|
Accesează contul My Orange
23.09.2026, 00:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Educatia financiara nu promite ca vom face mereu cele mai bune alegeri, dar reduce frecventa greselilor si micsoreaza pretul lor, dupa cum spune Sergiu Manea, CEO al BCR ¬ Astfel, educatia financiara nu elimina riscurile si nu garanteaza castiguri, dar oamenii educati financiar iau decizii mai bune ¬ El considera ca este firesc ca o banca sa investeasca in educatia financiara si sa isi doreasca clienti care iau decizii bune si sustine ca "o banca nu poate fi mai sanatoasa decat economia din care face parte, iar economia nu poate fi mai sanatoasa decat deciziile oamenilor care o compun" ¬ BCR urmareste prin proiectul Nationala de Edu Fin ca Romania sa urce de pe ultimul loc in Eurobarometrul cunostintelor financiare, iar pe termen lung sa ajungem in primele 15 tari din UE.
Sergiu Manea, CEO al BCR, a raspuns unui set de intrebari pe marginea proiectului Nationala de Edu Fin.
ZF : Care a fost ideea de plecare a proiectului Nationala de Edu Fin? De ce a lansat BCR acest proiect?
Sergiu Manea : Totul a plecat de la rezultatele Flash Eurobarometrului din 2023, care au asezat Romania pe ultimul loc in UE la cunostinte financiare de baza. Noi am vazut aici o problema de competitivitate si de reputatie de tara, asa ca am decis sa actionam. Pentru ca BCR este o banca pentru comunitate, iar educatia financiara face parte din identitatea noastra.
Datele aratau ca doar 13% dintre romani raspund corect la cel putin 4 din 5 intrebari elementare despre inflatie, dobanzi si risc, fata de o medie europeana de 26% si de 43% in Olanda. In acelasi studiu, 1 din 2 romani declara ca se pricep la bani mai bine decat media. Si aici a aparut tensiunea, pentru ca suntem prima tara din UE la increderea in propriile cunostinte financiare si ultima la cunostintele propriu-zise.
In acelasi timp, romanii spun ca au cel mai responsabil comportament financiar din UE, pentru ca 82% declara ca verifica daca isi permit inainte sa cumpere ceva si isi urmaresc constant cheltuielile, fata de 65% media europeana. Coroborat cu experienta celor zece ani de Scoala de Bani, concluzia noastra a fost ca, intr-adevar, avem disciplina, dar nu putem evalua corect ce stim despre bani. Iar pentru asta e nevoie sa deschidem o conversatie nationala si sa cream obisnuinta cu intrebarile din Eurobarometru.
Asa a aparut Nationala de Edu Fin, initiativa BCR care isi propune sa ridice Romania de pe ultimul loc in UE la cunostinte financiare. Testul de pe bcr.ro este construit pe aceeasi metodologie si pe aceleasi teme ca Eurobarometrul, dureaza trei minute si functioneaza ca un antrenament pe dobanzi, inflatie, investitii si securitate digitala, cu explicatie dupa fiecare raspuns. Practic, testul te ajuta sa afli unde esti, ce stii si ce ai de aprofundat.
ZF : Care este scopul final al acestui proiect?
Sa ridicam Romania de pe ultimul loc in Eurobarometrul cunostintelor financiare, iar pe termen lung sa ajungem in primele 15 tari din UE. Atat de simplu si atat de greu. Vrem sa facem asta intr-un mod sustenabil, cu cate un loc la fiecare evaluare europeana. Fara salturi spectaculoase si fara promisiuni pe care nu le putem tine. Un loc, apoi inca unul, apoi inca unul.
Nationala de Edu Fin aduna experienta celor zece ani de Scoala de Bani si a celorlalte programe din ecosistemul BCR de educatie financiara, precum Coaching Financiar, LifeLab si ZBOR, intr-un singur obiectiv, formulat ca la o echipa nationala. Pentru ca exact asta este, o performanta pe care o putem obtine doar impreuna.
ZF : Care sunt imbunatatirile care pot fi aduse de acest proiect?
Tinta pentru anul acesta este ca Romania sa urce cel putin o pozitie in clasamentul european. Evaluarea se desfasoara chiar acum, se incheie in decembrie 2026, iar rezultatele sunt asteptate in 2027. Mai avem, asadar, aproximativ trei luni de antrenament.
