Business international

In ultimul deceniu, economia Iranului a "rezistat" cu succes sanctiunilor, in sensul ca a sfidat predictiile persistente despre un colaps economic iminent. Desi Iranul a inregistrat contractii economice accentuate dupa impunerea sanctiunilor financiare si energetice atat in 2012, cat si in 2018, sectorul manufacturier al tarii s-a dovedit a fi rezistent, se arata intr-o analiza a Clingendael, un institut olandez de studiu al relatiilor internationale.

Desi de obicei se acorda multa atentie exporturilor de petrol ale Iranului, adaptarea sectorului manufacturier la noile conditii ostile a fost adevarata sursa a rezistentei economice in fata sanctiunilor.

Faptul ca industria manufacturiera a rezistat fara a se orienta spre interior a compensat partial pentru cresterea mai lenta si exporturile mai mici din sectorul energetic in contextul constrangerilor impuse de sanctiuni. Acest lucru a fost realizat printr-un amestec de diversificare a furnizorilor si gasire de noi piete de export. De exemplu, ca parte a raspunsului lor la sanctiuni, firmele producatoare iraniene au identificat noi furnizori de piese si utilaje critice pe masura ce partenerii tehnologici europeni au rupt legaturile.

De asemenea, piesele si utilajele europene au fost importate din ce in ce mai mult prin intermediul unor tari terte, cum ar fi Turcia si Emiratele Arabe Unite. In cele din urma, firmele iraniene au cautat noi furnizori de tehnologie, profitand de aparitia Chinei ca un exportator major cam in aceeasi perioada in care Iranul se confrunta cu izolare economica mai mare.

Gasirea de noi piete de export s-a dovedit mai dificila, dar Iranul a reusit sa creasca volumul exporturilor non-petroliere catre tarile vecine, in special Irak, Emiratele Arabe Unite si Afganistan. Exportatorii iranieni au fost ajutati de devalorizarea substantiala a monedei nationale, care le-a facut produsele mai competitive pe pietele regionale.

In ciuda cresterii exporturilor iraniene, restrictiile bancare si acordurile vamale disfunctionale au ramas probleme persistente pentru firmele iraniene si au pus limite acestei cresteri.

In ciuda faptului ca comertul regional este un punct luminos rar pentru sectorul manufacturier iranian, imaginea de ansamblu era inainte de razboiul de acum din Orientul Mijlociu una de stagnare si directia era spre declin iminent. In mare parte datorita faptului ca sanctiunile au pus capat unei perioade de 20 de ani de investitii straine si transfer de tehnologie - un efect care se resimte doar pe termen mediu si lung -, cresterea productiei industriale a Iranului a incetinit de la o medie anuala de 13% intre 2002 si 2012 la mai putin de 1% intre 2012 si 2022.

Chiar daca stagnarea este echivalenta cu succesul pentru unii factori de decizie iranieni - faptul ca productia nu a scazut este perceput ca o demonstratie a faptului ca economia Iranului era rezistenta in fata perturbarilor comerciale, a devalorizarii monedei si a inflatiei coplesitoare. Acest lucru se datoreaza faptului ca sanctiunile au redus investitiile, precum si transferul de practici tehnologice si manageriale de care industria prelucratoare iraniana avea nevoie pentru a ramane la egalitate cu competitorii industriali regionali.

In esenta, stabilitatea macroeconomica a productiei din Iran ascundea un declin iminent. Aceasta ramanea in urma in special pe masura ce tehnologia de productie continua sa se dezvolte si sa inoveze la nivel global. Produsele "fabricate in Iran" obisnuiau sa aiba o calitate si o sofisticare similare cu cele ale altor economii in curs de dezvoltare, precum Turcia sau Brazilia. Insa rezilienta este relativa.

Este adevarat ca fabricile din Iran continuau, inainte de razboi, sa produca camioane, masini, electrocasnice, electronice si o gama extinsa de bunuri de larg consum. Insa procesele de fabricatie si designurile industriale care stateau la baza productiei erau adesea vechi de zeci de ani.

De exemplu, divizia de vehicule comerciale a Iran Khodro, cel mai mare producator auto de stat, inca producea un camion Mercedes-Benz cu capota scurta, proiectat in urma cu mai bine de 60 de ani. In 2017, in urma implementarii acordului nuclear si a ridicarii sanctiunilor aferente, Iran Khodro a anuntat ca va inceta productia camionului cu capota scurta, ca parte a planurilor de a produce camioane de ultima generatie in cadrul asocierii sale mixte cu Daimler.

Dar aceste planuri au esuat cand presedintele Trump a retras SUA din Planul Comun de Actiune Cuprinzator in mai 2018. Daimler a anuntat ca isi va parasi parteneriatul din Iran doar cateva luni mai tarziu.

Problema poate fi rezumata spunand ca economia Iranului a ramas productiva, dar producea din ce in ce mai mult bunuri cu eficienta redusa, lipsite de caracteristici noi si mai scumpe decat ar fi trebuit sa fie. Economistul Branko Milanovic a numit acest fenomen "substitutie tehnologic regresiva a importurilor".

Atata timp cat economiile lor sunt suficient de industrializate, tarile afectate de sanctiuni isi reduc de obicei dependenta de produsele finite importate ca parte a ajustarii lor pe termen scurt si mediu. Sanctiunile intrerup importurile de factori de productie cheie, dar producatorii sunt, in general, capabili sa isi reorganizeze lanturile de aprovizionare si sa gaseasca noi furnizori.

De asemenea, producatorii isi acumuleaza stocuri de materii prime si piese pentru a minimiza perturbarile productiei. Acest lucru permite firmelor autohtone sa continue sa satisfaca cererea pentru majoritatea bunurilor. Sanctiunile reduc treptat puterea de cumparare a gospodariilor, dar efectul asupra vanzarilor este moderat de scaderea concurentei din partea bunurilor importate si de faptul ca producatorii locali tind sa produca bunuri esentiale pentru care cererea gospodariilor este inelastica.

Din acest motiv, firmele lider de piata isi pot mentine sau chiar creste vanzarile. Exista chiar dovezi ca multe firme din Iran au devenit mai profitabile sub sanctiuni, pe masura ce s-au adaptat la devalorizarea monedei prin transferul costurilor mai mari cu factorii de productie asupra consumatorilor, confruntandu-se in acelasi timp cu o concurenta redusa a preturilor.