|
Accesează contul My Orange
31.07.2026, 19:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a condamnat unul dintre cele mai mari valuri de imigratie ilegala din istoria Uniunii Europene, calificandu-l drept un "atac" asupra teritoriului tarii, dupa ce aproximativ 60.000 de persoane au intrat intr-una dintre cele doua enclave spaniole de pe coasta Africii de Nord, titreaza FT.
Aflat in Ceuta, un teritoriu spaniol de mici dimensiuni care reprezinta de mult timp un punct sensibil in relatiile dintre Spania si Maroc, Sanchez a declarat ca incidentul de joi reprezinta "un atac, o incalcare a integritatii teritoriale a Spaniei", starnind reactii critice din partea politicienilor din intreaga Europa.
Premierul s-a deplasat de urgenta la Ceuta vineri, dupa ce mii de persoane au inotat din Maroc in jurul unui dig pentru a ajunge pe o plaja din enclava, coplesind fortele de politie spaniole si determinand autoritatile sa desfasoare armata.
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat imaginile din Ceuta drept "inacceptabile", adaugand ca "nu putem permite nimanui sa intre in Uniunea noastra fara a respecta regulile noastre".
Presedintele administratiei din Ceuta, Juan Jesus Vivas, a declarat vineri ca aproximativ 60.000 de migranti au intrat in enclava in ultimele 24 de ore.
Volumul sosirilor este de peste cinci ori mai mare decat varful zilnic inregistrat in timpul crizei migratiei din 2015, cand sute de mii de refugiati, in principal din Siria si Afganistan, au intrat in Europa prin Turcia. La apogeul acelei crize, aproximativ 10.000 de persoane traversau zilnic granita terestra sau ajungeau cu ambarcatiuni pe insulele Greciei.
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut Marocului sa ii reprimeasca "fara intarziere" pe migrantii care au intrat ilegal in Spania.
Pana la ora locala 15:30, autoritatile spaniole au anuntat ca peste 37.500 de persoane se intorsesera deja in Maroc.
Afluxul masiv de migranti in enclava de coasta, care are o populatie de aproximativ 83.000 de locuitori si este inconjurata de Maroc, i-a determinat pe analisti sa sugereze ca autoritatile marocane au permis in mod deliberat trecerea migrantilor. Intrebat daca Marocul a avut un rol in producerea incidentului, Sanchez a evitat sa raspunda direct.
Ceuta si cealalta enclava spaniola din Africa de Nord, Melilla, reprezinta de mult timp surse de tensiune in relatiile dintre Madrid si Rabat.
Analistii considera ca posibilitatea ca valuri de migranti sa copleseasca enclavele spaniole, pe uscat sau pe mare, reprezinta unul dintre principalele instrumente de presiune ale Marocului asupra Spaniei. In 2021, mii de persoane au luat cu asalt Ceuta pe fondul unei dispute diplomatice dintre cele doua state privind Sahara Occidentala, teritoriu revendicat de Rabat.
Majoritatea migrantilor care au ajuns joi in Ceuta au fost tineri marocani, insa printre ei s-au aflat si femei, copii, precum si cetateni ai altor state. Potrivit presedintelui enclavei, 34 de persoane si-au pierdut viata incercand sa ajunga in Ceuta.
Autoritatile spaniole au anuntat ca au convenit cu Marocul sa "consolideze coordonarea si sa revizuiasca masurile necesare pentru a permite returnarea, cat mai rapid posibil, a persoanelor care au intrat ilegal in Ceuta".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
31.07.2026, 19:07