Opinii

Integrarea europeana a intrat intr-o noua faza - una in care intrebarile incomode despre bani, competente si viteza diferentiata nu mai pot fi evitate. Bugetul UE ramane, in esenta, minuscul: aproximativ 1% din PIB-ul agregat al statelor membre. In acelasi timp, prin programe comune, mecanisme de redresare si instrumente financiare inovatoare, Uniunea a demonstrat ca poate mobiliza resurse semnificative atunci cand presiunea politica devine insuportabila. Aceasta contradictie - ambitii mari, resurse limitate - defineste momentul actual al integrarii.

Realitatea politica este clara: fiscalitatea ramane o prerogativa nationala, iar ideea unor taxe europene reale intampina rezistenta masiva. Statele membre nu sunt pregatite sa cedeze controlul asupra veniturilor, chiar daca accepta tot mai des coordonarea cheltuielilor. Cu toate acestea, moneda unica euro a impins integrarea economica la un nivel fara precedent. Zona euro functioneaza deja ca un nucleu de integrare profunda, cu reguli comune, mecanisme de stabilitate si o interdependenta economica greu de reversat. Intrebarea nu mai este daca aceasta integrare va continua, ci daca restul Uniunii va tine pasul sau daca Europa va evolua inevitabil catre un model concentric.

Crizele ultimului deceniu au accelerat aceasta transformare. Brexit-ul a demonstrat costurile politice si economice ale retragerii. Pandemia a fortat statele sa accepte emiterea de datorie comuna - o decizie de neimaginat cu cativa ani inainte. Razboiul din Ucraina a schimbat prioritatile strategice si a readus apararea si securitatea energetica in centrul politicilor europene. In fiecare caz, raspunsul a fost mai multa coordonare si mai multe instrumente comune. Logica neofunctionalista a spillover-ului functioneaza: integrarea intr-un domeniu creeaza presiune pentru integrare in altele.

Totusi, exista un blocaj structural. Bugetul UE ramane la un nivel simbolic in raport cu ambitiile politice si economice asumate. Cum poate Uniunea sa aspire la autonomie strategica, competitivitate globala sau leadership tehnologic fara o capacitate bugetara reala? Planul NextGenerationEU a aratat ca solidaritatea financiara este posibila si eficienta. Emisiunea comuna de obligatiuni a redus costurile de finantare si a permis investitii coordonate. Initiative recente precum SAFE sau ideea unui Fond European de Competitivitate indica o directie clara: politici strategice finantate la nivel comun pentru a evita fragmentarea resurselor.

In acest context apare o intrebare provocatoare: daca bugetul UE ar creste semnificativ, ar trebui acest salt sa se bazeze in primul rand pe zona euro? O astfel de evolutie ar transforma zona euro intr-un nucleu economic dur, cu integrare fiscala progresiva si prioritati industriale comune. Ar crea o Europa cu doua viteze? Probabil. Dar nu exista deja diferente structurale majore intre statele din zona euro si cele din afara ei?

Compararea cu NATO ofera o perspectiva interesanta. In domeniul apararii se discuta cresterea contributiilor catre 5% din PIB. Daca statele pot accepta asemenea eforturi pentru securitate militara, de ce ar fi imposibila o contributie comuna de 5% sau chiar 10% pentru competitivitate economica, inovare si autonomie strategica? Ce ar insemna un "nucleu dur" al zonei euro care ar pune in comun resurse la acest nivel? Ar accelera convergenta economica sau ar amplifica diviziunile interne? Ar crea o capacitate industriala europeana capabila sa concureze cu SUA si China sau ar genera tensiuni politice interne majore?

Criticii vor invoca pierderea suveranitatii fiscale si riscul unei birocratii supradimensionate. Sustinatorii vor argumenta ca fragmentarea actuala este deja costisitoare si ineficienta. Realitatea probabila se afla intre aceste extreme: o integrare bugetara selectiva, orientata spre domenii strategice - aparare, tehnologie, energie, sanatate - unde economiile de scara sunt evidente si unde actiunea nationala izolata este insuficienta.

Europa se afla intr-un moment de alegere. Poate continua cu un buget minimal si cu o coordonare incrementala, riscand sa ramana un actor economic fragmentat. Sau poate imagina un salt curajos catre o capacitate bugetara comuna reala, ancorata probabil in zona euro, care sa redefineasca modelul de guvernanta europeana. Intrebarile devin inevitabile: cata solidaritate sunt dispuse statele sa accepte? Cata integrare democratica este necesara pentru a legitima un buget comun substantial? Si, mai ales, poate Europa sa ramana competitiva global fara sa isi regandeasca radical arhitectura financiara?

Integrarea europeana nu mai este doar o poveste despre piata interna si reglementari tehnice. Este o dezbatere despre putere, resurse si viziune strategica. Iar daca Europa vrea sa joace un rol major intr-o lume dominata de blocuri economice si geopolitice mari, atunci intrebarea despre un buget comun de 5-10% din PIB nu mai pare o utopie - ci o provocare inevitabila.

Dr. Mihaela Lu t a s pred a cursul de Politici Economice Europene la Universitatea " Babe s -Bolyai " din Cluj-Napoca s i este membr a a Asocia t iei Generale a Economi s tilor din Rom a nia.

Dr. Dan Luca este expert in afaceri europene s i comunicare strategic a , derul a ndu- s i activitatea i n Bruxelles i nc a din 1997.