|
Accesează contul My Orange
16.10.2026, 22:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Pagina principala a magazinului se incarca acum de aproape doua ori mai repede pe telefon, iar finalizarea comenzii este structurata acum in doua etape, cu preferintele de livrare, facturare si plata salvate pentru comenzile urmatoare.
Retailerul online evomag, fondat de antreprenorul Mihai Patrascu, a investit 200.000 de euro in imbunatatirea magazinului sau online, noua versiune a platformei acoperind intregul proces de cumparare - de la cautarea si compararea produselor pana la plata, livrare, retur si administrarea comenzilor. Pe langa procesul de achizitie, proiectul a vizat si dezvoltari la nivelul site-ului, al interfetei de cumparare si al infrastructurii tehnologice care sustine functionarea acestuia. In total, proiectul a durat circa un an si jumatate si trebuia finalizat abia in 2027, insa retailerul a marit bugetul si a grabit lucrarile, astfel ca noua platforma sa fie gata inainte de Black Friday din acest an. Noua versiune a platformei pune in centru cumparaturile de pe telefon, de pe care site-ul este accesat tot mai des. Prin imbunatatirile realizate, compania urmareste cresterea ratei de conversie, reducerea abandonului cosului si scurtarea timpului necesar plasarii unei comenzi.
"Investitia de 200.000 de euro reprezinta un upgrade major pentru evomag si reflecta directia in care dezvoltam businessul online: folosim tehnologia pentru a face experienta de cumparare mai rapida, mai simpla si mai relevanta pentru client. Am lucrat in paralel la interfata de cumparare si la infrastructura care sustine functionarea site-ului. Clientul trebuie sa ajunga mai repede la produsul potrivit, sa il poata evalua mai usor si sa finalizeze comanda cu cat mai putine actiuni. In acelasi timp, avem o baza tehnologica mai solida, capabila sa sustina volume mari de trafic si dezvoltarile pe care le pregatim in continuare", a declarat Mihai Patrascu, CEO al evomag.
Pe langa noul design, echipa a refacut traseul pe care clientul il parcurge in site si a rescris o parte importanta a software-ului, inclusiv filtrarea produselor si cosul de cumparaturi. In categoriile cu sute sau mii de produse, filtrele raspund acum aproape instantaneu, iar utilizatorii pot selecta simultan mai multe branduri sau caracteristici si vad in timp real cate produse corespund criteriilor alese. Functia de comparatie permite analiza simultana a pana la patru produse, cu diferentele dintre ele evidentiate, iar review-urile pot fi ordonate in functie de utilitate.
Finalizarea comenzii se face in doua etape, iar la comenzile ulterioare optiunile de livrare, adresa, datele de facturare si metoda de plata sunt preselectate. Metodele de plata sunt grupate in trei categorii, online, la livrare si in rate, iar lockerul se alege de pe o harta noua. Clientii isi pot salva produsele favorite si fara cont, cu sincronizare intre dispozitive, si pot activa alerte pentru scaderea pretului sau pentru revenirea unui produs in stoc. Potrivit datelor prezentate in martie de Mihai Patrascu pentru ZF, platile amanate de tip buy now, pay later (BNPL) reprezentau 6,4% din comenzile evomag, cu un cos mediu cu circa 50% mai mare.
Pentru Black Friday, retailerul a construit o pagina dedicata ofertelor si a optimizat infrastructura site-ului pentru a-si mentine viteza si stabilitatea la trafic intens, iar securitatea platformei si protectia conturilor clientilor au fost consolidate. Magazinul are peste 60.000 de vizitatori pe zi, potrivit companiei.
Investitia realizata in noua versiune a platformei nu face parte din bugetul de peste 200.000 de euro pe care compania il aloca anual dezvoltarii software, despre care Mihai Patrascu vorbea in august intr-un interviu pentru ZF. Tot atunci, el spunea ca evomag foloseste circa 18 instrumente bazate pe inteligenta artificiala dezvoltate intern, care automatizeaza sarcini precum documentarea produselor, inchiderea comenzilor catre furnizori si reconcilierea retururilor.
Evolution Prest Systems a incheiat 2025 cu o cifra de afaceri de 273,5 mil. lei (54,3 mil. euro), in crestere cu 13%, si cu un profit net de 1,5 mil. lei, plus 29,4%, ceea ce corespunde unei marje nete de 0,6%, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor. Pentru 2026, retailerul tinteste afaceri de 60-65 mil. euro, iar obiectivul este pragul de 100 mil. euro "intr-un an, doi", cu resurse proprii, spunea in iunie Mihai Patrascu pentru ZF. In 2025, compania s-a mutat intr-un nou centru logistic, o investitie de aproape 500.000 de euro, iar in 2022 a atras o finantare de 2 mil. euro de la fondul Catalyst Romania.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
16.10.2026, 22:07