|
Accesează contul My Orange
28.09.2026, 20:14 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Teilor Holding SA, a raportat la nivelul grupului o cifra de afaceri de 364,4 milioane de lei in primul semestru din 2026, marcand o crestere de 23% fata de perioada similara a anului precedent.
EBITDA a inregistrat un nivel de 69,1 milioane de lei, in crestere cu 48%, in timp ce profitul net contabil s-a situat la 27 de milioane de lei, marcand un avans de 43%.
Profitul net normalizat, dupa ajustarea efectelor generate de mecanismul de consolidare, a fost de 31,1 milioane de lei, in crestere cu 33%.
"In primul semestru al anului 2026, Teilor Holding a inregistrat o crestere a veniturilor la nivelul tuturor filialelor, sustinuta de o cerere solida pentru produsele si serviciile oferite de companiile din grup. [...] Ne propunem sa valorificam in continuare potentialul intregului portofoliu de activitati, adaptand prioritatile de dezvoltare la dinamica fiecarui segment si pastrand un echilibru intre investitiile necesare dezvoltarii si contributia acestora la profitabilitatea grupului pe termen lung", a declarat Mircea Varga, Presedintele Consiliului de Administratie al Teilor Holding.
La nivelul individual al entitatilor din cadrul Teilor Holding, lantul de magazine de bijuterii de lux TEILOR a inregistrat in S1 2026 o cifra de afaceri de 214,5 milioane de lei din activitatea desfasurata in Romania, in crestere cu 36% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
In primul semestru din 2026, EBITDA TEILOR a inregistrat un nivel de 21,7 milioane de lei, in crestere cu 25% fata de S1 2025, in timp ce profitul net contabil s-a situat la 0,4 milioane de lei, fiind influentat in principal de efectul negativ al diferentelor de curs valutar.
La nivel consolidat, incluzand si activitatea filialei din Bulgaria, TEILOR a inregistrat in S1 2026 o cifra de afaceri de 214,8 milioane de lei, in crestere cu 17% fata de primele sase luni din 2025. Profitul net consolidat s-a situat la 2,5 milioane de lei, comparativ cu 6,4 milioane de lei in S1 2025. La finalul primului semestru din 2026, TEILOR opera 83 de magazine fizice, dintre care 52 de magazine TEILOR, 24 de magazine DAAR si un magazin JANINE in Romania, 5 magazine TEILOR si un magazin DAAR in Bulgaria, precum si 6 magazine online.
Despre TEILOR
TEILOR este un lant international de magazine de bijuterii de lux cu o traditie de peste 25 de ani. Prezent in Romania si Bulgaria, TEILOR opereaza peste 80 de magazine fizice ale brandurilor TEILOR, DAAR si JANINE si detine o prezenta online prin intermediul platformelor sale de eCommerce
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
28.09.2026, 20:14