Zf 24

Romania a parcurs un drum sinuos, in ultimii aproape 20 de ani, care a dus la o evolutie paradoxala. Pe de-o parte am inregistrat cresteri record ale PIB per capita in regiunea noastra, pe de alta parte am acumulat dezechilibre macroeconomice fapt care a determinat cronicizarea deficitelor gemene.

In 2007, anul aderarii la Uniunea Europeana, produsul intern brut pe locuitor al Romaniei, exprimat la paritatea puterii de cumparare, era de aproximativ 10.800 de euro. In 2024, nivelul sau era de aproximativ trei ori mai mare, respectiv circa 31.000 de euro. In aceeasi perioada, media europeana a crescut de la 24.700 la 39.700 de euro. Am avansat, asadar, intr-un ritm considerabil mai rapid decat media Uniunii, astfel ca de la doar 44% din media europeana in 2007, am ajuns la aproximativ 79% in 2024.

Este o performanta remarcabila, la care sectorul IMM-urilor a avut o contributie esentiala. Si totusi, acest nivel ne plaseaza abia pe locul 18 intre cele 27 de state membre, de aceea drumul convergentei nu este incheiat, iar etapele pe care le avem de parcurs in continuare sunt semnificativ mai dificile.

Asa cum se discuta tot mai des in mediul economic, modelul care ne-a adus pana aici isi epuizeaza resursele. Nu doar pentru ca Romania, ca si alte economii emergente aflate intr-o etapa similara de dezvoltare, are nevoie de solutii diferite pentru a evita capcana venitului mediu si a mentine ritmul convergentei, ci si deoarece contextul global este acum complet diferit si considerabil mai dinamic.

Cadrul macro-financiar de dupa criza financiara globala a fost o imbinare de circumstante cu o probabilitate extrem de redusa de a se repeta in viitorul apropiat. Multe economii emergente din regiune se bucurau de un spatiu fiscal generos, cu un nivel redus al datoriei publice. Dobanzile atinsesera minime istorice. Costurile cu forta de munca erau reduse, iar capitalul local era folosit din plin pentru finantarea afacerilor si investitiilor noi. In acea perioada, raportul credite pe depozite era inca puternic supraunitar, in contrast semnificativ cu trendul descendent pe care acesta l-a avut ulterior si cu situatia actuala. Totodata, fondurile europene si investitiile straine directe alimentau la randul lor cresterea economica, iar perioadele de dupa crizele financiare sunt, prin natura lor, caracterizate de rate ridicate de recuperare, dupa cum arata unele studii de specialitate.

Niciunul dintre acesti factori nu mai poate fi considerat astazi de la sine inteles. Este putin probabil ca datoria publica sa revina la nivelurile de atunci. Dobanzile nu mai sunt la minime istorice, inflatia este alimentata de o succesiune de socuri de oferta, iar avantajul costurilor salariale reduse s-a diminuat considerabil.

Acest tablou conduce catre o concluzie evidenta care trebuie constientizata cu claritate: cel putin, pentru un timp indelungat de acum inainte, nu ne vom mai putea baza pe aceleasi surse de crestere economica ca in perioada trecuta. In mediul economic actual, o conditie esentiala pentru cresterea economica este ca productivitatea sa sporeasca.

Una dintre vestile bune este ca avem un sector antreprenorial matur: vechimea medie a firmelor este de 16 ani, iar 86% dintre antreprenori sunt absolventi de studii superioare. Ne putem baza, asadar, pe un nivel important de experienta antreprenoriala si de educatie, ceea ce poate sugera ca exista capacitate de adaptare la mediul de afaceri aflat in schimbare profunda si rapida.

Dincolo de aceste date optimiste, insa, analiza economica ne obliga sa privim cu rigoare si sa cautam solutii pentru o serie de vulnerabilitati cunoscute.

Prima dintre ele este ceea ce as numi paradoxul atomizarii. Conform statisticilor oficiale, 58,6% dintre IMM-uri opereaza sub forma de proprietar unic, in timp ce doar 1,4% depasesc pragul de cinci asociati sau actionari. Spiritul asociativ este, asadar, extrem de redus, iar aceasta fragmentare are consecinte negative directe asupra competitivitatii. Ea face dificila obtinerea unor economii de scala, ce reprezinta un element important pentru a supravietui intr-o piata unica europeana extrem de competitiva. Totodata, atomizarea IMM-urilor ingreuneaza accesul la finantare si astfel franeaza dezvoltarea proiectelor viabile.

