×

Accesează
contul existent

Eveniment

Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: In 2026 ne vom concentra pe patru directii cheie. Energia verde...

Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania: In 2026 ne vom concentra pe patru directii cheie. Energia verde este una dintre ele

30.12.2025, 14:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Masurile fiscale de anul acesta trebuie completate cu politici care sustin investitiile pentru a livra cresterea economica necesara in 2026, spune Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania.

ENGIE Romania a terminat anul trecut cu un business de aproape 8,7 mld. lei si un profit net de 890 milioane de lei. Partea de infrastructura de distributie de gaze este gestionata prin intermediul Distrigaz Sud Retele, firma care a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 1,8 mld. lei si un profit net de 145 de milioane de lei. Francezii sunt de 20 de ani pe plan local, iar planurile sunt de a creste in continuare, dar in sensul transformarii dintr-un furnizor traditional de gaze, intr-un jucator integrat vertical pe piata energiei. Iar aici, investitiile in productia de energie ocupa un rol central.

"In 2026, ne vom concentra pe patru directii-cheie", spune Richard, in raspunsurile furnizate pentru suplimentul ZF 27 de ani. Aceste directii sunt: dezvoltarea capacitatilor de productie de energie electrica verde, pentru a atinge tinta locala de 1 GW pana in 2030 si extinderea capacitatilor de stocare a energiei, cu ambitia de a ajunge la 300 MW de capacitati de stocare de energie electrica. Ele vor fi completate de cresterea portofoliului de clienti casnici si corporate care aleg furnizarea de energie electrica verde la care se adauga continuarea modernizarii retelei de distributie a gazelor naturale si pregatirea tranzitiei acesteia catre gazele verzi.

"Prin toate aceste initiative, ENGIE Romania isi reafirma angajamentul de a contribui la tranzitia energetica a tarii, prin investitii responsabile, care sa contribuie la un sector energetic mai verde, mai sigur si mai competitiv si prin parteneriate durabile."

La nivelul intregii economii, Richard face din nou apel la stabilitate ca factor important pentru investitiile companiilor, indiferent de provenienta capitalului.

"Intelegem nevoia de echilibrare a bugetului de stat, in contextul dificultatilor economice actuale, insa consideram esential ca politica fiscala sa fie corelata cu masuri care sprijina tranzitia energetica, protejeaza consumatorii vulnerabili si consolideaza stabilitatea sectorului energetic - un pilon strategic al economiei nationale", a mai precizat Richard.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare