|
Accesează contul My Orange
03.09.2026, 11:22 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
KRUK a cumparat in Romania portofolii de creante cu o valoare nominala de aproximativ 77 mil. euro in primul semestru din 2026, in timp ce in trimestrul al doilea compania a inregistrat colectari de 41,8 mil. euro, in crestere cu 2% fata de T2/2025. Tot in perioada aprilie-iunie, KRUK a investit 15,3 mil. euro in achizitia de portofolii noi, cu 16% mai mult decat in perioada similara a anului trecut.
Investitiile realizate in Romania in T2/2026 au reprezentat 19% din achizitiile totale de portofolii realizate de grup in T2, in timp ce piata locala a generat 17% din colectarile KRUK in aceeasi perioada.
"In al doilea trimestru, colectarile din Romania au crescut cu 2% fata de anul 2025, iar investitiile in portofolii noi au avansat cu 16%. Aceste rezultate arata ca mentinem un ritm constant de dezvoltare si continuam sa construim solutii amiabile, adaptate situatiei fiecarui client", spune Cosmina Marinescu, CEO KRUK Romania.
La finalul perioadei, compania administra in Romania un portofoliu cu o valoare contabila de aproximativ 475,7 mil. euro, in crestere cu 22% fata de anul anterior, iar EBITDA s-a situat la 32,8 mil. euro, potrivit datelor companiei.
La nivel de grup, KRUK a raportat un profit net de 67,5 mil. euro in T2/2026, in scadere cu 12% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In schimb, colectarile totale au crescut cu 5%, pana la 240,2 mil. euro, iar EBITDA a urcat la 171,5 mil. euro.
In trimestrul al doilea, grupul a investit 81,1 mil. euro in achizitia de portofolii de creante, cu 39% mai putin decat in T2/2025. Valoarea contabila a portofoliului administrat a ajuns la 2,78 mld. euro, iar colectarile viitoare estimate (ERC) se ridica la aproximativ 6,29 mld. euro.
Fondata in Polonia, KRUK este unul dintre cei mai mari administratori de creante din Europa Centrala si de Est. In Romania, compania activeaza din 2007 si are peste 2 milioane de clienti.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
03.09.2026, 12:34
Romanii cred ca se pricep la bani, dar cifrele ii contrazic: 51% spun ca au cunostinte financiare...