Opinii

Adevarata intrebare nu este de ce a venit India in Romania. Este de ce Romania a avut nevoie de peste trei decenii ca sa redescopere India. Iar acea intarziere are un nume: provincialism strategic.

Vizita de stat a presedintei Indiei, Droupadi Murmu, la Bucuresti - prima a unui sef de stat indian in Romania in aproape treizeci de ani, incununata de un Forum de Afaceri India-Romania - a surprins o parte a clasei politice si de business. Nu pentru ca India ar fi devenit peste noapte o mare putere, ci pentru ca Romania continua sa priveasca lumea printr-o harta care apartine mai degraba anilor '90 si 2000 decat anilor 2030. Faptul ca un asemenea moment ne apare drept o noutate spune, in sine, aproape tot ce trebuie stiut despre felul in care continuam sa gandim politica externa, economia si dezvoltarea.

Romania este inca guvernata intelectual cu manualele anilor '90 / 2000

Dupa 1989, alegerea Romaniei a fost corecta si istorica: NATO, Uniunea Europeana, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Aceste trei optiuni au reprezentat fundamentul securitatii si dezvoltarii noastre si raman pilonii incontestabili ai politicii externe romanesti. Problema nu este ca Romania s-a uitat spre Vest. Problema este ca, odata ajunsa in Vest, a incetat in mare masura sa se mai uite in orice alta directie.

Lumea, insa, nu a stat pe loc. Statele Unite si-au anuntat inca din administratia Obama pivotul strategic catre Indo-Pacific. Uniunea Europeana si-a adoptat propria strategie pentru Indo-Pacific in 2021. Germania, Franta, Italia, Olanda si celelalte mari economii europene si-au intensificat sistematic relatiile cu Asia. Marile fonduri de investitii sunt deja acolo. Marile universitati sunt deja acolo. Marile companii sunt deja acolo. Romania inca dezbate daca Asia reprezinta sau nu o prioritate - o dezbatere pe care restul lumii a inchis-o demult.

Secolul asiatic nu mai este o predictie. Este realitatea in care am intrat.

India urca in acest deceniu spre pozitia a treia in economia mondiala. Marea intrebare a urmatoarelor decenii nu mai este daca Asia va domina economia globala, ci in ce ordine se vor aseza marile economii asiatice: cand si daca economia Chinei o va depasi pe cea americana, cand economia Indiei va deveni a doua a lumii. Intre timp, Japonia ramane una dintre cele mai sofisticate economii ale planetei si unul dintre cei mai importanti investitori internationali. Coreea de Sud continua sa fie o mare putere tehnologica si industriala si un model de tara pentru noi. ASEAN a devenit una dintre cele mai dinamice regiuni economice globale, cu peste 680 de milioane de locuitori. Iar tarile din Golf se redefinesc tot mai mult ca parte a noii economii asiatice, conectand capitalul, energia, tehnologia si logistica dintre Europa si Indo-Pacific. Secolul asiatic nu incepe. A inceput deja. Singura intrebare ramasa deschisa este daca Romania il traieste ca participant sau ca privitor.

Provincialismul strategic - un concept si un cost

Numesc provincialism strategic exact acest reflex: obiceiul de a trata cea mai importanta transformare economica a secolului prin gesturi izolate, nu printr-o viziune. O vizita oficiala aici. Un forum economic dincolo. O delegatie punctuala. Dar nicaieri o strategie integrata asupra secolului asiatic. Provincialismul strategic confunda protocolul cu strategia si prezenta cu pozitionarea - si, ca orice forma de provincialism, isi descopera costul abia cand e prea tarziu.

Acel cost se masoara, deocamdata, in dezechilibre. Continuam sa inregistram un deficit comercial substantial cu China, in care importurile depasesc de cateva ori exporturile, iar reflexul nostru este sa discutam aproape exclusiv despre ce cumparam. Ar trebui sa discutam, cel putin la fel de insistent, despre ce putem vinde: produse romanesti competitive, servicii, agricultura, industrie alimentara, industrii creative - tot ceea ce Romania poate oferi in domenii nesensibile din punct de vedere strategic (tehnologia e un domeniu sensibil de ambele parti). O relatie economica matura presupune echilibru, nu doar consum. Iar echilibrul nu se negociaza din pozitia celui care doar cumpara.

Avem parteneriate pe care inca nu le folosim

Romania detine doua atuuri pe care putine state europene le au: un Parteneriat Strategic cu Japonia si un Parteneriat Strategic cu Coreea de Sud. Relatia cu Coreea de Sud a fost ridicata la nivel de parteneriat strategic inca din 2008, iar cea cu Japonia in 2023 - doua dintre cele mai dezvoltate si inovatoare economii ale lumii, ambele investind masiv in tehnologie, infrastructura, energie si industrie, ambele in cautare de parteneri credibili in Europa. Si totusi, impresia este ca le tratam mai degraba protocolar decat strategic.

