×

Accesează contul My Orange

Eveniment

Reactia premierului interimar Ilie Bolojan la executia bugetara: In prima etapa a tratamentului...

Reactia premierului interimar Ilie Bolojan la executia bugetara: In prima etapa a tratamentului poate sa-ti fie mai rau. Boala se poate intoarce. Populismul, clientelismul si risipa ne pot readuce cu spatele la zid

27.06.2026, 20:23 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Premierul interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, a reactionat sambata la executia bugetara pe primele cinci luni ale anului care indica o scadere a deficitului cu peste 40%. Acesta a comparat efortul cu tratarea unei boli, precizand: "in prima etapa a tratamentului poate sa-ti fie mai rau".

"Executia bugetara pe primele 5 luni arata ca deficitul bugetar al Romaniei a scazut cu peste 40% in 2026, la 36 de miliarde de lei, fata de 64 de miliarde in aceeasi perioada a anului trecut. Reducerea de peste 28 de miliarde de lei este prima corectie serioasa dupa ani in care cheltuielile statului au crescut mult peste ceea ce producem", transmite pe Facebook Ilie Bolojan.

Seful Executivului a comparat procesul de corectie bugetara cu un tratament medical, subliniind: "Ca sa-ti fie bine si sa te insanatosesti, in prima etapa a tratamentului poate sa-ti fie mai rau. Este calea spre insanatosire".

Bolojan a sustinut ca acest proces de consolidare bugetara va permite Romaniei ca, in anii urmatori, sa nu mai directioneze zeci de miliarde de lei catre plata dobanzilor, ci catre modernizare.

Cu toate acestea, premierul a declarat ca procesul de modernizare poate fi realizat doar prin mentinerea disciplinei fiscale, avertizand asupra unei eventuale reveniri a "bolii".

"Boala se poate intoarce. Populismul, clientelismul si risipa ne pot readuce cu spatele la zid", conchide Bolojan.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare