|
Accesează
contul existent
21.04.2026, 17:55 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Fintech-ul britanic Revolut ia in calcul o evaluare cuprinsa intre 150 si 200 de miliarde de dolari in eventualitatea unei listari la bursa, potrivit unor investitori familiarizati cu discutiile interne cititati de Financial Times.
O astfel de tranzactie ar transforma compania intr-unul dintre cele mai valoroase grupuri financiare listate la nivel global.
Listarea nu este insa iminenta. Fondatorul si CEO-ul Nik Storonsky a declarat recent ca o oferta publica initiala nu va avea loc mai devreme de 2028, subliniind ca statutul de companie listata este important pentru consolidarea increderii in randul clientilor. In sectorul bancar, companiile publice sunt percepute, in general, ca fiind mai transparente si mai stabile decat cele private.
In paralel, compania pregateste o vanzare secundara de actiuni, care ar putea avea loc in a doua parte a anului si ar permite investitorilor existenti sa isi marcheze o parte din castiguri. Surse din piata estimeaza ca aceasta tranzactie ar putea evalua Revolut la peste 100 de miliarde de dolari.
Pentru fondator, o evaluare de acest nivel ar avea implicatii majore. Conform unui acord intern, participatia sa in companie ar creste daca Revolut atinge anumite praguri de evaluare. In scenariul unei valori de 200 de miliarde de dolari, Nik Storonsky ar putea ajunge sa detina aproximativ 40% din companie, ceea ce ar insemna o avere estimata la circa 80 de miliarde de dolari.
Cresterea accelerata a companiei sustine aceste ambitii. In ultima runda de finantare, din noiembrie, Revolut a fost evaluata la 75 de miliarde de dolari, in urcare de la 45 de miliarde de dolari in 2024. Printre investitorii atrasi se numara si Nvidia .
Din punct de vedere operational, compania a raportat pentru anul trecut un profit inainte de taxe de 1,7 miliarde de lire sterline, in crestere cu 57%, la venituri totale de 4,5 miliarde de lire. Evolutia a fost sustinuta in principal de cresterea veniturilor din abonamentele premium.
Un element esential in strategia de dezvoltare il reprezinta obtinerea recenta a unei licente bancare complete in Marea Britanie. Aceasta permite companiei sa atraga depozite direct de la clienti si sa extinda activitatea de creditare, intrand astfel in competitie directa cu bancile traditionale.
In acelasi timp, conducerea mizeaza pe faptul ca aceasta autorizare va facilita obtinerea de licente si in alte piete, inclusiv in Statele Unite.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
21.04.2026, 17:55