|
20.03.2026, 14:20 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Gigantul britanic Unilever analizeaza vanzarea diviziei sale de produse alimentare catre rivalul mai mic McCormick & Company, intr-o tranzactie care ar putea marca o schimbare majora de directie pentru unul dintre cei mai mari jucatori din industria bunurilor de larg consum, scrie Reuters.
Compania listata la Londra, cunoscuta pentru branduri emblematice precum maioneza Hellmann's, cuburile Knorr sau pasta Marmite, a confirmat vineri ca a primit o oferta din partea producatorului de condimente McCormick.
La randul sau, McCormick, companie care detine inclusiv brandul de sos iute Cholula, a confirmat ca se afla in discutii active cu Unilever privind o posibila preluare a diviziei alimentare.
Negocierile reprezinta o accelerare a strategiei noului CEO al Unilever, Fernando Fernandez, care urmareste repozitionarea companiei catre segmente cu crestere mai rapida, precum produsele de ingrijire personala si cele pentru casa. Directia vine dupa separarea businessului de inghetata realizata anul trecut.
"Este logic ca Unilever sa analizeze optiuni pentru divizia de alimente", a declarat Richard Saldanha, manager de portofoliu global la Aviva, unul dintre investitorii companiei. "Este clar ca vor sa se concentreze pe zone precum ingrijirea personala si frumusetea, unde cresterea este mai atractiva."
Divizia alimentara a Unilever reprezinta inca o parte semnificativa a afacerii, generand aproximativ un sfert din vanzarile totale ale companiei in 2025, cu venituri de peste 12,9 miliarde de euro.
Daca tranzactia se va concretiza, aceasta ar putea marca una dintre cele mai importante repozitionari strategice din industrie, semnaland retragerea treptata a Unilever din sectorul alimentar si o miza tot mai mare pe segmentele cu marje si crestere mai ridicate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.03.2026, 14:20