|
Accesează contul My Orange
16.09.2026, 17:39 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Romania continua sa atraga investitori in obligatiuni datorita randamentelor ridicate, chiar daca traderii trateaza datoria suverana a tarii ca pe singura datorie "junk" din Uniunea Europeana. Costul asigurarii impotriva riscului de default este cel mai ridicat dintre peste 60 de state cu rating investment grade urmarite de Bloomberg, iar randamentul obligatiunilor romanesti pe doi ani, de 6,52%, este cel mai mare din UE. Ratingul suveran al Romaniei se afla in continuare pe ultima treapta a categoriei recomandate pentru investitii.
Randamentul titlurilor de stat romanesti cu scadenta la 10 ani a ajuns la 7,35%, peste pragul de 7% pe an asociat de regula cu emitentii suverani cotati "junk"
Fitch si S&P evalueaza Romania la "BBB-", iar Moody's la "Baa3", toate cu perspectiva negativa. Decalajul dintre rating si pretul platit pe piata arata ca investitorii iau deja in calcul posibilitatea unei retrogradari, noteaza analiza.
Principalul risc nu tine de o eventuala incapacitate de plata, ci de mecanismele pietei. O retrogradare cu o singura treapta ar scoate Romania din categoria "investment grade" si ar obliga fondurile de investitii si fondurile de pensii care pot detine doar titluri cu rating de investitii sa isi vanda obligatiunile, ceea ce ar impinge preturile in jos indiferent de capacitatea reala a statului de a-si onora datoriile.
Fitch a mentinut la finalul lunii iulie ratingul Romaniei la "BBB-", cu perspectiva negativa, iar ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, a declarat dupa decizie: "Prioritatea noastra este sa protejam ratingul Romaniei, sa reducem costurile de finantare si sa construim premisele revenirii perspectivei la stabila", potrivit ZF.
Agentia a indicat drept principal risc incapacitatea de a mentine masurile de consolidare fiscala si de a stabiliza datoria publica, mai ales in cazul unui blocaj politic prelungit, dar a remarcat cresterea veniturilor si controlul cheltuielilor, inclusiv limitarea costurilor cu salariile si asistenta sociala, arata datele publicate de ZF.
Deficitul bugetar al Romaniei a urcat la 9,3% din PIB in 2024, de peste trei ori plafonul de 3% prevazut de regulile europene. Pentru 2026, deficitul este estimat la aproximativ 6% din PIB.
In primul semestru din 2026, deficitul bugetar cash a coborat la 42 de miliarde de lei, echivalentul a 2% din PIB, fata de 70 de miliarde de lei in aceeasi perioada a anului trecut, o reducere de aproximativ 40%, conform datelor Ministerului Finantelor citate de ZF.
Ajustarea a venit in principal din majorarea TVA si a accizelor si din inghetarea salariilor din sectorul public.
Pe plan politic insa, incertitudinea a crescut. Coalitia de guvernare s-a destramat in luna mai pe fondul neintelegerilor privind ritmul reducerii deficitului, iar Romania este condusa in prezent de un guvern interimar, fara majoritate parlamentara.
Presiunea externa ramane un factor de disciplina. Uniunea Europeana a intensificat in 2025 procedura impotriva Romaniei si a avertizat ca fondurile europene ar putea fi blocate daca deficitul nu continua sa scada.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
16.09.2026, 20:00
Grafic: Topul celor mai performante fonduri locale de obligatiuni intre iulie 2025 si iulie 2026