|
Accesează contul My Orange
30.09.2026, 17:10 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
BMW, unul dintre cei trei mari producatori auto din Germania, renunta la peste 100 de manageri si grabeste taierile din zona administrativa, in conditiile in care vanzarile din China s-au prabusit, iar tarifele vamale impuse de SUA ii apasa profitabilitatea.
Noul director general Milan Nedeljkovic, aflat la conducerea grupului din luna mai, a avertizat miercuri ca profitabilitatea va ramane scazuta ani la rand, compania estimand pentru 2028 o marja operationala de doar 3-5%, scrie Financial Times.
Restructurarea vizeaza aproximativ 20% dintre cei 65 de vicepresedinti seniori ai BMW, nivelul aflat imediat sub board-ul de management, dar si pozitiile de conducere din subordinea acestora. In total, reducerile vor afecta un numar "de trei cifre" de manageri, potrivit unei surse familiare cu situatia.
O parte dintre aceste taieri se adauga celor anuntate in iunie, care, potrivit unor persoane informate, presupun desfiintarea a circa 8.000 de posturi din back-office, peste jumatate dintre ele in Germania.
"Ne imbunatatim structurile si baza de costuri pentru a putea face fata unei concurente tot mai dure", a declarat Nedeljkovic intr-un comunicat.
Seful BMW, care a anuntat restructurarea la doar cateva saptamani dupa ce l-a inlocuit pe Oliver Zipse, le-a spus analistilor ca marja operationala a grupului va urca in urmatorii doi ani doar pana la 3-5%, un nivel caracteristic mai degraba producatorilor de volum decat celor din segmentul premium. Pentru 2026, grupul cu sediul la Munchen, care detine si marcile Mini si Rolls-Royce, anticipeaza o marja de numai 1-3%, sub tinta de 4-6% promisa initial de Zipse.
BMW nu se asteapta sa revina la tinta sa istorica de 8-10% decat "la inceputul deceniului urmator", ceea ce inseamna ca profitabilitatea va ramane mult sub obiectivele traditionale pentru mai bine de cinci ani.
Anul trecut, BMW a produs 2,5 milioane de vehicule si a raportat vanzari de 133,5 miliarde de euro. Actiunile companiei au pierdut peste 40% de la inceputul anului, dupa ce veniturile au scazut cu 8% in primul semestru, iar profitul inainte de impozitare s-a redus cu 29%.
Producatorul auto a ajuns la un acord cu puternicul sindicat german si va cauta plecari voluntare, urmand sa faca oferte de compensare angajatilor eligibili incepand din octombrie. BMW analizeaza si alte zone in care poate reduce costurile, deciziile fiind asteptate pana in primavara lui 2027.
Spre deosebire de rivalul mai mare Volkswagen, care planuieste sa elimine pana la 100.000 de locuri de munca in Germania in urmatorii ani, BMW nu isi reduce personalul de pe liniile de asamblare din tara. Compania a investit 2 miliarde de euro in capacitatile de productie din Germania, inclusiv in fabricile de la Munchen si Dingolfing si intr-o noua unitate de baterii din Bavaria, pe fondul demararii productiei de serie a celei de-a opta generatii a modelului Seria 3, modelul sau emblematic.
In paralel, BMW pregateste lansarea a 40 de modele noi si versiuni actualizate in urmatorii ani. Printre acestea se numara un vehicul electric premium de intrare, comparabil cu Seria 1, destinat pietei europene, in timp ce pentru SUA grupul lucreaza la un SUV de dimensiuni mai mari decat actualul varf de gama, X7. Totodata, compania a anuntat ca va renunta la Seria 2 Active Tourer, un automobil compact de familie
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.