|
02.04.2026, 00:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ministrul finantelor spune insa resemnat: Nu avem alta cale, trebuie sa mentinem disciplina bugetara, traiectoria fiscala, sa iesim din zona de deficit bugetar excesiv, si, desi perspectiva este indepartata, trebuie sa ne pregatim sa intram in zona euro".
"Testul adevarat al leadershipului economic al Romaniei este abilitatea sa mentina traiectoria fiscala, tintele de deficit asumate, in timp ce isi protejeaza cetatenii si companiile de socuri majore, fara sa cada din nou in capcana populista. Trebuie sa avansam targetul sa aderam la OCDE anul acesta, ceea ce este critic, in timp ce mentinem atractivitatea pentru investitori si credibilitatea pentru piete externe", a spus Alexandru Nazare, in cadrul conferintei The Economist Romania Government Roundtable 2026.
Guvernul instalat la jumatatea anului trecut a majorat imediat taxele, constrans de situatia complicata a bugetului, dar nu s-a multumit cu doar atat, a majorat alte taxe si de la 1 ianuarie 2026 - impozitele locale, impozitul pe dividende. Sigur, impozitele locale erau mici si, intr-un fel, parea inevitabil ca ele sa fie majorate. Dar momentul ales a fost calificat de multi economisti drept complet inoportun pentru ca s-a adaugat altor majorari iar consumatorul, zapacit de inflatie, de reducerea puterii de cumparare, de nesiguranta nu avea cum sa inghita noua realitate fara sa murmure.
Ce spune Alexandru Nazare , ministrul finantelor
¬ Vreau sa sumarizez ce am facut in ultimele 9 luni - de cand acest guvern a preluat puterea, Romania avea cel mai mare deficit din UE. Comisia nu avea incredere in capacitatea guvernului sa livreze. Miliarde de euro din granturi si fonduri PNRR erau sub risc, iar tara statea sub perspectiva unei retrogradari a ratingului de credit.
¬ Ce a urmat a fost o secventa de decizii concrete - am adus deficitul pe cash de la 8,7% la 7,6% in 2025, in mai putin de un an.
¬ Disciplina fiscala nu a venit in detrimentul investitiilor. In 2025, cheltuielile cu investitiile au ajuns la 138 miliarde, iar in 2026 am crescut spatiul fiscal pentru investitii la 164 mld. lei.
¬ Investitiile trebuie mai mult decat alocari bugetare, este nevoie de un framework. De aceea am adoptat pachetul de relansare economica de 5 mld. euro, care va functiona pana in 2032.
Ce spune Irineu Darau , ministrul economiei
Irineu Darau, ministrul economiei, a vorbit despre tranzitia tehnologica. Aceasta tranzitie nu mai poate fi privita ca un simplu proces de modernizare, ci ca un test fundamental pentru supravietuirea economica si pozitionarea strategica a statelor, intr-un context global dominat de competitie industriala, presiuni geopolitice si accelerarea digitalizarii.
¬ Romania incearca sa transforme tranzitia tehnologica intr-un ecosistem integrat, in care digitalizarea, energia verde, politica industriala si sectorul de aparare sunt interconectate, renuntand la abordarea fragmentata din trecut.
¬ Prin programul SM Eco-Tech, in valoare de 288 milioane euro, cel putin 40% din investitiile finantate vor fi directionate catre tehnologii verzi si digitale.
¬ Digitalizarea administratiei devine o prioritate strategica: autoritatile lucreaza la implementarea portofelului european de identitate digitala, care va simplifica interactiunea dintre cetateni, companii si stat.
¬ In paralel, guvernul pregateste introducerea unor asistenti virtuali bazati pe inteligenta artificiala pentru antreprenori, menite sa reduca birocratia si sa ofere suport in timp real mediului de afaceri.