Un singur exemplu spune totul. Desi avem un parteneriat strategic cu Japonia din 2023, iar peste 110 companii nipone activeaza deja in Romania, creand peste 40.000 de locuri de munca, schimburile comerciale raman subtiri. Ramane de vazut cat vor avansa in mod real relatiile cu Coreea de sud, mai avansata pe relatia cu Romania in plan securitar. Greutatea relatiilor cu partenerii strategici de mai sus arata nevoia clara de progres spre o relatie economica strategica. Acelasi lucru este valabil pentru ASEAN, o piata de peste 680 de milioane de oameni inca aproape absenta din strategiile majoritatii companiilor romanesti, si pentru India, cu care avem un Parteneriat Extins pe care abia acum incepem sa il activam.

Asia incepe acolo unde nu ne asteptam

Multa vreme am asociat Asia exclusiv cu China. Astazi, Asia inseamna simultan India, Japonia, Coreea de Sud, ASEAN, tarile din Golf si Asia Centrala - iar tocmai aceasta diversitate ne obliga sa gandim mai sofisticat. Crizele energetice recente ne-au reamintit cat de importante sunt relatiile cu Asia Centrala si cu Kazahstanul pentru securitatea energetica regionala. Atunci cand fluxurile logistice sau energetice se intrerup, descoperim brusc cat de conectata este Romania cu spatiul asiatic. Numai ca este intotdeauna preferabil sa intelegi aceste dependente inainte de criza, nu in mijlocul ei. Provincialismul strategic nu este doar o problema de ambitie ratata; este, tot mai des, o problema de securitate.

De la diplomatia de stat la diplomatia companiilor

Daca statul roman avanseaza prea lent, mediul privat nu isi mai permite acelasi lux. Marile companii, antreprenorii, camerele de comert si universitatile trebuie sa isi construiasca propriile strategii asiatice - nu una (doar) pentru China (inclusiv marile companii au o strategie "China A 1"), ci una pentru Asia, cu prioritati diferite, piete diferite, parteneri diferiti, riscuri diferite si oportunitati diferite. In urmatorii zece-cincisprezece ani, competitivitatea unei companii romanesti nu va mai depinde doar de cat de bine cunoaste Bruxelles-ul sau Washingtonul. Va depinde, in egala masura, de cat de bine intelege New Delhi, Tokyo, Seul, Singapore, Jakarta, Riyadh sau Astana.

Fiecare family business are nevoie de propria doctrina asiatica

Nicaieri acest imperativ nu este mai clar decat in cazul afacerilor de familie. Generatia care astazi profesionalizeaza, institutionalizeaza si internationalizeaza marile family business-uri romanesti nu poate construi o companie cu adevarat globala pe o harta exclusiv europeana. Orice afacere de familie care aspira sa devina un campion regional sau global are nevoie de propria doctrina asiatica - nu de un capitol despre China adaugat la final, ci de o strategie deliberata pentru cea mai dinamica parte a economiei mondiale. Cele mai sofisticate familii antreprenoriale ale Europei, de la Mittelstand-ul german la dinastiile industriale italiene si casele comerciale din Golf, trateaza deja Asia drept centru, nu exotism. O familie de business romaneasca ce ignora Asia isi alege, in avans, un plafon propriu de crestere. Iar plafonul acesta nu il impune piata. Il impune imaginatia.

Romania are nevoie de un nou reflex strategic

Secolul asiatic nu inseamna abandonarea Occidentului. Dimpotriva. Inseamna consolidarea ancorarii euro-atlantice printr-o deschidere inteligenta catre partea cea mai dinamica a economiei globale. Toti marii nostri aliati fac deja acest lucru: Statele Unite, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si tarile nordice sunt prezente in Indo-Pacific, investesc in Asia si construiesc punti economice noi. Romania nu trebuie sa aleaga intre Vest si Asia. Trebuie sa invete sa lege Vestul de Asia - si aceasta este, de fapt, adevarata oportunitate a urmatorului deceniu. Pentru o tara asezata geografic intre spatii, capacitatea de a conecta lumi diferite nu este un lux. Este chiar vocatia noastra strategica, pe care am uitat sa o exercitam.

Pentru ca secolul asiatic nu va astepta Romania. Va merge inainte cu sau fara noi. Iar adevarata alegere nu este daca participam la aceasta transformare, ci daca o vom face ca actori relevanti sau ca simpli spectatori ai celei mai mari reconfigurari economice si geopolitice a secolului XXI. Provincialismul strategic este singurul adversar care ne poate tine pe margine. Din fericire, este un adversar pe care il putem invinge printr-o singura decizie: aceea de a ne uita, in sfarsit, la intreaga harta.