|
Accesează contul My Orange
07.06.2026, 10:53 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ploile abundente au produs efecte in 39 de localitati din 12 judete si in municipiul Bucuresti, in intervalul 6 iunie, ora 08:00 - 7 iunie, ora 08:00, a transmis duminica IGSU.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, au fost afectate localitati din judetele Bacau, Brasov, Buzau, Cluj, Covasna, Calarasi, Harghita, Iasi, Ilfov, Olt, Vaslui si Vrancea, precum si municipiul Bucuresti, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 26 de locuinte, 159 de curti, 30 de subsoluri si patru anexe gospodaresti. De asemenea, apa a fost evacuata de pe cinci strazi.
Totodata, echipajele de interventie au indepartat 14 arbori cazuti pe carosabil. In urma acestor incidente, doua autoturisme au fost avariate.
Circulatia rutiera a fost afectata temporar pe trei drumuri nationale: DN 2, in judetul Bacau, DN 3, in judetul Calarasi, si DN 10, in judetul Buzau. Probleme au fost si pe doua drumuri judetene, DJ 107P, in judetul Cluj, si DJ 203K, in judetul Buzau, din cauza arborilor doborati si a aluviunilor depuse pe carosabil.
In localitatea Slon, judetul Prahova, s-a produs o alunecare de teren care a afectat drumul comunal. IGSU a precizat ca circulatia rutiera este intrerupta, iar accesul catre aproximativ 80 de locuinte din zona se poate face doar pietonal.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.