|
20.03.2026, 09:49 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Asociatia Romana de Fintech (RoFintech) si-a dublat numarul de membri in sase ani de activitate, ajungand la 32, si sustine ca Romania are potentialul de a deveni referinta regionala in fintech - dar numai daca ambitia companiilor locale va creste pe masura. Mesajul a venit la gala anuala a asociatiei, organizata saptamana aceasta la Bucuresti, unde au fost decernate noua premii pentru proiectele anului 2025 din industrie. Datele unui studiu KeysFin realizat pentru RoFintech arata ca industria a avut un an record in 2024: cifra de afaceri agregata a celor 29 de companii membre a ajuns la 82,7 mil. euro, in crestere cu 36% fata de 2023 si cu 143% fata de 2020.
"De sase ani de zile de cand sunt in asociatia de fintech, eu chiar cred ca avem in Romania premisele sa dam ora exacta pe fintech in regiune. Inca nu o facem concret, dar avem sansele sa continuam sa crestem colaborarea intre banci, fintech-uri si autoritati de reglementare", a declarat Cosmin Cosma, presedinte RoFintech.
Studiul KeysFin, care s-a concentrat pe evolutia membrilor Asociatiei RoFintech, arata ca SelfPay ramane cel mai mare jucator, cu o cifra de afaceri de aproape 47,5 mil. euro (57% din total) si un profit net de 6,47 mil. euro - aproape 79% din profitul total al industriei. Pentru 2025, estimarea este ca cifra de afaceri a industriei sa depaseasca pragul de 95 mil. euro, potrivit studiului. Numarul de angajati din industrie a ajuns la 429 in 2024, in crestere cu 3% fata de 2023 si cu 160% fata de 2020, iar numarul de companii a crescut la 29 - un nivel record. Varsta medie a companiilor fintech este de 9 ani, iar 83% din cifra de afaceri se concentreaza in Bucuresti.
Castigatorii desemnati de juriu au fost: ¬ Best Partnership of the Year (FinTech to FinTech): Token Payment Services - SIBS Romania ¬ Collaboration of the Year (FinTech to Non-Fintech): Filbo & PayPoint ¬ ROBI Award - Best Open Finance API: Revolut ¬ Excellence in User Experience: Revolut ¬ Financial Inclusion Project of the Year: SelfPay ¬ Digital Financial Service of the Year: Revolut ¬ Most Promising FinTech Startup: Token Payment Services ¬ Most Innovative FinTech Project: Filbo ¬ Leadership in the FinTech Industry: Omer Tetik, CEO al Bancii Transilvania.
Cosmin Cosma a descris gala ca pe un moment de bilant al intregii industrii. "Aceasta gala nu este doar despre premii, ci despre recunoasterea unei maturitati pe care ecosistemul romanesc de fintech a atins-o. Vedem parteneriate strategice care depasesc granitele industriei si solutii tehnice care pun Romania in topul hartii inovatiei europene. Felicitari tuturor castigatorilor pentru curajul de a redefini serviciile financiare", a declarat presedintele asociatiei.
Potrivit lui Cosma, asociatia ofera companiilor de fintech acces la mai multe paliere - de la capital, la resurse si talent. Printre membrii institutionali care s-au alaturat RoFintech se numara Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), Banca Nationala a Romaniei (BNR), Biroul de Credit si Institutul Bancar Roman.
"Discutam de o dublare a acestui numar si avem adeziuni in continuare; incetul cu incetul, din ce in ce mai multe companii vin sa se alature acestei asociatii a fintech-ului romanesc", a spus Cosma. Pe langa fintech-urile membre, asociatia are si o serie de parteneri - fintech-uri internationale sau companii mai mature - care sustin comunitatea. Presedintele RoFintech a descris relatia cu autoritatile de reglementare ca un avantaj competitiv al ecosistemului local. "Noi in Romania suntem chiar privilegiati. Chiar ne simtim mandri cand le spunem ce proiecte facem impreuna cu Banca Nationala. In alte tari, va spun sincer, asociatiilor de fintech le este foarte greu sa treaca de portar la banca centrala. La noi avem o relatie extrem de coerenta de cand a fost infiintata aceasta asociatie, si lucrul acesta se vede si in cresterea intregii industrii", a adaugat Cosma.
Una dintre realizarile concrete pe care asociatia si le revendica este contributia la modificarea legislatiei fiscale adoptata in decembrie 2025, prin care au fost introduse doua concepte noi. "O chestie importanta la care am contribuit este schimbarea legislatiei fiscale care s-a intamplat anul trecut, in decembrie, prin introducerea a doua concepte noi in cadrul legislatiei fiscale. Aceste concepte sunt ideea de cont de plati - cand initial era doar cont bancar. In acest moment, toate IMM-urile au obligatia de a avea cont de plati, nu doar cont bancar. Contul bancar este o subcategorie a contului de plati", a explicat Cosma.