Zecile de mii de ateliere Scoala de Bani si sesiunile de Coaching Financiar ne-au aratat ca educatia financiara este infrastructura. La fel ca drumurile sau scolile, se construieste lent, se vede greu si se simte in tot ce se cladeste deasupra ei. Iar pe partea de impact, e nevoie sa fim corecti. Educatia financiara nu elimina riscurile si nu garanteaza castiguri. Insa oamenii educati financiar iau decizii mai bune in toate zonele vietii lor, de la gospodarirea banilor la investitia in educatie si sanatate sau la alegerea unui job. In plus, te ajuta sa vezi costul real al unui credit, ce face inflatia cu economiile si de ce un randament mai mare vine mereu la pachet cu un risc mai mare.
Apropo de asta, 30% dintre romani cred exact invers, ca o investitie cu randament mai mare este mai putin riscanta. E cel mai ridicat procent din UE si conteaza, pentru ca ne arata o vulnerabilitate reala si modul in care oamenii risca sa piarda economii de-o viata in scheme construite sa promita castiguri garantate si randamente care nu pot exista.
Noi am inteles, inca de acum zece ani, ca o societate nu poate evolua daca oamenii nu sunt expusi la notiuni de dinamica economica si la comportamente responsabile in raport cu munca si banii. De aceea ne-am asumat, prin Scoala de Bani, rolul de educator financiar pentru Romania.
Si totusi, mi se pare in continuare surprinzator cat de des revine in comentariile de pe retelele sociale intrebarea: de ce ar vrea o banca sa fiu eu educat financiar? Or, aici e nevoie sa clarificam ca relatia cu banca inseamna colaborare. Castigam impreuna si pierdem impreuna. Atragem depozitele unor clienti ca sa putem credita alti clienti, ceea ce inseamna ca fiecare decizie a noastra porneste de la evaluarea riscului la nivel de comunitate si de la asigurarea circulatiei banilor in societate, in siguranta. Suntem, literalmente, un cerc al increderii, in care ne sustinem unii pe altii.
De aceea e firesc sa investesti in educatia financiara si sa iti doresti clienti care iau decizii bune. Oameni alaturi de care construiesti un parcurs de 20-30 de ani, pe care ii ajuti sa-si faca un plan financiar pe termen lung, cu solutii adaptate nevoilor si veniturilor lor. Oameni care economisesc, investesc, isi cresc averea si isi dezvolta afacerile. Nu exista niciun interes ascuns aici, dar exista un interes comun. Si cred ca trebuie sa spunem asta raspicat, ca o banca nu poate fi mai sanatoasa decat economia din care face parte, iar economia nu poate fi mai sanatoasa decat deciziile oamenilor care o compun.
ZF : Proiectul Nationala de Edu Fin asumat de BCR este un obiectiv de tara pe termen lung?
Cu siguranta. E despre reputatia internationala a Romaniei si despre faptul ca statisticile se construiesc prin puterea celor multi. Si e, in primul rand, despre incredere. BCR are incredere in Romania si in romani. De aceea ne-am asumat sa nu ne oprim din acest antrenament pana cand Romania nu ajunge in primele 15 tari din UE.
Mai departe, e simplu. Daca in 2027, cand se publica rezultatele, suntem tot pe ultimul loc, continuam. Vom sti ce avem de facut mai bine si o luam de la capat, cu mai multe resurse si mai multa perseverenta. Iar daca reusim sa urcam un loc, vom sti ca nimic nu e prea greu atunci cand suntem impreuna. Si continuam oricum, pentru urmatorul loc.
ZF : Acest proiect se poate extinde in toate judetele Romaniei si in toate sectoarele economice?
Acesta e obiectivul Nationalei. E singura nationala in care joaca toti romanii si in care, atunci cand unul dintre noi invata, castigam toti. E pentru toata Romania, rural si urban, de la 18 la 65 de ani.
Si aritmetica e simpla. BCR are 3 milioane de clienti, adica 1 din 6 romani. Daca fiecare dintre noi ar da testul si l-ar trimite mai departe la alti trei oameni, am ajunge la aproape intreaga populatie adulta a tarii. Chiar si daca ajungem la 5 milioane de romani, Romania nu mai are cum sa ramana pe ultimul loc.
Asta e multiplicarea binelui in forma ei cea mai concreta, un test de trei minute, un link trimis mai departe si o leapsa a binelui care trece din om in om.
