolari, cu inteligenta artificiala fizica intre temele declarate. ¬ La runda participa noua fonduri, printre care si fondul roman Underline Ventures, al carui prim vehicul, de 20 mil. dolari, era alocat in proportie de circa 70% in 18 start-up-uri la finalul lui 2025.
Fondul de investitii romanesc Underline Ventures a intrat in actionariatul start-up-ului Embedd, care dezvolta infrastructura software pentru inteligenta artificiala fizica, printr-o runda pre-seed de 2,7 milioane de dolari, circa 2,3 milioane de euro. Runda a fost condusa de fondul londonez Seedcamp, iar la ea au mai participat Cocoa, Connect Ventures, 2100 Ventures, Vesna Capital, U.ventures, Common Magic si Roosh Ventures.
Embedd rezolva o problema de integrare aflata sub orice masinarie inteligenta: software-ul de sistem trebuie sa comunice cu zeci de cipuri diferite, care nu folosesc un limbaj comun. In loc ca inginerii sa parcurga mii de pagini de documentatie si sa scrie codul manual, compania construieste un "geaman digital" al hardware-ului si pune la lucru agenti de inteligenta artificiala care genereaza codul de integrare. Start-up-ul afirma ca astfel clientii au livrat software gata de productie pentru cipuri intr-un timp de pana la sase ori mai scurt.
"Urmatorul val de inteligenta artificiala va schimba pentru intotdeauna fabricile, vehiculele, robotii si infrastructurile critice existente", a declarat Michael Lazarenko, cofondator si CEO al Embedd, intr-un comunicat al companiei. El sustine ca orice modificare a hardware-ului genereaza in prezent o complexitate care incetineste inovatia, iar banii atrasi acum merg in dezvoltarea platformei si in extinderea colaborarii cu producatorii de semiconductori.
Compania a fost fondata la Londra de antreprenorii ucraineni Michael Lazarenko, Maxim Gorinov si Valentin Gololobov, dupa ce afacerea lor anterioara, din zona de hardware, a fost lovita de criza cipurilor din pandemie si apoi de invazia Rusiei in Ucraina. Embedd si-a inceput activitatea comerciala in aprilie 2026 si a semnat de atunci contracte cu mai multi producatori de semiconductori, cel mai recent fiind americanii de la Microchip Technology.
Rodger Richey, vicepresedinte pentru sisteme de dezvoltare si programe academice in cadrul Microchip Technology, spune ca, in sistemele incorporate, "intrebarea decisiva pentru competitivitate nu mai este al cui cip este cel mai rapid, ci pe al cui cip se poate construi cel mai usor".
Investitiile in robotica si inteligenta artificiala fizica au totalizat aproape 19 miliarde de dolari de la inceputul anului, potrivit cifrelor avansate de compania Embedd.
Fondul Seedcamp, unul dintre investitorii timpurii in UiPath, a anuntat in iunie strangerea sumei de 320 de milioane de dolari. Pentru fondul londonez, lansat in 2007, inteligenta artificiala fizica este una dintre temele pe care mizeaza cu noul capital, iar Embedd se incadreaza exact in acest pariu.
Underline Ventures, fondul condus de Bogdan Iordache, investeste in start-up-uri tech din Romania, Europa de Est si din diaspora. Primul sau vehicul are 20 de milioane de dolari, din care circa 70% erau alocate la finalul anului trecut in 18 companii, printre care Veridion, Deltia AI, Uvionix si BibleChat, cu tichete de 1,5-2 milioane de dolari pe investitie noua, potrivit datelor prezentate de Iordache in luna mai in cadrul emisiunii ZF IT Generation.
"Valoarea platformei dezvoltate de Embedd este validata de unii dintre cei mai mari producatori de cipuri din lume", a afirmat Bogdan Iordache, partener general al Underline Ventures, care spune ca echipa Embedd poate construi "layerul default" pentru physical AI.
Fondul se pregateste in paralel de al doilea vehicul de investitii. Pe 30 iunie a fost constituita la Bucuresti societatea TZA Investors Underline Ventures Fund II S.R.L., cu un capital social de 620 de lei si cu obiect de activitate activitati ale holdingurilor, potrivit informatiilor publice. Printre cei opt fondatori figureaza Florentin Tuca si Gabriel-Ionel Zbircea, care dau numele casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
24.08.2026, 15:22