Ce spune Alexandru Rogobete , ministrul sanatatii
¬ Alexandru Rogobete, ministrul sanatatii, a spus ca sistemul de sanatate din Romania traverseaza una dintre cele mai ample transformari din ultimele decenii, marcata de investitii masive in infrastructura, reforme structurale si o regandire a modului de finantare si organizare a serviciilor medicale. Pentru prima data in ultimii 36 de ani, Romania construieste spitale noi la scara larga, finantate din fonduri europene si prin parteneriate cu institutii internationale precum Banca Mondiala si Banca Europeana de Investitii.
¬ In prezent, 22 de santiere pentru spitale noi sunt active, iar primul proiect major a fost deja finalizat la finalul anului trecut, odata cu inaugurarea unei noi aripi a unui spital judetean de urgenta. "Narativul conform caruia Romania nu construieste spitale este demontat de aceste investitii", a afirmat ministrul.
¬ Una dintre principalele provocari ramane insa capitalul uman: lipsa personalului medical in anumite specializari si distributia inegala a medicilor la nivel teritorial afecteaza performanta sistemului.
Ce spune Dragos Pislaru , ministrul fondurilor UE
Dragos Pislaru, ministrul fondurilor europene, a spus ca Romania trece de la un model economic bazat pe consum la unul centrat pe investitii. Statul roman continua sa performeze in absorbtia fondurilor europene, fiind, potrivit sursei citate, pe locul 2 in UE ca volum al sumelor atrase.
Romania traverseaza un moment de inflexiune economica, trecand de la un model de crestere bazat pe consum la unul centrat pe investitii si capital privat, intr-un context in care fondurile europene au devenit principalul motor al convergentei economice, a spus Pislaru.
¬ Potrivit ministrului, strategia pentru perioada 2028-2034 vizeaza insa o pivotare catre investitiile private, prin utilizarea instrumentelor financiare si a institutiilor specializate, in locul granturilor directe.
¬ Pe termen lung, autoritatile isi propun sa redirectioneze IMM-urile catre finantare prin intermediari financiari - banci si fonduri de investitii - reducand dependenta de finantarea directa de la stat.
¬ "Obiectivul nostru este ca antreprenorii sa nu mai vina la minister, ci sa acceseze finantare prin piata financiara", a precizat ministrul.
Ce spune Seth Bernstein , CEO Bernstein Equity Partners:
¬ Ceea ce vedem acum este o echilibrare a puterii in jurul petrolului, care reflecta echilibrul de putere la nivel global, astfel incat nicio tara sa nu poata exercita presiuni excesive asupra alteia, a spus Seth Bernstein, chairman si CEO, Bernstein Equity Partners.
¬ El sustine ca Romania reprezinta o oportunitate foarte buna de investitii: "Daca as fi investitor, m-as orienta catre Indonezia, Romania si Grecia - sunt piete in care imi concentrez deja atentia. De ce Romania? Pentru ca are un ministru de finante foarte competent, care intelege pietele, si un prim-ministru puternic, dispus sa isi asume riscuri si sa implementeze reforme importante. Cred ca situatia se va stabiliza, iar tocmai in astfel de momente apar oportunitatile".
¬ Sunt foarte optimist in ceea ce priveste Romania, in special in sectorul infrastructurii, dar si in ceea ce priveste Grecia. Aceste tari ofera oportunitati solide. In opinia mea, riscul investitional in Romania este extrem de redus.
¬ La fel si in alte piete precum Indonezia, Turcia sau Grecia - acestea pot fi privite ca
¬ Este important sa identificam domeniile cu potential de dezvoltare: stabilitate, infrastructura, autostrazi cu taxa, concesiuni, porturi, aeroporturi - toate acestea pot genera randamente de 9-12%. Investitorii pot contribui la dezvoltarea acestor tari, fiecare in functie de specificul sau. Problema multor fonduri de private equity este ca pierd din vedere contextul de origine si specificul pietelor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
02.04.2026, 00:07