ZF : Ce inseamna de fapt implicarea colectiva?
Cel mai bun exemplu este ce s-a intamplat pe 15 septembrie. Peste 550 de companii si institutii publice ne-au pus la dispozitie o ora si jumatate din timpul de lucru platit al angajatilor lor, pentru ca 25.000 de oameni din echipele lor sa faca un curs de educatie financiara si sa intre in Nationala de Edu Fin.
Peste 400 de colegi din BCR, profesori Scoala de Bani, au fost in ziua aceea in 36 de judete si in Bucuresti. Au intrat in fabrici, in brutarii si pe santiere, in primarii, in licee, in clinici medicale si in unitati militare. La finalul zilei, echipa noastra era mai mare cu 25.000 de oameni, aproape dublu fata de recordul Guinness stabilit de BCR in 2018, cand la cea mai mare lectie de educatie financiara din lume au participat 13.230 de persoane.
Si vreau sa spun asta cu toata recunostinta pentru ca nimic din ce s-a intamplat pe 15 septembrie nu ar fi fost posibil fara comunitatile din toata tara care ne-au fost alaturi. Le multumesc tuturor celor care ne-au deschis usa, de la antreprenori la corporatii si institutii publice, si fiecarui om care a ales sa stea o ora si jumatate intr-un atelier de educatie financiara. Prin ei toti, o buna parte din economia Romaniei s-a coordonat intr-o singura zi, pentru un obiectiv din care nimeni nu avea ceva de castigat direct. Si asta ne arata ca avem capital social, ca inca exista in randul oamenilor capacitatea de a actiona impreuna.
De obicei, noi ne povestim exact pe dos si spunem ca nu avem incredere unii in altii, ca nu ne putem coordona si ca fiecare trage pentru el. Ziua de 15 septembrie ne-a aratat opusul. Dorinta de implicare exista, doar ca e rar solicitata, iar intrebarea reala nu e daca romanii vor sa contribuie, ci cine ii invita sa o faca si pentru ce. Acelasi lucru il arata si cei aproximativ 100.000 de oameni care au dat pana acum testul Nationalei, fara niciun premiu, fara nicio recompensa, doar din dorinta de a ridica Romania de pe ultimul loc. Asta inseamna sa faci parte din ceva mai mare decat tine, in care fiecare da ce poate mai bun, ca impreuna sa fim mai buni.
ZF : Pot fi rezolvate si alte teme mari ale Romaniei prin implicare colectiva?
Orice se poate rezolva prin implicare colectiva, iar dezvoltarea Romaniei din ultimii 20 de ani o arata. Am avut un plan, care s-a numit integrarea europeana. Am devenit parte din UE, am urmarit convergenta, am accesat fonduri si am avut acces liber la piata muncii. In interiorul acestui cadru, milioane de oameni au luat, fiecare in parte, decizii mai bune. Problema e ca, pe parcurs, am actionat descentralizat si am ramas in logica lui "fiecare pe cont propriu". Si exact asta avem de rezolvat acum, sa intelegem ca un lant e tot atat de puternic cat cea mai slaba veriga a lui.
Si as adauga ceva ce mi se pare extrem de relevant in acest moment. Ca sa construim impreuna, avem nevoie sa privim realitatea cu nuante, cu echilibru si cu mai putina graba in a imparti lumea in bine si rau. E cu atat mai important astazi, cand radicalizarea si reflexul de a judeca rapid au devenit rutina. Ne cautam cu totii locul intr-o realitate noua, care se schimba mai repede decat apucam sa o intelegem, iar asta ne cere sa avem rabdare unii cu altii.
Ma uit aici la antreprenorii romani, pentru ca lor li se datoreaza cea mai mare parte a progresului Romaniei. Ei au tras economia dupa ei, au creat locuri de munca si, poate cel mai important, au creat aspiratie. In ultimii zece ani, PIB-ul a crescut de la 160 la aproximativ 380 de miliarde de euro, iar salariul mediu net s-a triplat, de la 1.859 la aproximativ 5.540 de lei. Iar mediul de business de azi e matur si a invatat ce forta are atunci cand vorbeste in numele industriei, nu doar in nume propriu.
