×

Accesează
contul existent

Opinii

Opinie Ciprian Ladunca, LCL Advisory: Audit intern, audit extern si comitetul de audit - un...

Opinie Ciprian Ladunca, LCL Advisory: Audit intern, audit extern si comitetul de audit - un triunghi al increderii

18.09.2025, 17:49 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Auditul intern, auditul extern si comitetul de audit sunt trei functiuni care, desi diferite ca rol si mandat, formeaza impreuna un ecosistem indispensabil unei guvernante moderne si credibile. Fara o relatie sanatoasa intre ele, increderea se fragmenteaza, in interiorul organizatiei, in fata actionarilor si pe piata.

Auditul intern este aproape de procese si riscuri, semnaleaza vulnerabilitati si propune solutii pentru a imbunatati eficienta si a intari cultura organizationala. Interesant este ca, la nivel international, rolul sau se extinde dincolo de controlul financiar: auditul intern intra astazi in zone precum securitatea cibernetica, sustenabilitatea sau inteligenta artificiala. Atunci cand este bine conectat la board ( consiliul de administratie/ de supraveghere), el devine un factor al schimbarii, rol schimbat fata de rolul de "politist" cu care eram obisnuiti in trecut.

Auditul extern, pe de alta parte, prin activitatea sa, este aproape de actionari, investitori, banci sau piata. Daca in trecut misiunea lui era limitata la validarea situatiilor financiare, in prezent presiunea vine din asteptarile tot mai ridicate ale investitorilor privind transparenta in domenii precum ESG, etica fiscala sau impactul social. In acest sens, auditul extern este un instrument pentru confirmarea trecutului, dar si cu un rol legat de viitor, prin increderea pe care o ofera tuturor "stakeholderilor" ca organizatia este solida si pregatita sa livreze pe termen lung. Intre aceste doua functiuni se afla comitetul de audit, o componenta esentiala a consiliului de administratie / de supraveghere. Rolul sau nu este doar de supraveghere tehnica, ci de a integra si traduce informatiile astfel incat boardul sa inteleaga unde se afla riscurile reale si ce trebuie facut pentru a le gestiona. Cele mai performante comitete de audit, pe langa sarcinile traditionale, isi asuma un rol proactiv, discuta riscuri emergente, intreaba despre implicatiile noilor reglementari europene, analizeaza expunerea reputationala in mediul digital si cer managementului sa vina cu scenarii de dezvoltare sustenabila.

In acest ecosistem, presedintele comitetului de audit are aici un rol fundamental. El garanteaza ca discutiile nu se opresc la cifre, ca intrebarile dificile sunt puse la timp si ca independenta auditorilor este protejata. Cu experienta profesionala, senioritate, maturitate si abilitatea de a negocia intr-un mediu unde interesele nu sunt intotdeauna aliniate, presedintele echilibreaza presiunea managementului cu exigenta actionarilor, tempereaza conflictele si sa mentina directia spre ceea ce este cu adevarat relevant pentru guvernanta. Este o functie unde caracterul cantareste la fel de mult ca expertiza, pentru ca de modul in care este condus dialogul depinde increderea pe care boardul o poate inspira in exterior. In activitatea mea in acest domeniu, am vazut cum increderea construita intre aceste trei functiuni creeaza premisele unei dezvoltari sanatoase. Auditul intern, auditul extern si comitetul de audit sunt elemente ale unei arhitecturi de incredere, iar aceasta incredere este fundamentul pe care se construieste viitorul unei organizatii.

Ciprian Ladunca ocupa pozitia de Managing Partner in cadrul LCL Advisory, este membru in consiliile de administratie ale unor companii din diverse sectoare si detine functia de Presedinte al Comitetului pentru Guvernanta Corporativa al Camerei de Comert Americane, AmCham Romania.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare