Opinii

Exista o harta a prioritatilor unei tari pe care nu o gasesti in programele de guvernare, ci in preturi. Iar harta preturilor din Romania spune o poveste pe care niciun ministru nu ar recita-o de la tribuna: aici, tot ce construieste - energia, educatia, transportul, competentele - se scumpeste de la un an la altul, iar lucrul care amorteste este permanent la oferta, in orice supermarket, in orice sat.

Deschideti catalogul de saptamana aceasta al unuia dintre marii retaileri din Romania. Berea blonda de import, la sticla de 0,33 litri, costa 4,49 lei, cu reducere de 30%. Untul romanesc de 200 de grame, aflat si el la promotie, costa 8,49 lei. Cu alte cuvinte, berea e aproape jumatate din pretul untului. Sticla de 0,75 litri de bere e 4,99 lei, cu 33% reducere. Bax de 12 sticle - 39,90 lei, adica 3,3 lei bucata. Vodca poarta, fara nicio urma de ironie, eticheta "Taiem inflatia": 26,99 lei in loc de 32,15. Bautura spirtoasa romaneasca e la minus 43%, whisky-ul scotian la minus 30%, romul la minus 19%, vinurile la minus 20-40%. Cumperi vinuri de minimum 100 de lei pe un bon si poti castiga o degustare la crama. Iar cateva pagini mai incolo, tot la reducere, tabloul se inchide singur: suplimentul alimentar impotriva mahmurelii, minus 20%. Nimic din toate acestea nu e ilegal si nu e vina retailerului - el vinde ce se cere. Dar spune totul despre ce se cere.

Trecem in HoReCa - o bere la draft costa in Romania, in medie, echivalentul a 2,4 euro - la egalitate cu Cehia, tara berii, si de aproape trei ori mai putin decat in Franta sau Marea Britanie, de patru-cinci ori mai putin decat in Scandinavia. Iar peste berea ieftina de la raft se toarna tuica din gospodarie, care nici macar nu trece pe la casa de marcat: datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca, pe langa cei peste 10 litri de alcool pur pe cap de locuitor consumati "la vedere", romanii mai beau anual in jur de 2 litri neinregistrati - netaxati, necontrolati -, iar in anii '90 si 2000 cantitatea ajungea la 6-7 litri, aproape jumatate din tot consumul. Acelasi OMS a plasat Romania, in ultimul raport global, pe primul loc in lume la consumul total de alcool: circa 17 litri de alcool pur pe adult pe an, de trei ori media mondiala.

Dar totul are un pret - electricitatea pentru gospodarii este, potrivit Eurostat, cea mai scumpa din intreaga Uniune Europeana raportat la puterea de cumparare: 49,5 unitati PPS la 100 kWh in a doua jumatate a lui 2025, peste Cehia si Polonia si de peste trei ori nivelul din Ungaria. Dupa liberalizarea din iulie 2025, preturile au urcat cu 58,6% intr-un singur an - cea mai mare crestere din UE - in timp ce in Franta au scazut cu 12,5%. Intr-o tara care se lauda cu hidrocentrale, nuclear si gaz din Marea Neagra.

Apoi motorina, despre care vorbim din nou la preturi de peste 10 lei pentru un litru de la 1 iulie, odata cu expirarea reducerii de acciza pe care un guvern interimar nu a mai avut cum sa o prelungeasca, litrul a sarit de 9,5 lei si se apropie de 9,6 lei, cu unele dintre cele mai mari accize la carburanti din Uniune. Pare o stire despre soferi, dar este o stire despre economie: motorina scumpa inseamna transport scump, iar transportul scump se asaza peste fiecare marfa care pleaca din Romania spre Vest. Pentru o economie aflata la periferia geografica a pietei unice, care concureaza exact pe cost, fiecare ban pe litru e un handicap la export - peste energia industriala scumpa si peste cea mai mare povara fiscala pe salariul mediu din UE, 41,5%. Mai mult, din 2024 incoace guvernele Romaniei au sanctionat productia si cresterea - au introdus IMCA, impozitul minim pe cifra de afaceri, motiv pentru care investitiile s-au redus, iar rabdarea investitorilor a disparut, acestia mergand catre tari care apreciaza mai bine munca - precum Turcia, care a castigat proiectul viitoarei Dacia Striker.

Si educatia? O gradinita privata cu program prelungit costa, in medie, 2.250 de lei pe luna - aproape jumatate din salariul mediu net, care abia trece de 4.700 de lei. O scoala primara internationala costa cel putin 42.000 de lei pe an: aproape noua salarii medii nete, in timp ce in Franta aceeasi scoala costa echivalentul a patru salarii si jumatate. Educatia privata e, raportat la venituri, de doua ori mai inaccesibila pentru un parinte roman decat pentru unul francez. Scolile private cu adevarat bune, cu campusuri si profesori din UK sau SUA, costa peste 20.000 de euro pe an, fiind mai scumpe decat in Emirate sau decat universitatile de prestigiu din Marea Britanie.

