×

Accesează contul My Orange

Eveniment

Programul de guvernare. Principalele prevederi ale programului de guvernare in plan fiscal,...

Programul de guvernare. Principalele prevederi ale programului de guvernare in plan fiscal, economic, social si pentru sprijinirea companiilor

23.10.2026, 09:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

¬ Desi propune o serie de masuri noi, cu tinta sociala, potential costisitoare, programul de guvernare al guvernului Niculescu promite respectarea traiectoriei de reducere a deficitului asumat prin Planul bugetar-structural national pe termen mediu 2025-2031.

Programul de guvernare (122 de pagini) este conceput pentru intervalul ramas pana la alegerile legislative din 2028. Programul spune ca masurile cu impact bugetar vor intra in bugetul anual numai cu fundamentarea publica a costurilor si a surselor: "Folosim cu prioritate fondurile europene, garantiile, instrumentele de capital si parteneriatele public-privat".

Potrivit surse citate, Romania intra intr-o noua etapa de guvernare cu progrese importante in corectarea deficitului bugetar, dar si cu dezechilibre structurale majore, acumulate in anii anteriori, care continua sa limiteze capacitatea de actiune a statului. Si, din acest punct de vedere, anul 2027 aduce constrangeri suplimentare: incheierea finantarii prin granturile PNRR, necesitatea asigurarii continuitatii proiectelor de investitii, obligatii bugetare deja asumate si asteptari sociale ridicate, intr-un context in care spatiul fiscal ramane foarte limitat.

"Statul reduce mai intai propriile cheltuieli, risipa si privilegiile, largeste baza de impozitare prin combaterea evaziunii si revizuirea facilitatilor si a regimurilor preferentiale si nu adauga poveri contribuabililor corecti. In acelasi timp, persoanele vulnerabile - pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse, gospodariile afectate de costul energiei - sunt protejate prin masuri de sprijin social tintit, pe baza de testare a veniturilor, cu obiectivul refacerii treptate a puterii lor de cumparare, pe masura spatiului fiscal".

Salariile publice si prestatiile sociale vor evolua dupa "mecanisme obiective", corelate cu productivitatea, cu performanta economiei si cu dinamica veniturilor, iar fiecare initiativa cu impact bugetar semnificativ va fi insotita de evaluare pe cel putin patru ani, se arata in document.

"De aceea oprim in sfarsit rostogolirea datoriilor Romaniei catre generatiile urmatoare, cu deficit sub 3% din PIB in 2031, consolidam sustenabilitatea sistemului public de finante, de pensii si economisirea pe termen lung - investim in educatie, competente si sanatate, sustinem familiile si participarea pe piata muncii si cream conditiile pentru intoarcerea romanilor din diaspora".

Iata principalele prevederi ale programului in plan fiscal, economic si social si pentru sustinerea companiilor:

IMCA dispare. Despre impozitul pe cifra de afaceri pentru banci nu se vorbeste in document. Se introduce o taxa noua, "exit tax"

¬ Programul reaminteste ca in 2027 granturile PNRR dispar, dobanzile raman ridicate, cheltuielile cu apararea cresc (cheltuieli cu SAFE). Iar indexarea pensiilor si sprijinirea tintita a populatiei vulnerabile si eliminarea IMCA trebuie sa incapa in aceeasi ecuatie, spune programul de guvernare.

Astfel ca este nevoie de modernizarea sistemului finantelor publice, dupa cum urmeaza:

¬ IMCA dispare de la 1 ianuarie 2027, conform OUG nr. 89/2025. Guvernul nu va promova niciun act care sa amane, sa suspende sau sa modifice eliminarea lui. Desi impozitul pe cifra de afaceri a companiilor dispare, programul nu vorbeste despre impozitul pe cifra de afaceri a bancilor (4%, mult peste ce plateau companiile din afara sistemului bancar), ceea ce ar putea insemna ca acest impozit ramane.

¬ Guvernul introduce o taxa noua, Impozitare la iesire (exit tax).

"Introducem un mecanism de taxare la iesire, conform standardelor si legislatiei europene si internationale, care asigura impozitarea castigurilor de valoare generate pe teritoriul Romaniei inainte de transferul activelor, al rezidentei fiscale sau al activitatii economice in alte jurisdictii."

Potrivit regulilor din UE, taxa se aplica in momentul in care o companie isi muta activele sau rezidenta fiscala dintr-un stat in alt stat. La noi, scopul este ca Romania sa impoziteze valoarea generata pe teritoriul sau inainte ca profiturile finale sa fie realizate si incasate in strainatate.

¬ Control strict al angajamentelor: Nicio cheltuiala noua neprevazuta in buget. Achizitiile care nu sunt urgente se amana, iar creditele neutilizate se realoca de la ordonatorii care nu executa.

¬ Cheltuielile cu personalul bugetar vor urma traiectoria consolidarii fiscal-bugetare multianuale: de la 9,3% din PIB in 2024 la 7,9% in 2031, potrivit programului de guvernare. Legea salarizarii unitare care ar urma sa fie adoptata in 2027 va respecta acest plafon asumat, spune documentul. Precizarea este buna pentru ca legea trebuia sa fie adoptata in 2026. Dar actorii sociali nu au dorit o reasezare a salariilor in cadrul anvelopei existente, ci au cerut ca inechitatile sa fie eliminate prin noi fonduri de la buget. Comisia Europeana s-a opus pentru ca suma pretinsa insemna 12 mld. lei anual, adica 0,6% din PIB, ceea ce ar fi inversat traseul consolidarii fiscale. Legea nu a fost adoptata, iar Romania a pierdut 700 mil. euro din PNRR, din aceasta cauza.

Finantarea deficitului si datoria publica

¬ Datoria guvernamentala revine pe traiectoria de sustenabilitate prin respectarea tintelor si a angajamentelor asumate in Planul bugetar-structural pe termen mediu, in concordanta cu regulile fiscal-bugetare europene, potrivit programului.

"Necesarul de finantare al administratiei centrale si locale se asigura predictibil, cu costuri si riscuri minime, iar piata interna a titlurilor de stat se dezvolta in continuare. Pe masura ce dezinflatia se confirma si consolidarea fiscala este livrata, curba randamentelor se ajusteaza, cu reducerea costurilor de finantare."

¬ "Mai multa finantare in lei, pe masura ce deficitul scade, pentru a reduce riscul valutar. Finantare neta echilibrata intre sursele interne si externe, baza de investitori diversificata si instrumente derivate de acoperire a riscurilor."

¬ Titluri de stat pentru populatie: Programele Tezaur si Fidelis continua. Romanii au investit pana acum 75 mld. lei in titluri de stat, aminteste documentul.

¬ Dobanzile la datoria publica sunt estimate la aproximativ 3% din PIB in 2026 si 2027, iar livrarea consolidarii fiscale trebuie sa conduca la scaderea acestora ca pondere in PIB.

Efortul de consolidare in 2027-2028

¬ "In perioada 2027-2028 efortul consolidarii vine in principal din partea de cheltuieli - eficientizare, prioritizare si reducerea risipei - si din colectare mai buna. Veniturile cresc prin largirea bazei impozabile, revizuirea, pe baza de evaluare, a facilitatilor si conformare mai buna; principiul cotei unice se mentine. Consolidarea este inteligenta, prietenoasa cu cresterea economica si echitabila: rata de crestere nominala a cheltuielilor nete, anuala si cumulata, nu depaseste valorile maxime stabilite prin decizia Consiliului ECOFIN, iar masurile adoptate nu reduc potentialul economiei pe termen lung. Romania reduce deficitul fara sa isi afecteze dezvoltarea pe termen mediu si lung."

Regula cheltuielilor permanente

¬ Nu va exisa nici cheltuiala permanenta noua fara sursa permanenta de finantare sau fara economii echivalente, potrivit programului.

¬ Analiza de rationalizare a cheltuielilor se va extinde la toate marile sisteme publice, cu criterii de performanta si economii structurale integrate in constructia bugetara.

¬ Administratia va fi reorganizata: "Comasam agentiile cu atributii suprapuse si ocupam posturile vacante doar in domeniile prioritare. Banii publici urmeaza performanta. Alocarile catre institutii, programe si companii de stat depind de indicatori de performanta si de rezultate masurabile".

¬ Programele ineficiente sau redundante cu fondurile europene, BEI ori BERD se restructureaza, se comaseaza sau se inchid. Programele noi pornesc doar dupa o evaluare ex ante si se reevalueaza la trei ani.

¬ Subventiile se acorda numai pe baza de indicatori de performanta si plan de restructurare. "Excludem cheltuielile fara legatura cu obiectivul: bonusuri nelegate de performanta, autoturisme de lux, beneficii administrative excesive. Contractele de performanta se generalizeaza in managementul companiilor de stat", potrivit sursei citate.

¬ Masurile noi de sprijin sunt tintite, pe baza de testare a veniturilor sau de criterii de vulnerabilitate, si au sursa de finantare. Orice sprijin nou va avea impact bugetar estimat, durata limitata si verificarea eligibilitatii.

