×

Accesează contul My Orange

Eveniment

Premiera: statul roman semneaza pentru elicoptere militare fabricate de Airbus in Romania, la un...

Premiera: statul roman semneaza pentru elicoptere militare fabricate de Airbus in Romania, la un deceniu dupa inaugurarea fabricii de la Ghimbav, care nu a produs niciun aparat pentru statul roman pana acum. Intre timp, tot Romania a cumparat elicoptere americane Black Hawk asamblate in Polonia

18.07.2026, 15:29 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Statul roman a semnat in premiera un acord pentru elicoptere militare care vor fi fabricate de Airbus in Romania: 12 aparate H225M destinate Armatei, pentru care la IAR Brasov va fi construita o linie finala de asamblare, primele elicoptere produse local urmand sa iasa pe portile fabricii de la Ghimbav incepand cu 2030. Acordul face parte dintr-un pachet de achizitii de peste 1 miliard de euro finantat prin programul european SAFE, care include si 12 radare produse de grupul francez Thales, a anuntat Mihai Jurca, seful Cancelariei Prim-Ministrului. Acordul pentru radare a fost semnat la Paris, iar cel pentru elicoptere la Bucuresti, in zile consecutive. Momentul are o incarcatura aparte pentru industria aeronautica romaneasca: este prima comanda suficient de mare pentru a activa efectiv productia de elicoptere Airbus in Romania si vine la zece ani dupa ce constructorul european a inaugurat, in septembrie 2016, in prezenta presedintelui francez de atunci, Francois Hollande, fabrica Airbus Helicopters Industries de la Ghimbav, destinata productiei modelului H215M. Airbus a conditionat pornirea liniei de o comanda ferma de minimum 16 elicoptere din partea statului roman, comanda care nu a mai venit pana acum: fabrica nu a produs niciun aparat, a ramas fara angajati din 2018, iar in 2019 grupul a suspendat proiectul, invocand dezinteresul autoritatilor. Mai mult, in tot acest timp, tot statul roman a cumparat elicoptere americane fabricate in Polonia: prin Ministerul Afacerilor Interne, Romania a semnat in 2021 un acord-cadru de circa 270 de milioane de euro fara TVA cu PZL Mielec, subsidiara poloneza a Lockheed Martin, pentru pana la 12 elicoptere Black Hawk S-70M, dintre care sapte au fost livrate in 2023, in timp ce fabrica Airbus de langa Brasov astepta in continuare o prima comanda. Singurul contract de elicoptere Airbus semnat intre timp prin IAR Brasov - doua H215M in versiune antinava, contractate de MApN in 2024 - a fost prea mic pentru o productie locala, aparatele fiind fabricate in Franta. Ambele achizitii anuntate acum au fost conditionate de investitii si transfer de tehnologie in Romania, prin doua acorduri de cooperare industriala negociate in prealabil sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului. "Aceste doua proiecte marcheaza o schimbare de paradigma in politica de inzestrare a Romaniei: nu mai achizitionam doar echipamente militare, ci negociem investitii, transfer de tehnologie, dezvoltarea industriei nationale si formarea unei noi generatii de ingineri romani", a declarat Mihai Jurca. Pentru cele 12 elicoptere H225M, in urmatorii cinci ani specialistii IAR vor fi pregatiti in Franta, iar fabrica de la Ghimbav va fi retehnologizata pentru productia acestui tip de aeronava. "O alta veste extraordinara pentru Romania este ca, incepand cu 2030, de pe portile IAR Brasov vor iesi elicoptere H225M produse in Romania, destinate atat inzestrarii Armatei Romaniei, cat si exportului", a afirmat Mihai Jurca. Ordinul de achizitie pentru elicoptere se ridica la circa 757 de milioane de euro, valoarea totala aprobata a proiectului prin SAFE fiind de 852 de milioane de euro, conform Ministerului Apararii Nationale. Livrarile vor incepe in luna 38 de la semnarea contractului, iar gradul de localizare a productiei in Romania este estimat la 10-15%, potrivit ministrului interimar al apararii, Radu Miruta. Achizitia a fost derulata in comun, prin intermediul Ministerului Apararii din Franta, mecanism care a permis obtinerea unor preturi mai mici si a unor garantii de localizare industriala asumate direct prin acordul cu guvernul francez. Dupa mai multe decenii in care activitatea IAR Brasov s-a bazat in principal pe productia si mentenanta elicopterelor Puma, Romania face astfel trecerea catre o noua generatie de aeronave si se integreaza in lantul global de productie al Airbus pentru unul dintre cele mai performante elicoptere medii-grele din lume. In cazul radarelor, Thales isi va extinde semnificativ prezenta locala, urmand sa ajunga la aproximativ 1.000 de angajati inalt calificati, implicati in proiectarea de solutii software si hardware pentru sisteme radar de ultima generatie. "Antenele radarelor vor fi produse in Romania, iar integrarea acestora pe platformele auto se va realiza tot in Romania, ceea ce inseamna ca o parte esentiala a procesului de fabricatie si integrare va avea loc in industria nationala", a precizat seful Cancelariei Prim-Ministrului. Achizitia radarelor are o valoare de aproximativ 247 de milioane de euro la nivelul ordinului de achizitie, in conditiile in care valoarea totala aprobata a proiectului prin SAFE este de 258 de milioane de euro, potrivit datelor prezentate de Radu Miruta. Primul radar, destinat detectarii dronelor care zboara la joasa altitudine - o capabilitate critica pentru apararea spatiului aerian romanesc -, va ajunge in tara in 11 luni de la semnarea contractului, mai devreme decat estimarea initiala de un an si jumatate. Totodata, Airbus si Thales si-au asumat angajamente pentru dezvoltarea resursei umane din Romania, prin finantarea anuala de burse, stagii si programe de pregatire dedicate studentilor si tinerilor ingineri din domeniile aeronautic, electronic si IT. "Obiectivul este ca o parte tot mai importanta din tehnologia utilizata de Armata Romaniei sa fie proiectata, produsa si integrata in Romania, consolidand atat securitatea nationala, cat si competitivitatea economiei romanesti", a mai spus Mihai Jurca. Romania a semnat pana in prezent contracte in valoare de 7,5 miliarde de euro prin mecanismul SAFE, printre acestea numarandu-se masina de lupta a infanteriei, munitia de calibrul 35 mm, sistemele antiaeriene Skynex si Skyranger, precum si proiecte din zona navala, a caror derulare a fost conditionata de preluarea de catre Rheinmetall a problemelor de la Santierul Naval Mangalia. Pana in 2030, autoritatile isi propun sa semneze contracte suplimentare pentru sistemul de aparare antiaeriana IRIS-T, centrul de comanda SAMOC, rachetele navale NSM cu Norvegia, precum si un proiect de 200 de milioane de euro pentru productia de drone in colaborare cu Ucraina, conditionat de aprobarea Comisiei Europene. Contractele semnate de Romania vin pe fondul unei consolidari accelerate a industriei europene de aparare, in care Thales este unul dintre cei mai activi jucatori. La inceputul lunii iulie, grupul francez a semnat un acord obligatoriu pentru preluarea participatiei de 35,51% detinute de familia Gorge in Exail Technologies, intr-o tranzactie care evalueaza compania de inalta tehnologie la aproximativ 3,9 miliarde de euro si deschide calea unei preluari integrale printr-o oferta publica obligatorie. Exail, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de robotica, sisteme maritime autonome, navigatie, aerospatial si fotonica, activeaza in peste 80 de tari si produce tehnologii independente de reglementarile americane ITAR, un avantaj important pentru exporturile europene din industria de aparare. Prin integrarea tehnologiilor Exail, Thales isi va extinde semnificativ portofoliul in domeniul razboiului submarin si al sistemelor maritime autonome, grupul estimand sinergii de peste 90 de milioane de euro pana in 2032. Finalizarea cumpararii participatiei initiale este estimata pentru trimestrul al treilea din 2027, iar preluarea integrala este vizata pentru inceputul anului 2028, in functie de aprobarile autoritatilor de reglementare. Directorul general al Thales, Patrice Caine, declara la momentul anuntului ca tranzactia va consolida baza industriala si capacitatea de inovare a celor doua companii si va contribui la intarirea suveranitatii tehnologice a Europei in domeniul apararii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare