|
Accesează
contul existent
17.04.2026, 19:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Exista vreo legatura intre managementul unei companii, intre CEO-ul unei companii si rezultatele acelei companii? Exista! Exista vreo legatura intre longevitatea unui CEO si a unei echipe de management si rezultatele obtinute de o companie? Exista! Am pornit acest articol de la informatia data de ZF ca Sergiu Manea, CEO al BCR, a primit o noua prelungire de mandat, din 2026 pana in februarie 2030. Sergiu Manea a devenit, in 2015, CEO al BCR, alegerea lui fiind surprinzatoare, cu toate ca era vicepresedinte, avand in vedere ca actionarii straini prefera sa aduca un expat la conducerea operatiunilor locale.
15 ani la conducerea unei banci din Romania nu reprezinta un mandat usor, in conditiile in care economia si businessul, de care depind rezultatele bancii si riscurile asumate, au cunoscut volatilitati destul de ridicate, chiar daca au fost pe plus. In mandatul lui Sergiu Manea, conform datelor ZF, profitul s-a triplat, ajungand la 3,2 miliarde de lei la final de 2025, adica peste 600 de milioane de euro.
Interesant este ca Sergiu Manea, in timpul mandatului sau, a facut cunostinta cu patru CEO ai Erste, actionarul majoritar. Omer Tetik, CEO-ul Bancii Transilvania, este la conducerea bancii din Cluj din 2014, adica de peste 12 ani, iar mandatul continua. In timpul lui, banca a ajuns liderul pietei, achizitionand patru banci.
Horia Ciorcila este la conducerea Consiliului de Administratie al bancii de peste 14 ani, iar mandatul continua. Este adevarat ca Horia Ciorcila este si cel mai mare actionar individual al bancii, detinand peste 3% din actiunile acesteia.
La Raiffeisen, Steven van Groningen a stat la conducere aproape doua decenii, pana a venit Zdenek Romanek, un slovac care a primit si el a doua prelungire de mandat. Intre timp, Raiffeisen International, actionarul Raiffeisen Bank Romania, a schimbat mult mai multi CEO.
UniCredit Bank Romania l-a avut la conducere pe Rasvan Radu timp de 18 ani, timp in care si el "a schimbat" mai multi CEO ai UniCredit Italia, actionarul majoritar. Acum, la conducerea executiva a UniCredit Romania este Mihaela Lupu, care are, la randul ei, longevitate in banca.
La conducerea ING Bank Romania este Mihaela Bitu, aflata la al doilea mandat de CEO si care este in banca de peste 25 de ani. La CEC Bank, a treia banca din piata, Radu Ghetea a avut mai multe mandate, iar acum Bogdan Neacsu, in calitate de CEO, este de sapte ani.
Cred ca numai BRD, dintre bancile mari, a avut o volatilitate ridicata la nivel de management, avand mai multi CEO in ultimii 20 de ani (cred ca vreo patru), ca sa nu mai vorbim de pozitiile de vicepresedinte. Cred ca doar Claudiu Cercel, seful pietelor financiare din BRD, a ramas in functie, in calitate de vicepresedinte, de la inceput.
Este adevarat ca, spre deosebire de celelalte piete, cu exceptia asigurarilor si pietei de capital, sistemul bancar este extrem de reglementat si nu intri in conducerea executiva daca nu indeplinesti criteriile Bancii Nationale, dar si criteriile europene pentru o astfel de pozitie.
Cand au venit in Romania, la inceputul si mijlocul anilor '90, multinationalele au venit cu expatii lor, carora le-au dat unul sau doua mandate. De obicei, era un CEO care incepea operatiunile, iar apoi venea un alt CEO, care avea ca misiune cresterea accelerata pe piata. Iar din 2008, de la CEO de crestere s-a ajuns la CEO de restructurare, avand in vedere criza care se instala in Romania, dar si in lume.
De obicei, multinationalele pun un CEO pe doua sau trei mandate, asta daca au rezultate. Daca rezultatele sunt spectaculoase, actionarii prefera sa tina la conducere acelasi CEO pe o perioada mult mai lunga de timp. Nimeni nu vrea schimbari bruste in management decat in cazuri speciale, cand rezultatele sunt catastrofale sau cand apar probleme.
Bineinteles ca cineva, odata ce este instalat CEO si daca este tanar, de la 35 de ani in sus, incearca sa-si consolideze pozitia astfel incat sa obtina un nou mandat sau mai multe mandate ori sa aiba rezultate care sa iasa in evidenta si, poate, sa fie recrutat de catre o companie concurenta sau de catre altcineva.
Ce am remarcat pe piata romaneasca este ca, in domeniul bancar, cei care sunt CEO sau vicepresedinti nu prea vor sa se duca in pozitii externe, in alte tari, in acelasi grup, asteptand mai degraba sa primeasca o oferta de nerefuzat de la un concurent. In schimb, directorii prefera pozitii externe, care sa le aduca o consolidare a CV-ului si o sansa mai mare atunci cand se elibereaza o pozitie in tara.
In ciuda celebrului proverb ca in ranita oricarui soldat exista bastonul de maresal, in realitate pozitiile de top sunt limitate - in sectorul bancar nu pot fi mai mult de 34 de CEO, atat cat este numarul de banci. Iar daca un CEO, odata ce preia acest post, isi consolideaza pozitia si are rezultate, actionarii nu il schimba, deci cei care sunt in esalonul doi sau chiar trei trebuie sa-si caute alte pozitii, la alte entitati, daca vor sa promoveze.
Cei care vizeaza o pozitie de CEO, fie intr-o banca, fie intr-o multinationala, fie chiar intr-o companie antreprenoriala romaneasca, trebuie sa beneficieze de multa sansa, de alinierea planetelor si de timpuri favorabile pentru a putea obtine rezultate si a ramane in functie.
De multe ori, obtinerea unei pozitii de CEO tine de anumite conjuncturi, de eliberarea altor pozitii, mai mult decat de altceva. Dupa ce prinde pozitia, un CEO poate sa obtina rezultate, dar ii trebuie o perioada de crestere.
Intr-o piata in care numarul de companii este limitat si, mai ales, cand primele 1.000 de companii din Romania fac jumatate din cifra de afaceri totala pe economie, iar dintre acestea 80% sunt multinationale, cand numarul de banci din piata este de numai 34, iar trendul este de reducere a acestuia, vedem cat de limitate sunt pozitiile de CEO.
Aceasta opinie a aparut prima data pe Business Magazin.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
17.04.2026, 19:00