Aceeasi logica functioneaza si la nivel global. Cu aproximativ 2% din economia UE, Romania nu se poate bate singura cu Statele Unite, China sau India. Uniunea Europeana insa poate, cu o economie de aproximativ 23.000 de miliarde de dolari, comparabila cu cea americana si mai mare decat a Chinei. Deci intrebarea nu e daca Europa conteaza. Europa conteaza exact atat cat reuseste sa actioneze ca un singur bloc. Iar Romania conteaza exact atat cat reuseste sa fie relevanta in interiorul acelui bloc, in domeniile in care chiar putem livra.
Fie ca vrem, fie ca nu vrem sa recunoastem, cifrele spun acelasi lucru la toate nivelurile. Forta vine din agregare. Un antreprenor singur e un caz. O industrie care vorbeste cu o singura voce e o politica publica. O tara singura e o statistica. Un bloc economic de 450 de milioane de oameni e un jucator global. Asta e si logica Nationalei de Edu Fin. Un singur test de trei minute nu schimba un clasament, dar cinci milioane de oameni care au dat testul schimba pozitia unei tari in Europa.
ZF : Cat de mult conteaza increderea oamenilor, a companiilor, a institutiilor publice etc in acest proiect si in alte proiecte importante pentru Romania?
100%. Fara incredere nu reusim nimic. Iar increderea se construieste prin transparenta, aratandu-le oamenilor ce vezi tu, nu explicandu-le ce ar trebui sa creada. Si se castiga atunci cand recunosti ce facem deja bine. Avem in Romania obiceiul de a ne concentra pe ce nu merge si pierdem din vedere ce functioneaza. De aceea, Nationala de Edu Fin e modul prin care BCR arata ca are incredere in romani si in Romania, inainte de a le cere lor sa creada ca putem urca impreuna de pe ultimul loc.
ZF : Cat de important este pentru BCR sa se pozitioneze ca banca fanion pentru educatia financiara?
Pentru noi, e o identitate. Scoala de Bani si Nationala de Edu Fin, la fel ca ZBOR sau LifeLab, sunt despre cine suntem noi.
BCR a fost prima banca din Romania care a lansat un program de educatie financiara, intr-o perioada in care nu era la moda sa vorbesti despre bani, economisire si investitii. Zece ani mai tarziu, peste 3 milioane de romani au trecut prin programele noastre, fie la cursurile Scoala de Bani, fie printr-o sesiune de coaching financiar, unde au beneficiat de un plan financiar personalizat. Iar ce s-a construit pe parcurs a depasit ce ne-am propus, pentru ca Scoala de Bani a devenit cel mai mare program de voluntariat al unei companii din Romania, cu peste 3.000 de colegi din BCR care predau educatie financiara. Oameni care isi fac timp sa stea de vorba cu alti oameni despre bani, fara sa existe la mijloc vreo remuneratie.
Nu spun toate acestea ca sa ne laudam, pentru ca inca nu facem suficient. Insa tot ce am construit in acesti zece ani am construit impreuna cu oamenii care ne-au primit in scoli, in primarii si in firmele lor, si cu fiecare roman care a avut incredere sa ne puna o intrebare despre bani. Ramanem cu recunostinta asta si cu constiinta ca avem inca multe de invatat.
Si privind in urma, la inceputurile Scoala de Bani, cel mai greu ne-a fost sa convingem oamenii ca educatia financiara facuta de o banca este gratuita, fara obligatii comerciale si fara agenda ascunsa. De aceea le sunt cu atat mai recunoscator colegilor mei, care au construit o curricula de la zero, din discutii reale cu oamenii si din nevoile lor, fara manuale preexistente si fara sa se inspire de altundeva. Doar din credinta sincera ca pot face o schimbare, pentru ca astazi, aceasta schimbare sa ne defineasca.
Pe de alta parte, noi am invatat, la randul nostru, odata cu oamenii. La inceput vorbeam despre economisire si preventie, despre credite in lei cu rata fixa si asigurare de viata, iar astazi vorbim tot mai mult despre investitii, pensii si fraude online. Insa obiectivul Scolii de Bani ramane acelasi. Sa le dam oamenilor libertatea de a recunoaste mecanismele financiare din jurul lor si de a alege mai bine pentru ei. Pentru ca din deciziile lor bune creste tot ce construim impreuna.
ZF : Odata ce va creste nivelul de educatie financiara, ce asteptari aveti in privinta evolutiei afacerilor, a economiei Romaniei?