Stimularea economiei si sprijinirea mediului privat

¬ Potrivit programului de guvernare, cresterea economica din 2027-2028 trebuie sa vina din investitii private si productie locala. Statul ar urma sa intervina acolo unde piata nu finanteaza singura sau unde interesul strategic o cere, cu reguli transparente, competitive si evaluate.

¬ Trei scheme de ajutor de stat, dedicate productiei locale, tehnologiilor avansate si diasporei, au fost aprobate in cursul anului 2026. Implementarea acestora urmareste mobilizarea capitalului privat, atragerea investitiilor si crearea de locuri de munca, potrivit sursei citate.

¬ Pentru investitii de peste 100 mil. euro vor exista scheme individuale de ajutor de stat.

¬ Pentru parcurile industriale si tehnologice va fi lansta o schema cu fonduri europene pentru dezvoltarea lor. "Schemele recurente ale Ministerului Finantelor vor incuraja amplasarea investitiilor productive in aceste parcuri", potrivit programului.

¬ Pentru industria de aparare, firmele romanesti vor intra in lanturile de aprovizionare finantate prin SAFE, cu sprijinul schemei dedicate investitiilor productive in aparare.

¬ In energie, vor fi finantate investitii in productie, retele si stocare prin Fondul pentru Modernizare, BID.

Piata de capital

¬ "Dezvoltam piata de capital ca sursa alternativa de finantare pentru companiile romanesti si ca instrument prin care economisirea interna este orientata catre investitii in economia reala. O piata de capital dezvoltata finanteaza companiile romanesti mai ieftin si pune economiile romanilor la lucru in economia reala."

¬ Documentul sustine ca va sprijini listarea companiilor private si dezvoltarea Pietei de Crestere pentru IMM-uri, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene pentru pregatirea companiilor pentru listare si reducerea costurilor administrative asociate accesului pe piata de capital. De asemenea si companiile de stat pot vinde pachete minoritare.

¬ Guvernul va urmari si va sprijini cadrul prin care fondurile de pensii, fondurile de investitii si alti investitori institutionali pot finanta intr-o masura mai mare companiile, infrastructura si proiectele de dezvoltare din Romania, "cu respectarea cerintelor prudentiale si de diversificare".

¬ "Dezvoltam piata de obligatiuni corporative, fondurile de investitii si alte instrumente de finantare prin piata de capital, astfel incat companiile romanesti sa aiba alternative reale la creditarea bancara."

¬ "Dezvoltam programele Fidelis si instrumentele de economisire si investitii si simplificam accesul populatiei la piata de capital, concomitent cu masuri de educatie financiara si protectie a investitorilor. "

Legea societatilor comerciale 31/1991 va fi modificata

¬ Programul promite ca guvernul va adopta un pachet legislativ care sa reduca cu minimum 25% sarcinile administrative si cu minimum 30% termenele de autorizare, fata de nivelul de referinta masurat la inceputul mandatului (pentru sarcinile administrative, prin metoda costului standard).

¬ Documentul anunta modificarea legii societatilor comerciale, 31/1991, in sensul "modernizarii ei". Astfel, va fi introdusa notificarea in locul autorizatiei pentru activitatile cu risc scazut, aprobarea tacita si eliminarea avizelor emise in lant.

¬ "Aplicam efectiv legea prevenirii, eliminam cerintele nationale care depasesc minimul european (achizitii publice, ghiduri de finantare) si operationalizam contul unic al firmei."

¬ "Eliminam codurile CAEN din actele constitutive si din certificatul de inregistrare; ele raman declarate la registrul comertului si disponibile in scop statistic si pentru analize economice."

¬ "Promovam inspectii bazate pe evaluarea riscurilor la ANPC, ANSVSA si celelalte autoritati de control, pentru controale proportionale si predictibile."

¬ Documentul mai promite introducerea de termene obligatorii pentru plata obligatiilor statului catre companii, concomitent cu recuperarea arieratelor datorate bugetelor publice. Astfel, cererile de plata din programele Ministerului Economiei se evalueaza in maximum 30 de zile, iar obligatiile certe si exigibile ale statului catre companii se achita in maximum 90 de zile, in limita creditelor bugetare aprobate si pe baza unei programari transparente a platilor.

Pensii, salarii si venituri

¬ Documentul prevede indexarea pensiilor, dar nu in totalitate cu inflatia si cu 50% din cresterea economica cum cere legea pensiilor, ci cu cati bani va avea guvernul. Legea pensiilor a fost suspendata de guvernul Bolojan pentru ca guvernul nu avea bani pentru aceasta indexare (12 mld. lei in 2026).

¬ "Incepand cu 2027, asiguram indexarea pensiilor, pentru protejarea puterii de cumparare si respectarea contributiei celor care au muncit. Urmarim ca veniturile pensionarilor sa tina pasul cu evolutia costului vietii. Fundamentam costurile si asiguram resursele, cu respectarea sustenabilitatii sistemului public de pensii si fara sa periclitam traiectoria de reducere a deficitului si a datoriei publice."

¬ In bugetul pentru 2027 va fi inclus un pachet de solidaritate pentru persoanele si familiile afectate de cresterea preturilor si a facturilor la energie, cu atentie pentru familiile cu 3 sau mai multi copii, familiile monoparentale, veteranii si persoanele cu dizabilitati. "Sprijinul este orientat dupa venituri si nevoi, temporar si adaptat resurselor disponibile, cu limitarea presiunilor inflationiste si respectarea consolidarii fiscale."

¬ Salariul minim brut pe economie va fi majorat.

¬ In 2027 va fi elaborata o noua lege a salarizarii in sistemul public.

"Corectam prioritar inechitatile. Dar orice majorare generala este conditionata de spatiul fiscal validat de Ministerul Finantelor."

¬ Parintele care revine voluntar la munca va pastra indemnizatia de crestere a copilului inca 6 luni, daca revine cand copilul are intre 6 si 12 luni, sau inca 3 luni, daca revine dupa varsta de 12 luni, fara stimulent de insertie in aceasta perioada si cu regimul mai favorabil pentru copilul cu dizabilitati, precum si pentru ca bunicii angajati sa poata prelua concediul, cu acordul parintilor.

¬ Subventia de 2.250 lei pe luna pentru angajatorii care incadreaza parinti cu trei sau mai multi copii, cu obligatia pastrarii raportului de munca cel putin 12 luni dupa subventie va fi mentinuta.

¬ "In limita traiectoriei de deficit asumate si cu masuri compensatorii echivalente, scutim de contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) mamele cu copii sub 2 ani si a veteranilor de razboi."

Autostrazi, drumuri si siguranta rutiera

¬ Vom avea peste 2.000 km de autostrazi si drumuri expres pana in 2028, promite programul.

¬ Santierelor incepute cu bani din PNRR vor continua, chiar si in conditiile in care fondurile europene au fost suspendate din cauza nerespectarii termenelor.

"Proiectele care au depasit termenul de eligibilitate al Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR) la 31 august 2026 continua cu finantare din Programul Transport 2021-2027, Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii (BEI) si buget national, fara costuri de conservare sau sistare."

Managementul privat la stat

¬ Potrivit programului, in cel mult 6 luni va fi finalizata selectia competitiva, conform OUG nr. 109/2011, a conducerilor si consiliilor de administratie ale companiilor de stat (CNAIR, CNIR, CFR, Metrorex, TAROM, ROMATSA, administratiile portuare si celelalte). Interimatele nu vor mai depasi termenele legale, iar contractele de mandat au indicatori de performanta evaluati si publicati anual. In 12 luni, fiecare companie va fi incadrata intr-un regim strategic asumat: dezvoltare, listare minoritara, atragere de investitori sau monopol natural.

¬ Prin lege vor fi delimitate atributiile CNAIR si CNIR, vor fi comasate cele cinci administratii portuare si de cai navigabile in doua (Administratia Porturilor Maritime Constanta si Administratia Unica a Dunarii).

¬ Va fi infiintat un minister o structura specializata pentru proiecte de parteneriat public-privat si concesiuni, cu asistenta tehnica de la institutiile financiare internationale (BEI, BERD, IFC).

"Aceasta elaboreaza analizele de rentabilitate si asigura incadrarea statistica favorabila a proiectelor (fara impact asupra datoriei publice), cu obiectivul de a semna cel putin trei contracte majore pana in 2028, pentru obiective precum Terminalul 2 Otopeni, terminale portuare, spatii de servicii pe autostrazi si noduri intermodale."

Energie

¬ Programul promite 5.800 MW de capacitati noi pana la sfarsitul lui 2027: 3.600 MW din surse regenerabile si circa 2.200 MW pe gaze naturale, in principal centralele de la Mintia si Iernut.

¬ Protectia actuala a consumatorilor casnici de gaze ramane pana in martie 2027 si se evalueaza in trimestrul IV 2026, odata estimarile de productie din Neptun Deep. "Pe baza evaluarii, liberalizarea predictibila a pietei gazelor si trecerea la sprijinul tintit se fac etapizat, dupa un calendar anuntat din timp, fara soc de pret."

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare