|
Accesează contul My Orange
10.09.2026, 00:00 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Recordul anterior pentru numarul de ucraineni care lucreaza in Polonia a fost stabilit in septembrie 2025. Conform celor mai recente date publicate de Biroul Central de Statistica al tarii (GUS), citate de Business Insider Polska, acesta tocmai ce-a fost depasit cu aproape 15.000. In ultima zi a lunii martie, in Polonia munceau 1.152.700 de straini, cu 8%, sau 85.700 de persoane, mai mult decat la sfarsitul lunii martie 2025. Comparativ cu 28 februarie 2026, acest numar a crescut cu 20.200.
Munca in Polonia devine o sursa de venit pentru un numar tot mai mare de ucraineni.
In martie, acestia reprezentau 68% dintre strainii care lucrau in Polonia, adica 784.000 de persoane, in crestere cu 9,7% fata de anul precedent. Astfel, recordul anterior, de 769.000 de ucraineni pe piata muncii din Polonia, a fost depasit cu 15.000. Mai mult, rata de crestere de la an la an s-a dovedit a fi a doua cea mai ridicata in randul tututor nationalitatilor pentru care Polonia a devenit un loc bun pentru obtinerea de venituri din munca salariata. Belarusii au reprezentat al doilea cel mai numeros grup de muncitori straini din Polonia. In cazul lor, s-a inregistrat o crestere anuala de 3,2%, adica 3.700 de persoane, ceea ce a dus totalul la peste 121.000. Aceasta cifra reprezinta in acelasi timp un maxim istoric.
"Importul" de muncitori din Columbia a inregistrat cea mai rapida crestere. Avansul anual a ajuns la 18,9% (plus 3.200 de persoane), impingand cifra totala dincolo de pragul de 20.000 de persoane.
Aceasta situatie este indeosebi interesanta pentru ca Columbia este una din trei tari, impreuna cu Georgia si Venezuela, pentru care ministrul polonez al familiei, muncii si politicii sociale, Anna Dziemianowicz-Bak, a anulat optiunea de obtinere a permiselor de munca in Polonia in baza regimului de calatorie fara viza. Reglementarea a intrat in vigoare pe 22 august.
Numarul georgienilor care muncesc in Polonia a scazut cu 3.600 in martie, comparativ cu aceeasi luna a anului precedent (-14,6%), la putin sub 21.000.
In schimb, numarul indienilor a crescut semnificativ, cu 6,2% in termeni anuali, la aproape 23.000.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
10.09.2026, 00:07
Un alt avertisment: Economia a pierdut 64.000 de locuri de munca in ultimul an. Cum facem sa revina...