×

Accesează contul My Orange

Profesii

Generatia care va fi nevoita sa munceasca si dupa pensie

Generatia care va fi nevoita sa munceasca si dupa pensie

20.09.2026, 13:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Schimbarea de ritm este elementul comun pe care il viziualizeaza acum tinerii manageri de top ca fiind echivalentul ideii de pensionare. Circa 90% dintre ei nu se vad desprinsi de activitati de constructie, mentorat, ghidaj, implicare sau dezvoltarea unor afaceri legate de registrul hobbyurilor. Pentru generatiile tinere de lideri, pensia nu mai inseamna retragere, ci reinventare. Mai sanatosi, mai activi si mai atasati de ceea ce fac, multi dintre managerii de top de astazi isi imagineaza viitorul continuand sa munceasca - nu din obligatie, ci din alegere.

Viata pe o plaja, dar ca barman care pregateste cocktailuri si interactioneaza cu clientii, nu o poza statica este viziunea lui Dragos Petrescu, fondator si presedinte al City Grill Group, despre momentul in care se va retrage din business. El este unul dintre liderii inclusi in primele editii ale catalolui 100 Tineri manageri de top, ajuns anul acesta la a 21-a editie. Pentru majoritatea liderilor care nu au implinit 40 de ani - unii dintre ei nici 30 de ani -, retragerea din activitate este un moment indepartat. Si pentru ca mentalitatea, economia si stilul de viata se schimba radical, cei mai multi dintre ei nici nu-si imagineaza ca se vor rupe vreodata de zona businessului, intr-o forma sau alta.

In plus, deceniile care vin sunt guvernate de necunoscute uriase - de la felul in care tehnologia va remodela piata muncii si pana la felul in care vor evolua economia globala si locala. Nimeni nu poate garanta in acest moment ca vor mai exista bani pentru pensii clasice, iar fondurile din Pilonul II au fost de-a lungul anilor subiect de interes pentru reprezentantii clasei poltice in ideea "nationalizarii" lor. Desigur, si varsta de pensionare poate creste in viitor, dupa modelul altor tari. Durata medie estimata a vietii profesionale in Uniunea Europeana a ajuns la 37,5 ani in 2025, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, arata o analiza realizata de Banca Transilvania pe subiectul vietii profesionale in UE pe baza datelor Eurostat. In sapte tari din Uniune vechimea in munca depaseste 40 de ani, Tarile de Jos, Suedia si Danemarca fiind in fruntea clasamentului. Romania se afla la polul opus, cu o durata estimata a vietii profesionale de 32,7 ani, cu aproape 5 ani sub media europeana si 11 ani sub media aflate in topul acestui clasament.

In plus, mai exista un fenomen care se contureaza tot mai clar, mai cu seama in piata din SUA, asa cum a prezentat BUSINESS Magazin intr-una din editiile anterioare ale revistei. Tot mai multi americani care se pensioneaza se vad nevoiti sa se intoarca la viata profesionala, pentru ca veniturile din pensie sunt insuficiente.

In opinia liderilor romani din mediul de business, cu varste de pana in 40 de ani, pensia, asa cum este inteleasa si privita in prezent, nu va mai exista. Niciunul nu se vede constrans sa-si continue viata profesionala peste ani, ci sunt incredintati ca vor mentine contactul cu lumea afacerilor, chiar daca din alte roluri - cum ar fi mentori sau profesori. Raspunsurile de mai jos sunt oferite de tinerii manageri inclusi in editia din acest an a catalogului 100 Tineri manageri de top.

Cititi articolul integral pe Business MAGAZIN

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare