|
Accesează contul My Orange
11.08.2026, 19:31 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producator de electricitate din Romania, a incheiat trimestrul al doilea din 2026 cu un profit net de 1,26 miliarde de lei, in crestere cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit raportului semestrial publicat marti.
Veniturile trimestriale au fost de 2,92 miliarde de lei, cu 19% mai mari decat in T2 2025, iar EBITDA a urcat cu 22%, la 1,63 miliarde de lei. Comparativ cu primul trimestru, insa, atat veniturile, cat si profitul au fost mai mici: 3,13 miliarde de lei, respectiv 1,31 miliarde de lei in T1. Rezultatul pe actiune a fost de 2,81 lei in T2, fata de 2,91 lei in trimestrul anterior.
Productia neta a scazut la 3.462 GWh in T2, de la 3.608 GWh in T1, iar compania a cumparat mai multa energie din piata pentru a-si acoperi vanzarile - 625 GWh, fata de 357 GWh in primul trimestru si 478 GWh in T2 2025. Pretul mediu obtinut pe piata angro a coborat la 583 lei/MWh in T2, de la 647 lei/MWh in T1.
Pe ansamblul semestrului, veniturile au ajuns la 6,05 miliarde de lei, cu 40% mai mult decat in S1 2025, iar profitul net s-a majorat cu 62%, la 2,57 miliarde de lei. Productia neta a fost de 7.070 GWh, cu 17% mai mare, avansul venind aproape integral din primul trimestru, cand debitul mediu al Dunarii a fost cu 13% peste cel din T1 2025.
Cea mai mare parte a cresterii de venituri vine din furnizare, segment unde incasarile au urcat cu 59%, la 2,23 miliarde de lei. Portofoliul companiei a ajuns la 1,4 milioane de locuri de consum la 30 iunie, de la 766.256 cu un an inainte. Extinderea a venit insa la pachet cu costuri mai mari: cheltuielile cu transportul si distributia au crescut cu 56%, la 1,15 miliarde de lei, energia cumparata cu 61%, la 364 de milioane de lei, iar certificatele verzi cu 51%, la 244 de milioane de lei. Compania spune ca activitatea comerciala a fost orientata "cu precadere catre sustinerea si consolidarea segmentului de furnizare".
Pentru a doua parte a anului, raportul semnaleaza doua elemente de risc. Din iulie, debitul Dunarii a coborat sub 1.400 mc/s la intrarea in tara, iar compania afirma ca "monitorizeaza indeaproape evolutia situatiei hidrologice". Separat, tariful pentru apa uzinata a fost majorat din 23 iulie de la 37 la 39,71 lei/MWh, cu indexari anuale pana in 2029. Potrivit estimarilor companiei, aceasta cheltuiala "ar putea creste ca pondere in total costuri pana la 22-23% in anul 2029", de la 16-17% in prezent.
La 30 iunie, grupul avea o pozitie de numerar net de 4,35 miliarde de lei. Actionarii au aprobat in mai un dividend special de un miliard de lei, platibil pe 30 septembrie. Actiunile au atins un maxim de inchidere de 220 de lei pe 3 iulie, echivalentul unei capitalizari de aproape 99 de miliarde de lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.