Alternativa? Scoala de stat care este gratuita doar in Constitutie. In realitate, 98% dintre parinti platesc ceva pentru "educatia gratuita", in medie aproape 10.000 de lei pe an de copil, - de la 6.800 de lei la ciclul primar la peste 12.000 de lei la liceu. Cea mai mare parte se duce pe meditatii: la gimnaziu si la liceu, doi din trei elevi fac pregatire platita in particular, iar acolo unde se face, factura medie trece de 6.000 de lei pe an. Nu e un moft, ci o taxa nescrisa: aproape sase din zece parinti platesc meditatii special pentru examenele nationale, pentru ca subiectele par calibrate, an de an, pe ceea ce se preda in particular, nu pe ceea ce se preda la clasa. Un sfert dintre familii amana alte cheltuieli necesare ca sa le poata acoperi. Restul sistemului completeaza tabloul: manuale alese dupa criterii rareori transparente, o evaluare a calitatii actului de predare care lipseste cu desavarsire - profesorul slab si profesorul exceptional sunt platiti identic si verificati la fel de putin - si o loterie a repartizarii in care copilul care nu a prins o scoala buna nu a prins, de multe ori, nici un profesor bun. Toate acestea intr-o tara care aloca educatiei 2,4% din PIB, fata de tarile OCDE care aloca 4,9%. Scoala de stat nu e gratuita; e doar platita pe sub masa, iar cine nu-si permite sa plateasca ramane cu ce-a ramas.

Deasupra acestei loterii, un sistem universitar care produce pe banda diplome in domenii pe care piata muncii nu le mai cere de un deceniu, in timp ce angajatorii din industrie, constructii si logistica repeta la fiecare conferinta aceeasi fraza: nu gasim oameni. Nu gasim sudori, nu gasim electricieni, nu gasim operatori CNC, nu gasim soferi. Gasim, in schimb, absolventi pe care nimeni nu i-a intrebat vreodata ce va face piata cu ei. De ce? Pentru ca politicul a decis sa distruga scolile de meserii, in loc sa investeasca in ele.

Ca se poate si invers o demonstreaza, la cateva mii de kilometri spre nord, exact tarile care au aplicat reteta pe dos. In Norvegia, Suedia, Danemarca si Finlanda, energia este curata si, raportat la puterea de cumparare, printre cele mai ieftine din Europa, la aceleasi date Eurostat care ne pun pe noi pe primul loc la scumpiri. Hidrocentralele, nuclearul si vantul le-au permis sa electrifice tot: incalzirea caselor se face cu pompe de caldura si termoficare, nu cu lemne (sau orice lucru care arde, pentru ca sobele tolereaza orice) si fum, iar Norvegia a impins masinile electrice pana acolo incat ele reprezinta aproape intreaga piata auto noua. Zero carbune, zero fum, facturi suportabile. In schimb, alcoolul e scump cu program: halba de bere costa 8 euro la Stockholm si 11 euro la Oslo, bauturile tari se vand doar prin magazinele monopolului de stat, iar accizele sunt printre cele mai mari din lume. Si, in timp ce anestezicul e descurajat prin pret, educatia este cu adevarat gratuita - de la cresa pana la doctorat, fara meditatii ca taxa nescrisa si fara scoli "bune" si "proaste" intre care parintii sa traga la sorti viitorul copilului. Rezultatul: tari de cinci-sase milioane de locuitori - cat doua-trei judete de-ale noastre adunate - care au construit Maersk, Ikea, Volvo, Ericsson, Spotify si un fond suveran norvegian de peste 1.500 de miliarde de dolari. Puteri economice reale.

Iar diferenta de reteta se vede pana si acolo unde ne place sa credem ca avem talent nativ: in sport. Aceleasi tari mici dau ora exacta cu atleti crescuti intr-o cultura a disciplinei - Haaland in fotbal este doar cel mai cunoscut exemplu recent. Sportivi care isi numara orele de somn si caloriile cu aceeasi rigoare cu care statele lor isi numara emisiile. La noi, in acelasi timp, vedem fotbalisti platiti regeste care pierd noptile prin cluburi - acolo unde consumatia e mereu la oferta - dupa care ne miram, cu o sinceritate , ca nu ne calificam la turneele finale. Nu e ghinion. E aceeasi reteta, aplicata pe gazon.

Un economist ar spune ca preturile sunt doar semnale. Atunci sa le citim: nordicii au scumpit uitarea si au facut gratuita constructia; noi am ieftinit uitarea si am scumpit tot restul. O tara in care factura la curent e cea mai grea din Europa, plinul de motorina scumpeste tot ce produci, un an de scoala buna costa noua salarii - sau zece mii de lei "pe gratis" -, dar anestezicul e mereu la minus 30% si vine la pachet cu pastila de mahmureala, nu are o problema de preturi. Are o problema de proiect. Pentru ca, atunci cand educatia devine lux sau taxa nescrisa, energia devine povara si uitarea devine bun de larg consum la oferta, nu mai vorbim despre un dezechilibru de piata. Vorbim despre o reteta. Iar rezultatul ei se vede deja in fiecare comuna din care au plecat tinerii, in fiecare fabrica ce nu-si gaseste oamenii si in fiecare camion care pleaca spre Vest cu marfa tot mai greu de vandut.