Opinii

Cu un sfert de secol in urma, Eamonn Fingleton, un scriitor britanic care locuia pe atunci in Tokyo, scria o polemica intitulata "Elogiu adus industriilor grele". Aceasta argumenta ca guvernele si investitorii din Occident sunt nechibzuiti in a se concentra obsesiv pe servicii intangibile ca tehnologia si dreptul, pentru ca industria conteaza la randul ei.

La acea vreme, mesajul era unul contra-cultural. Insa cand bula dotcom s-a sparg, argumentul a castigat (putin) mai multe aplauze. Iar in zilele noastre, mantra acestuia are un ecou neasteptat de puternic. Pentru ca pe masura ce conflictul din Iran continua, doua lectii devin clare, in pofida cetii razboiului si mesajelor contradictorii ale presedintelui american Donald Trump, scrie Gillian Tett, editorialist Financial Times.

Prima este ca interconexiunile care au tinut lumea unita in ultimele decenii nu mai contribuie la mentinerea pacii, dupa cum obisnuiam sa credem. In schimb, tarile rivale profita de vulnerabilitati si dependente. China face acest lucru cu pamanturile rare, America cu dominatia dolarului in lumea financiara. Iar acum Iranul transforma Stramtoarea Ormuz intr-o arma, iar acest lucru produce suferinta.

A doua lectie este ca ne aflam intr-o epoca in care industriile grele conteaza. Da, actiunile marilor companii tech au crescut vertiginos in ultimii ani pe fondul entuziasmului privind inteligenta artificiala. Insa razboiul din Iran arata ca tarile sunt foarte vulnerabile daca duc lipsa de procese industriale, oricand de demodate ar fi acestea, noteaza Gillian Tett. "Vechea economie incepe sa se razbune", arata Jeff Curie, analist la grupul american de private capital Carlyle. "Nu poti imprima molecule", nici chiar cu AI.

Iar Iranul intelege acest lucru.

Tari ca Japonia si Coreea de Nord iubesc industria. La fel si China, care si-a cladit o uimitoare baza industriala cu subventii financiare si o retea industriala care produce 1,4 milioane de studenti in inginerie anual. Multi politicieni chinezi au de asemenea studii in stiinta sau inginerie.

Occidentul este insa diferit. Uneori in ultimele decenii, au fost ani cand investitorii au dat intaietate sectoarelor traditionale, cu active fizice, in detrimentul serviciilor. Asa s-a intamplat dupa ce bula dotcom a explodat in 2000. La fel si in anii '70, cand s-a produs socul petrolier, iar investitorii au renuntat la branduri ca Coca-Cola sau IBM in favoarea unor entitati din energie ca Exxon.

Insa de cele mai multe ori a existat o prejudecata culturala subtila, si uneori nu chiar atat de subtila, impotriva industriilor "grele". Strategii si economistii au avut tendinta de a presupune ca sectorul serviciilor va fi cel care va genera cresterea viitoare.

Cei mai buni absolventi din anglosfera lupta in general din rasputeri sa munceasca in finante, consultanta si tehnologie. Intr-adevar, SUA produce doar 141.000 de ingineri pe an. Jumatate din membrii Congresului au studii in drept, numarul de ingineri sau oameni de stiinta fiind unul relativ redus.

Economisti independenti ca Peter Navarro au fost adesea persiflati in trecut cand au denuntat modul in care Occidentul isi externalizeaza productia ieftina in China. Procesarea metalelor, cat si autosuficienta industriala pareau de moda veche. Insa acum, atitudinile culturale se schimba. Navarro este un consilier cheie al lui Trump, care ii impartaseste obsesia legata de industrie. Intre timp, absolventii din Vest incep sa se teama ca AI-ul va distruge multe locuri de munca din sectorul serviciilor.

Iar acum razboiul din Iran le arata politicienilor de ce autosuficienta industriala conteaza. Pe pietele financiare, asa-numitele strategii Halo (de reorientare catre companii cu active fizice, care-si pastreaza utilitatea, valoarea si relevanta multa vreme si necesita cheltuieli semnificative de capital) sunt pe val.

Intr-o nota a Goldman Sachs se arata ca actiunile companiilor cu cheltuieli masive de capital au generat randamente cu 35% mai ridicate decat cele cu cheltuieli mai reduse de capital din 2025.

Exista insa un aspect crucial, pe care Currie il remarca. Sectorul AI nu poate functiona fara operatiuni fizice, cu cheltuieli masive de capital, care sa-l sustina. Ganditi-va doar la acele centre de date, arata editorialistul FT. Aceasta inseamna ca industriile "grele" se imbina acum cu serviciile intr-un grad care nu era la fel de clar cand Fingleton si-a scris cartea in 1999. Chiar si cei obsedati de AI stiu ca moleculele conteaza.

Asadar, marea intrebare care planeaza acum asupra Occidentului este aceasta: se vor schimba si atitudinile culturale fata de industriile grele? Se vor lupta acum studentii de elita pentru joburi in industrie? Ar putea oare capata ingineria industriala un statul mai inalt decat sectorul bancar?

Acestea sunt greu de imaginat astazi. Insa daca razboaiele globale vor continua, nimic nu poate fi exclus. Moleculele, si inginerii, conteaza, concluzioneaza Gillian Tett.