Scopul nostru ar trebui sa fie o Romanie de incredere, cu o economie stabila si un loc in care tinerii aleg sa ramana, convinsi ca au viitor aici. Iar pentru asta parcursul nostru in UE si NATO este nenegociabil. Intr-o singura idee, avem nevoie de o economie care stie sa isi transforme veniturile de azi in avutie pentru maine.
Romania are astazi trei provocari: capital scump, orizont scurt si o intermediere financiara sub potential. Iar contextul nu ne ajuta, pentru ca am incheiat 2025 cu o inflatie de aproape 10% si cu cele mai mari deficite gemene din UE - deficit bugetar si de cont curent. Tocmai de aceea conteaza educatia financiara, pentru ca un om care intelege inflatia si dobanda reala isi protejeaza economiile. Toate cele trei provocari se pot corecta printr-o cultura a investitiei construita la nivelul oamenilor, al companiilor si al institutiilor publice. Si concret, ar trebui sa ne setam patru tinte pentru 2035.
Prima este economisirea pe termen lung. Activele fondurilor de pensii private, Pilonul II si Pilonul III, insumeaza azi 209 miliarde de lei, cam 10% din PIB. Tinta ar fi sa ajungem la 20% pana in 2035, adica o crestere de peste 40 de miliarde de euro, capital romanesc pe termen lung.
A doua este piata de capital. Avem azi 286.000 de investitori la BVB, intr-o tara de 19 milioane, iar bursa reflecta in principal energia, utilitatile si sectorul financiar. Obiectivul ar fi sa ajungem la 2 milioane de investitori si o reprezentarea mai buna la bursa a structurii economiei romanesti. E conditia celorlalte tinte, pentru ca fara instrumente romanesti in care sa investeasca, banii din fondurile de pensii ajung in titluri de stat.
A treia este finantarea economiei. Creditul privat e la 23,3% din PIB, iar tinta ar fi sa ajungem la 35%, cat mai aproape de media regionala de 40%. E o tinta modesta, dar trebuie atinsa corect. Cu credit in lei, orientat spre investitii, nu spre consum, si care nu creste mai repede decat capacitatea de rambursare a firmelor si a familiilor. Am trait deja un boom de credit inainte de 2008 si stim cat costa. Iar azi, 79% dintre firme se finanteaza din resurse proprii si doar 7% apeleaza la credit bancar.
A patra este dublarea numarului de companii cu venituri de peste 1 milion de euro, de la aproximativ 30.000, sub 5% din firmele active, la 60.000. Acestea sunt firmele care pot investi, pot exporta, se pot lista si pot deveni furnizori directi pentru multinationalele care produc deja aici.
Privite impreuna, cele patru tinte sunt una singura si tine doar de modul in care invatam, ca tara, sa gandim pe zece ani. Iar asta cere oameni, antreprenori si institutii care inteleg ca predictibilitatea valoreaza mai mult decat orice masura rapida.
ZF : Ce impact micro si macroeconomic poate avea, in timp, cresterea educatiei financiare a romanilor, a Romaniei?
Am spus deja ca avem disciplina, dar ne lipseste informatia. Tocmai de aceea potentialul e atat de mare, pentru ca nu construim un obicei de la zero, ci le dam oamenilor instrumente de decizie si acces la cunostinte. La nivel microeconomic, impactul se vede in trei locuri. Primul este rezistenta gospodariei la soc, pentru ca un sfert dintre romani nu au deloc economii de urgenta, fata de 16% media europeana, si doar 23% ar putea acoperi cheltuielile sase luni fara venitul principal, fata de 33% in UE.
Al doilea este structura deciziei de finantare, unde avem una dintre cele mai mari ponderi de credit de consum din UE, 23% fata de 14%, iar detinerea de produse de investitii e sub media europeana, 16% fata de 24%. Diferenta dintre a imprumuta pentru consum si a economisi pentru un activ este, pana la urma, o diferenta de cunoastere.
Al treilea este raportul dintre risc si randament, unde, cum spuneam, suntem cei mai expusi din UE la scheme care promit castiguri garantate. In acest caz, educatia financiara e cea mai ieftina forma de protectie a consumatorului.
La nivel macroeconomic, aceleasi decizii, inmultite cu milioane de oameni, schimba parametrii economiei. Economisirea mai bine plasata inseamna capital autohton care ajunge in piata de capital si in finantarea companiilor romanesti. Iar pe termen lung avem de gestionat o tranzitie demografica in care doar 38% dintre romani sunt increzatori ca vor avea destui bani la pensie.
