|
Accesează
contul existent
27.04.2026, 00:04 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Pe piata interbancara indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calculul dobanzilor variabile pentru creditele in lei contractate de populatie inainte de luna mai 2019, precum si pentru creditele curente ale companiilor in lei, a stagnat pe parcursul saptamanii trecute la 5,87%, conform datelor de la BNR.
Nivelul a ramas pe parcursul lunii aprilie sub valoarea la care urcase in data de 4 martie, cand ROBOR la 3 luni ajunsese la cel mai ridicat nivel de la mijlocul lunii ianuarie, de 5,94%, in contextul turbulentelor de pe pietele financiare internationale aparute pe fondul razboiului din Iran. Indicele a inceput anul 2026 la nivelul de 6,14% si a continuat in ianuarie si februarie trendul descendent inceput spre finalul anului trecut, tendinta stopata insa de izbucnirea conflictului din Iran. BNR a mentinut pana acum dobanda-cheie la 6,5%, iar piata interbancara a beneficiat de surplus de lichiditate.
In ceea ce priveste ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobanzilor la creditele ipotecare in lei cu dobanda variabila, acesta era cotat vineri la 5,94%, aceeasi cotatie ca pe parcursul intregii saptamani trecute, iar ROBOR la 12 luni a stagnat toata saptamana la 6,0%.
Pe piata valutara, cursul de schimb a ramas relativ stabil, sub 5,1 lei/euro. Banca centrala a afisat vineri un curs de 5,0928 lei/euro, in usoara crestere fata de 5,0924 lei/euro joi, sub cotatia de la inceputul saptamanii trecute, de 5,0989 lei/euro. Dolarul american era cotat vineri la 4,3580 lei, in crestere de la 4,3551 lei joi. BNR este foarte atenta la stabilitatea monedei nationale si intervine uneori pe piata pentru a mentine cursul. In ceea ce priveste costurile de finantare ale Romaniei, acestea au stationat vineri la 7,2% la obligatiunile guvernamentale pe 10 ani. Anterior, randamentul titlurilor de stat romanesti pe 10 ani crescuse si spre pragul 7,3%, pe fondul aversiunii globale fata de risc in contextul conflictului din Iran. Comparativ, la inceputul anului 2026, randamentele erau la 6,8%, coborand chiar la 6,3% in februarie, pentru ca in luna martie sa revina pe crestere.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
27.04.2026, 00:04
Sondaj tbi bank: Apelul la creditare este moderat - aproape jumatate din romanii chestionati nu au...