Pe segmentul general al companiilor nefinanciare, unde IMM-urile detin ponderea majoritara, rata creditelor neperformante depaseste 5,6% si este in crestere vizibila fata de anul precedent. Mai mult, analizele prudentiale indica o dinamica ingrijoratoare chiar si pe segmentele care au beneficiat de scheme de garantare de stat. Programele de sprijin au functionat ca un colac de salvare pe termen scurt, dar multe probleme fundamentale au ramas nerezolvate, astfel ca incep acum sa iasa la suprafata deficiente de solvabilitate ale unor debitori.

Aceasta discrepanta reflecta vulnerabilitatea microintreprinderilor la volatilitatea ridicata a mediului macro-financiar in contextul unei capitalizari reduse. Multe firme apeleaza la creditul furnizor sau la imprumuturi de la asociati deoarece bilanturile lor nu le fac eligibile pentru un credit bancar clasic.

Totodata, se observa o reorientare a IMM-urilor catre creditele in euro, pe fondul ecartului de dobanda. Din perspectiva prudentiala, aceasta situatie reflecta o acumulare de riscuri de natura valutara, deoarece microintreprinderile imprumutate in alta moneda nu au, de regula, acoperire naturala impotriva riscului de curs de schimb. Asadar, ceea ce astazi poate parea pentru unii antreprenori un arbitraj avantajos de dobanda, in viitor s-ar putea intoarce impotriva lor, transformandu-se, in contextul unui scenariu advers, intr-o problema de solvabilitate.

Vulnerabilitatile mentionate nu sunt rezultatul unor decizii irationale. Dimpotriva, firmele care se imprumuta in valuta, care apeleaza la creditul furnizor sau la creditul de la actionari raspund, cu instrumentele de care dispun si in functie de setul de stimuli economici pe care ii percep, la un mediu economic dificil si incert. In opinia mea, principalii factori interni care determina in prezent acest mediu dificil se datoreaza corectiilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar, cu efecte de acelasi sens si asupra deficitului de cont curent.

Romania se afla in cadrul unui proces amplu si strict de ajustare a finantelor publice. Reducerea deficitului structural nu este o optiune teoretica ci o necesitate imediata pentru mentinerea perceptiei favorabile a investitorilor, a stabilitatii cursului de schimb, precum si pentru scaderea costurilor de finantare ale intregii economii. In acest cadru fiscal strans, spatiul de manevra pentru facilitati fiscale generalizate sau subventii directe este, practic, foarte limitat . Serviciul datoriei publice si angajamentele de consolidare fiscala limiteaza sever alocarile bugetare, iar facilitatile trebuie sa fie foarte bine analizate si calibrate si trebuie sa permita obtinerea de efecte economice vizibile si cuantificabile.

In contextul actual cresterea rezilientei IMM-urilor trebuie sa se realizeze mai mult prin mijloace specifice economiei concurentiale. Rezilienta trebuie construita din interior , prin salturi calitative de productivitate, prin utilizarea inteligenta a schemelor de garantare existente si, mai ales, prin valorificarea fondurilor europene si a resurselor disponibile prin programe cu institutii financiare internationale.

Totodata, nu putem ignora faptul ca, din pacate, o parte deloc de neglijat a fragilitatii IMM-urilor este indusa chiar de stat. Birocratia excesiva ramane o povara reala asupra costurilor de conformare, iar lipsa de predictibilitate generata de politici publice inconsistente in timp descurajeaza investitiile pe termen lung si planificarea strategica a firmelor. Fara o corectare a acestor disfunctionalitati institutionale, orice efort al sectorului privat de a-si consolida rezilienta prin mijloace proprii risca sa fie partial anulat de un mediu de reglementare imprevizibil si greoi .

Iar daca vorbim de productivitate, trebuie sa vorbim despre principalul ei motor din acest deceniu: tehnologia si, in mod special, transformarea digitala si inteligenta artificiala.

Un studiu publicat anul acesta de Banca Reglementelor Internationale, semnat de Inaki Aldasoro, Leonardo Gambacorta si Rozalia Pal, alaturi de coautorii lor (si imi face placere sa remarc implicarea unui economist roman in aceasta cercetare), analizeaza date de la peste 12.000 de firme europene si americane. Rezultatele sunt cat se poate de relevante pentru discutia noastra de astazi, adoptarea inteligentei artificiale creste productivitatea muncii la nivelul firmei cu aproximativ 4%, fara efecte negative asupra ocuparii. Dar studiul mai arata ceva, poate chiar mai important, aceste castiguri nu vin de la sine. Ele depind in mod critic de investitiile complementare in software, in date si, totodata, in pregatirea oamenilor. Cu alte cuvinte, nu tehnologia in sine aduce productivitate, ci investitia inteligenta care selecteaza si adapteaza tehnologia la procesele operationale si avantajele competitive specifice firmei.