Avem si doua atuuri. Pentru ca 4 din 5 romani sunt confortabili cu serviciile financiare digitale, mult peste media europeana, ceea ce inseamna ca avem canalul de livrare. Si 46% au incredere ca sfatul primit de la banca lor le serveste interesul, fata de 38% media europeana. Este un capital de incredere pe care industria financiara are datoria sa il foloseasca in folosul oamenilor.
ZF : Care e legatura dintre educatia financiara si prosperitatea individuala a oamenilor si a Romaniei? Poate exista prosperitate individuala fara prosperitate economica in sens larg
E ca si cum am spune ca exista sanatate fizica fara preventie. Se poate, intamplator, pentru o vreme, pentru unii. Dar nu e un sistem pe care sa construiesti. Preventia nu garanteaza ca nu te vei imbolnavi niciodata, dar schimba probabilitatile si reduce povara fizica si financiara a bolii.
Exact asta face educatia financiara. Nu promite ca vom face mereu cele mai bune alegeri, dar reduce frecventa greselilor si micsoreaza pretul lor.
Intrebarea mai grea e daca poate exista prosperitate individuala fara prosperitate economica in sens larg. Pe termen scurt, da. Dar nu e nicio bucurie sa fii cel mai bogat om dintr-o comunitate saraca. Prosperitatea individuala nu se masoara in sold de cont, ci in ce poti cumpara cu el, iar asta depinde de ce produce economia din jurul tau. Poti avea bani si sa nu ai spitalul, scoala, autostrada sau sistemul juridic care iti apara contractul si drepturile. Si atunci intelegi ca banii nu pot inlocui niciunul dintre lucrurile de care depinde calitatea vietii intr-o comunitate.
Prosperitatea se aduna acolo unde oamenii traiesc si muncesc, din deciziile pe care le luam impreuna. Si e nevoie sa intelegem ca economisirea unei familii devine depozitul care devine creditul care devine fabrica unde lucreaza copilul vecinului. Iar legatura merge in ambele sensuri, si asta e partea optimista. Oamenii informati financiar construiesc o economie mai solida, iar o economie mai solida le ofera mai multe oportunitati pentru banii economisiti. Nu trebuie sa asteptam sa devenim bogati ca sa devenim educati financiar. Estonia si Slovenia, cu un PIB pe locuitor sub al Germaniei, sunt inaintea multor economii mai bogate la cunostinte financiare.
ZF : Cat de puternica este legatura dintre nivelul educatiei financiare si gradul de intermediere financiara dintr-o tara? Dar cea dintre intermedierea financiara si cresterea economica a unei tari?
Prima legatura e reala, dar mai slaba decat ne place sa credem. La nivel individual, oamenii cu cunostinte financiare mai bune investesc mai mult, planifica mai mult pentru pensie si acumuleaza avere mai mare, la acelasi venit. La nivel de tara insa, legatura se dilueaza, pentru ca intermedierea depinde si de institutii, de executia garantiilor si de capitalizarea companiilor. Cel mai clar se vede in structura economisirii, unde in Suedia, 46% dintre oameni detin produse de investitii, in Romania doar 16%.
Ce e important sa intelegem e ca educatia financiara nu creeaza credit, ci oameni care stiu cand merita sa ia un credit si cand sa il refinanteze. Oameni care inteleg ca relatia cu un credit nu se termina atunci cand l-ai accesat, ca e normal sa fii la curent cu evolutia dobanzii, sa stii incotro merge piata si ca, atunci cand alta banca are o oferta mai buna, e absolut normal sa faci refinantare.
A doua legatura, dintre intermediere si crestere economica, e puternica, dar nu e liniara. Studiile arata ca, dincolo de un credit privat de aproximativ 100% din PIB, efectul se aplatizeaza si apoi se inverseaza, iar Irlanda si Spania inainte de 2008 ne-au aratat cum se termina. Romania e la capatul opus al curbei, cu 23,3% din PIB, cel mai scazut nivel din UE, acolo unde fiecare punct procentual in plus are cel mai mare efect.
