|
Accesează contul My Orange
09.09.2026, 11:42 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Peste 100 de artisti din Romania si din strainatate au transformat Fabrica UZUC din Ploiesti intr-un muzeu temporar de arta contemporana, in cadrul celei de-a cincea editii Artown NOW.
Situl industrial are o suprafata de 100.000 de metri patrati si o istorie de peste 120 de ani, iar o parte dintre hale sunt activate prin murale, sculpturi, instalatii si interventii artistice realizate direct in spatiul fabricii.
Proiectul poarta numele (CONtra)TEMPORARY Museum si este construit in jurul ideii de muzeu care exista doar pe durata in care artistii si publicul ocupa fabrica. Dupa incheierea editiei, UZUC revine la activitatea sa curenta, insa o parte dintre lucrarile realizate vor ramane in spatiu.
Printre participanti se numara brazilianul Adriano Bohra, cunoscut ca Robolito, americanul Spenser Little, artista romana Misha Diaconu, ceramista Liliana Maria, arhitectii italieni Andrea Ariano si Pietro Dalbianco, artista canadiana Aurelia Bizouard si italianul Giovanni Magnoli.
Artistii folosesc inclusiv materiale recuperate din hale pentru a realiza lucrarile.
Interventiile merg de la sculptura in lemn si metal la instalatii, mobilier, portrete si picturi care reproduc vizual aspectul mozaicurilor antice si bizantine.
In aceasta perioada, artistul Dumitru Gorzo si-a mutat temporar atelierul in una dintre halele UZUC, in cadrul proiectului itinerant Continuous Studio, inceput in 2019 la New York. Ploiestiul este al 11-lea popas al proiectului, iar in luna septembrie publicul il poate vedea lucrand si poate urmari procesul de realizare a lucrarilor.
Fabrica UZUC este unul dintre reperele industriale ale Ploiestiului. De-a lungul timpului, aici au lucrat peste 3.000 de oameni, iar in halele fabricii au fost produse, printre altele, sferele Atomiumului din Bruxelles. Activitatea industriala continua si in prezent la o scara mai redusa, in timp ce o parte din platforma a fost transformata treptat intr-un hub creativ, cu studiouri de muzica, ateliere, tipografie si alte activitati.
Artown NOW este organizata de Asociatia buchARTest. Din 2022, proiectul a reunit peste 400 de artisti din peste 40 de tari si de pe sase continente, care au realizat la Ploiesti 100 de murale, peste 350 de interventii stradale, sapte sculpturi si circa 11.000 mp de suprafete pictate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
09.09.2026, 11:42