Cat de mari insa ar putea fi aceste castiguri la scara intregii economii? O analiza publicata anul trecut de OECD, dedicata economiilor G7, ofera un ordin de marime in acest sens. Potrivit estimarilor, inteligenta artificiala ar putea adauga intre 0,4 si 1,3 puncte procentuale pe an la cresterea productivitatii muncii, pe un orizont de zece ani. Aceste castiguri se refera la economiile cu expunere ridicata si adoptie rapida. Pentru tarile in care adoptia este mai lenta, castigurile estimate se reduc pana la jumatate.

Cateva cifre europene recente ne arata deopotriva dimensiunea provocarii si a oportunitatii utilizarii in mod eficient a tehnologiilor moderne disponibile. Conform statisticilor Eurostat, la nivelul anului 2025, aproximativ 20% dintre intreprinderile din Uniunea Europeana cu cel putin 10 angajati utilizau in activitatea curenta tehnologii bazate pe inteligenta artificiala.

Este interesant, totusi, de observat si cum s-a ajuns la acest nivel. Astfel, timp de doi ani, intre 2021 si 2023, cresterea cumulata a fost de doar 0,4 puncte procentuale, de la 7,7% la 8,1%. In urmatorii doi ani, insa, cresterea cumulata a fost de aproape 12 puncte procentuale, adica de circa 30 de ori mai mare. Nu asistam, asadar, doar la o tendinta normala de crestere a adoptarii inteligentei artificiale in companiile europene, ci la o accelerare vizibila.

In contextul acestor cifre, este firesc sa ne intrebam: unde se afla Romania in acest tablou? Raspunsul este, din pacate, pe ultimul loc. Doar 5,2% dintre intreprinderile romanesti utilizau tehnologii de inteligenta artificiala in 2025, in crestere de la 3,1% in 2024.

Consider ca aceste date indica o directie principala pe care companiile romanesti o pot urma pentru cresterea competitivitatii si a productivitatii. In opinia mea, dincolo de cifre, inteligenta artificiala aduce o schimbare importanta de fond: democratizarea expertizei. Analize financiare, studii de piata, optimizarea proceselor sau servicii la care pana acum aveau acces doar companiile mari, cu departamente specializate, pot acum sa devina accesibile si firmelor mici, la costuri fara precedent de reduse. La fel de important, deciziile pot fi fundamentate pe date in timp real, nu pe intuitie sau pe informatii intarziate, iar acest lucru va schimba insusi rolul antreprenorului. Eliberat de o parte din povara activitatilor operationale, el va putea aloca mai mult timp exact acolo unde nu poate fi inlocuit: directiei strategice a afacerii si dezvoltarii relatiilor cu partenerii si clientii. Aceasta poate fi una dintre temele cheie ale dezbaterii de astazi.

De ce insist asupra acestei teme? Pentru ca datele ce surprind perspective pe termen lung ne spun ceva important despre structura economiei noastre. Analiza migrarii companiilor intre categoriile de marime, la intervale de cinci ani, pe intreaga perioada 1994-2024, arata ca aceste tranzitii sunt rare. Cu alte cuvinte, majoritatea covarsitoare a firmelor raman in categoria de marime in care s-au infiintat. Microintreprinderea ramane microintreprindere. Firma mica ramane mica. Foarte rar companiile reusesc sa treaca intr-o categorie superioara privind dimensiunea afacerii.

Digitalizarea si adoptarea tehnologiilor moderne pot reprezenta o potentiala solutie la aceasta problema, respectiv declansatorul pentru ca afacerile romanesti sa creasca, sa treaca in categorii superioare de marime si sa aiba o contributie tot mai importanta la cresterea sustenabila a economiei.

Conform unor statistici realizate, aproximativ 51% dintre firme identifica folosirea noilor tehnologii drept o oportunitate majora. Totusi, digitalizarea propriu-zisa este asumata ca oportunitate de doar 25% dintre respondenti, iar sporirea exporturilor de o proportie si mai mica, respectiv 14,6%. Totodata, 31% dintre firme mentioneaza concurenta produselor din import printre principalele dificultati.

Solutia in fata concurentei externe nu este protectionismul si nici izolarea. De fapt, intr-o economie globalizata, calea catre excelenta nu mai este doar competitia orizontala, ci integrarea verticala.

In incheiere, as dori sa subliniez ca IMM-urile sunt coloana vertebrala a economiei romanesti. Ele creeaza cele mai multe locuri de munca din sectorul privat, aduc inovatie si echilibreaza dezvoltarea in teritoriu, dincolo de marile orase. Un sector antreprenorial puternic inseamna o economie mai diversificata, mai rezilienta si mai competitiva, iar toate aceste lucruri se pot reflecta intr-un fundament pentru un nou model economic de crestere sustenabila si incluziva.