Al doilea concept vizeaza mijloacele moderne de plata, realizat, potrivit lui Cosma, impreuna cu Banca Nationala si Transfond. "Un alt lucru pe care l-am reusit impreuna cu Banca Nationala si cu Transfond a fost sa schimbam in legislatie si introducerea mijloacelor moderne de plata. Practic, fintech-urile din Romania care au licenta pot sa ofere solutii alternative de plata la plata cu cardul si au o definire in legislatia fiscala a Romaniei", a spus presedintele asociatiei.
Cosma considera schimbarea drept una de anvergura. "Acesta este un lucru istoric, pentru ca de fapt legitimeaza ecosistemul de fintech din Romania pentru institutiile de plata care pot avea conturi de plati si care pot oferi plati de tip account-to-account", a adaugat acesta.
Decernarea premiului pentru leadership lui Omer Tetik, CEO al Bancii Transilvania, a fost motivata de contributia sa la modernizarea sectorului financiar si deschiderea catre colaborarea cu startup-urile tech. Tetik a recunoscut ca relatia sa cu RoFintech a evoluat de la scepticism la parteneriat activ. "Pot sa spun adevarul - cand ma sunai sa faci prezentari initial spuneam iar ma suna Cosmin cu avioanele lui - dar la un moment dat in sedinta de board cand discutam niste subiecte le-am spus colegilor ca echipa lui Cosmin face deja acele lucruri si ca e momentul sa incepem o colaborare", a povestit Tetik, adresandu-se lui Cosma.
CEO-ul Bancii Transilvania a adaugat ca prezenta fintech-urilor a schimbat modul in care functioneaza bancile. "Eu nu stiu daca bancile sunt sau nu companii de utilitate dar simt ca bancile si cu ajutorul fintech-urilor au devenit mai utile pentru clientii lor, mult mai relevante si cand e vorba de user experience si de securitate", a declarat Tetik. El a incheiat cu un mesaj adresat comunitatii fintech: "Va multumim pentru ca ne ajutati sa crestem, sa crestem solid, frumos, si sa facem proiecte mai multe si mai interesante in viitor."
Catalin Cretu, General Manager, Bulgaria, Croatia, Romania, Slovenia in cadrul Visa Europe, a oferit o perspectiva regionala asupra ecosistemului fintech. "Astazi fintech-urile sunt intr-adevar una dintre cele mai puternice forte care accelereaza inovatia in serviciile financiare - aduc viteza, creativitate si o experienta digitala excelenta pentru utilizatori", a declarat Cretu.
El a punctat ca relatia dintre banci si fintech-uri functioneaza ca o simbioza. "De foarte multe ori, colegii nostri din banci accepta ideea ca aceasta prezenta permanenta, uneori incomoda, a fintech-urilor ii face sa fie mai buni. Si din acest punct de vedere exista o simbioza aici, care lucreaza in final pentru consumatori, pentru clientii nostri finali", a spus Cretu.
Visa se pozitioneaza ca infrastructura care permite fintech-urilor si bancilor deopotriva sa ajunga la scara. "Ceea ce ofera Visa este infrastructura, securitate si increderea necesara pentru ca aceste inovatii sa functioneze la milioane de comercianti si sute de miliarde de tranzactii. Practic, lucram impreuna pentru a transforma ideile bune, fie ca vin dintr-o zona sau alta, in produse reale care ajung in viata de zi cu zi a oamenilor, a clientilor nostri", a explicat Cretu. Rolul Visa, potrivit acestuia, este "sa ajutam aceste idei, fie ca vin din industria bancara, fie ca vin din industria fintech, sa ajunga la scara globala si sa ajunga la consumatori". La nivel global, Visa colaboreaza cu peste 2.000 de fintech-uri, "de la startup-uri la inceput de drum pana la companii care au devenit jucatori globali".
Comparand ecosistemele din regiune, Cretu a observat o diferenta de mentalitate. "Acesta mi se pare accentul care este putin mai pregnant in afara Romaniei: ei fac solutii si se gandesc imediat cum le implementeaza in afara tarilor lor. Si asta ce spune? Nu ca isi neglijeaza piata - spune despre ambitia lor", a declarat reprezentantul Visa. Cretu a cuantificat diferenta de ambitie. "Ambitia nu este de 6 milioane, 10 milioane, 20 de milioane. Ambitia este de 300 de milioane, 400 de milioane. Aceasta ambitie, pe care o vad foarte pregnant in Bulgaria, in Croatia, in Slovenia si care incepe sa apara din ce in ce mai puternic si din Romania, este un semn foarte bun, pentru ca de foarte multe ori spunem "avem oameni talentati, oamenii nostri din IT" si asa mai departe, dar trebuie sa avem si ambitiile pe masura", a spus Cretu.
El a mentionat si existenta unor proiecte pilot pe care Visa le deruleaza cu fintech-uri din Romania. "Avem deja cateva proiecte impreuna cu cateva fintech-uri care sunt aici in sala, care au un foarte bun potential - sunt niste use case-uri foarte interesante, atat pentru piata din afara, cat si in zona IMM-urilor, in zona finantarilor de IMM-uri, si nu numai", a adaugat Cretu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.03.2026, 09:49