Si aici e paradoxul pe care trebuie sa-l rezolvam. Potrivit BNR, sistemul bancar are o rata a fondurilor proprii totale de 25,8%, peste media europeana de 20,4%, un indicator de acoperire a necesarului de lichiditate de 257% si un raport credite/depozite de doar 66%. In acelasi timp, o treime din firmele active au capitaluri sub nivelul legal, iar aceste firme produc 7,1% din valoarea adaugata, dar concentreaza 27% din datoriile companiilor. Deci nu ne lipsesc banii, dar ne lipsesc bilanturile bancabile.
Si trebuie sa fim sinceri si cu noi insine. Peste un sfert din activele sistemului bancar sunt plasate in expuneri pe stat, pentru ca, intr-o economie cu putine companii bancabile, acesta e plasamentul cel mai sigur. E exact motivul pentru care avem nevoie de educatie financiara pe ambele parti ale bilantului. La populatie, ca sa construim economisirea care finanteaza cresterea, si la antreprenori, ca sa construim companiile care pot fi finantate.
ZF : Pe langa educatia financiara, in ce alte proiecte de tara pe termen scurt/mediu/lung s-ar putea implica in perspectiva BCR?
Din perspectiva noastra, trei proiecte conteaza cel mai mult, pe trei orizonturi de timp.
Pe termen scurt, largirea nucleului de companii cu cifra de afaceri de peste 1 milion de euro. Diferenta se vede in pretul banilor. In 2025, creditele peste acest prag s-au scumpit cu 0,16 puncte, pana la 8,13%, iar cele sub prag cu 0,51 puncte, pana la 9%. Sarcina noastra e sa largim acest nucleu de companii care au cifra de afaceri de peste 1 milion de euro.
De aceea am dezvoltat in George Business modulul Financial Health, prin care o companie vede exact ce vede banca atunci cand o crediteaza: ratingul, cash-flow-ul, lichiditatea, solvabilitatea si rentabilitatea, comparativ cu media companiilor din industria ei aflate in portofoliul BCR. Ne place sa spunem ca am scos decizia de creditare din cutia neagra. Si am facut asta si pentru ca e normal sa ai procese transparente, dar si pentru ca un antreprenor care intelege cum trebuie sa arate bilantul lui construieste o companie mai competitiva, mai rezilienta, care se finanteaza mai ieftin si creste mai repede.
Pe termen mediu, increderea in tinerii din ziua de azi. BCR a deschis huburile ZBOR, spatii pentru cei intre 14 si 25 de ani, construite in jurul ideii de "spatiu intre scoala si acasa", unde pot socializa, colabora si accesa resurse de invatare si dezvoltare personala. E o infrastructura sociala in care investim constant, cu huburi fizice, cu mentori si cu evenimente adaptate nevoilor lor. Pana acum am investit peste 6 milioane de euro si am ajuns la 12 huburi, iar dorinta noastra este sa extindem proiectul, astfel incat fiecare oras din Romania sa aiba un ZBOR. De ce? Pentru ca avem nevoie sa le recunoastem calitatile tinerilor, sa le cultivam aptitudinile si sa ii aducem la masa deciziilor care vor construi propunerea de valoare a Romaniei pentru 2040.
Pe termen lung, Romania trebuie sa treaca de la absorbtia de fonduri la constructia unei economii mai competitive si reziliente. In ultimii 20 de ani, am masurat relatia Romaniei cu UE mai ales prin rata de absorbtie, iar fondurile europene au modernizat tara si au adus-o mai aproape de media europeana. Insa etapa in care era suficient sa aducem bani in tara se apropie de final, iar abordarea pentru urmatorul deceniu ar trebui sa plece de la ce industrii construim cu banii europeni si cata capacitate economica ramane in Romania dupa ce banii au fost cheltuiti. Asta inseamna o economie cu productivitate mai mare, cu companii romanesti integrate in lanturile valorice europene, cu capacitati de productie distribuite pe tot teritoriul, cu mai multa rezilienta la socuri externe si cu mai mult capital privat.
Pentru asta, ar trebui sa ne intrebam ce va sti Romania sa faca in 2040 mai bine decat oricine altcineva din regiune. Raspunsul acesta este punctul de plecare pentru o arhitectura economica, construita pe sectoarele in care avem sau putem construi avantaje competitive, pe resursele si infrastructura pe care le avem si pe realitatea demografica. Mai exact, cati oameni vom avea in 2040, in ce judete, de ce varste si cu ce competente?
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
23.09.2026, 00:07
Romania are Nationala de Edu Fin: BCR, la un nou record in educatia financiara: peste 25.000 de...