|
Accesează contul My Orange
18.09.2026, 18:12 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Siegfried Muresan a anuntat vineri ca accepta nominalizarea presedintelui Nicusor Dan pentru functia de prim-ministru si ca va incepe imediat, impreuna cu reprezentantii PNL, USR si UDMR, redactarea unui program de guvernare.
Europarlamentarul liberal sustine ca prioritatile viitorului Executiv ar urma sa fie prezentate la inceputul saptamanii viitoare.
Declaratiile vin dupa ce presedintele Nicusor Dan l-a indicat pe Muresan drept optiunea pentru functia de premier, in urma consultarilor cu partidele parlamentare. Seful statului a precizat vineri ca va semna sambata decretul de desemnare, documentul urmand sa fie publicat luni in Monitorul Oficial.
"Multumesc presedintelui Romaniei pentru aceasta desemnare"
In prima sa declaratie ampla dupa nominalizare, Siegfried Muresan a multumit presedintelui si celor trei formatiuni care ii sustin candidatura.
"Am fost desemnat drept candidat pentru functia de prim-ministru. Multumesc presedintelui Romaniei pentru aceasta desemnare, pe care o accept. Multumesc foarte mult colegilor mei din Partidul National Liberal si partenerilor nostri de incredere din Uniunea Salvati Romania si din Uniunea Democrata Maghiara din Romania pentru parteneriatul constant, strans, de incredere pe care l-am avut in toata aceasta perioada", a declarat Muresan.
PNL, USR si UDMR l-au sustinut pe Muresan in cadrul negocierilor pentru formarea viitorului Executiv. Nicusor Dan a afirmat, dupa consultarile de la Cotroceni, ca europarlamentarul a fost persoana care a obtinut cele mai multe voturi din partea formatiunilor participante, in conditiile in care nu s-a conturat o majoritate parlamentara.
"Sunt pregatit si acum sa formam un guvern serios, reformator, pro-european"
Muresan a amintit ca cele trei formatiuni il propusesera pentru functia de premier in urma cu 84 de zile si a afirmat ca este pregatit sa conduca viitorul Executiv.
"In urma cu 84 de zile, cele trei partide ale noastre au decis impreuna sa propuna candidatura mea pentru pozitia de prim-ministru al Guvernului Romaniei. Am acceptat atunci si am fost pregatit atunci, sunt pregatit si acum sa formam un guvern serios, reformator, pro-european, care sa prezinte o agenda de modernizare a Romaniei, care sa se regaseasca in cresterea nivelului de trai al oamenilor si in masuri bune pentru oameni", a declarat Siegfried Muresan.
El a adaugat: "Sunt constient ca Romania are nevoie de un guvern serios si credibil, cat mai curand, un guvern care sa continue masurile de reforma, proiectele, programele incepute in ultimul an."
Programul de guvernare, prima prioritate
Muresan a anuntat ca lucrul la programul viitorului Executiv incepe imediat, impreuna cu specialistii celor trei formatiuni care il sustin.
"Am decis, impreuna cu expertii nostri din Partidul National Liberal, din Uniunea Salvati Romania si din UDMR, sa incepem munca imediat la un program de guvernare. Cel mai important lucru este ce vom face pentru tara din prima zi in care acest guvern va fi investit", a afirmat candidatul pentru functia de premier.
Potrivit acestuia, primele prioritati ale programului ar urma sa fie facute publice la inceputul saptamanii viitoare.
"Incepand de astazi, voi lucra impreuna cu colegii din cele trei partide la redactarea programului de guvernare. Obiectivul nostru este ca, la inceputul saptamanii viitoare, sa va prezentam prioritatile programului de guvernare si obiectivul nostru este ca, pe baza prioritatilor programului de guvernare, sa avem o discutie cu parlamentarii din Parlamentul Romaniei. Vom fi extrem de transparenti la fiecare pas pe durata acestui proces", a mai declarat Muresan.
In prezent nu exista o majoritate parlamentara conturata pentru viitorul cabinet, situatie recunoscuta si de presedintele Nicusor Dan dupa consultarile cu partidele.
Muresan a incheiat precizand ca urmatoarele zile vor fi dedicate negocierilor si programului de guvernare: "De indata ce vom avea noutati, le vom comunica. Si, repet, in urmatoarele zile vom incepe prin munca la un program de guvernare care sa fie serios, pro-european si credibil."
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
18.09.2026, 18:12