Opinii

Incepand cu 1 ianuarie 2026, Codul fiscal a majorat pragul valoric pentru incadrarea unei imobilizari corporale in categoria mijloacelor fixe amortizabile la 5.000 lei. La prima vedere, schimbarea pare o masura de simplificare, cu efect favorabil pentru contribuabili, prin accelerarea recuperarii fiscale a costului pentru activele de valoare redusa. In realitate, pentru multe companii, dificultatea va fi gestionarea diferentei dintre tratamentul fiscal si cel contabil, precum si recalibrarea politicilor interne de capitalizare, a registrelor de mijloace fixe si a proceselor de raportare financiara. Ce prevede noua regula fiscala

Potrivit art. 28 alin. (2) din Codul fiscal, mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporala care indeplineste cumulativ anumite conditii, inclusiv conditia valorica potrivit careia, la data intrarii in patrimoniul contribuabilului, activul trebuie sa aiba o valoare fiscala egala sau mai mare de 5.000 lei. Prin urmare, incepand cu 2026, plafonul fiscal creste fata de nivelul anterior si creeaza posibilitatea unei recuperari mai rapide a costului pentru activele aflate sub acest prag. In acelasi timp, este important de retinut ca, din perspectiva fiscala, capitalizarea sub acest plafon ramane permisa. Art. 28 alin. (21) din Codul fiscal prevede expres ca, in cazul unei imobilizari corporale cu valoare fiscala mai mica decat limita stabilita, contribuabilul poate recupera cheltuiala prin deduceri de amortizare. Asadar, noul prag de 5.000 lei nu trebuie interpretat ca o interdictie de capitalizare sub acest nivel, ci ca o modificare a pragului fiscal de referinta. Din perspectiva contabila, regula ramane aceeasi

Desi schimbarea fiscala este semnificativa, din punct de vedere contabil nu se modifica regula de baza. Conform OMFP 1802, activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare si detinute pe o perioada mai mare de un an. In consecinta, din perspectiva contabila, ar trebui capitalizate toate activele cu durata de viata mai mare de 12 luni, inclusiv cele cu valoare sub 5.000 lei. Aceasta diferenta de logica intre contabil si fiscal este esentiala. Fiscal, pragul devine mai ridicat. Contabil, criteriul relevant ramane durata de utilizare si existenta beneficiilor economice viitoare. Unde apare impactul real: evidente paralele si complexitate administrativa

Pentru contribuabili, implicatia practica majora nu este doar una de deductibilitate, ci una de administrare. Daca o companie aplica strict tratamentul contabil si capitalizeaza toate activele cu durata de viata mai mare de un an, inclusiv cele sub 5.000 lei, in timp ce tratamentul fiscal urmeaza o logica diferita, apare necesitatea unei evidente distincte pentru cele doua perspective. Mai concret, aceasta poate insemna: ￢ registru de mijloace fixe separat sau evidenta distincta pentru scop fiscal; ￢ calcul separat al amortizarii contabile si fiscale; ￢ procese suplimentare de reconciliere; ￢ o nevoie mai mare de control intern si trasabilitate. Pentru activele create doar din motive contabile, dar care nu sunt tratate identic in zona fiscala, costul va trebui reflectat fiscal astfel incat sa fie recunoscut in anul curent, ceea ce presupune configurari distincte la nivel de durata si tratament in evidente. Pe scurt, simplificarea fiscala poate genera, paradoxal, mai multa complexitate operationala. Obiectele de inventar: o zona care cere atentie

O exceptie practica apare in cazul obiectelor de inventar. In logica OMFP 1802, acestea sunt asociate, in principiu, cu active avand durata de utilizare sub un an. Din perspectiva fiscala, abordarea practica este similara, fiind corelata atat cu valoarea redusa, cat si cu durata scurta de utilizare. Totusi, in practica, unele companii stabilesc prin politicile contabile un prag intern sub care activele cu valoare redusa, chiar daca au durata de viata mai mare de un an, nu sunt capitalizate, din considerente de eficienta administrativa. Aceasta abordare poate fi utila, dar nu este lipsita de riscuri. Daca valorile devin materiale, auditorii pot contesta o astfel de politica, tocmai pentru ca ea se indeparteaza de regula contabila generala. Cu alte cuvinte, pragul intern de simplificare trebuie calibrat cu grija si sustinut de argumente solide de materialitate. Ce ar trebui revizuit in vedere aplicarii noilor reguli

Majorarea pragului fiscal ar trebui sa determine companiile sa isi revizuiasca, cel putin urmatoarele elemente: ￢ politica interna de capitalizare; ￢ tratamentul activelor cu valoare sub 5.000 lei si durata de viata mai mare de un an; ￢ modul de functionare al registrului de mijloace fixe; ￢ calculul amortizarii contabile versus fiscale; ￢ politicile contabile si prezentarile din notele la situatiile financiare. Concluzie

Cresterea pragului fiscal la 5.000 lei este, in mod evident, o masura favorabila contribuabililor si are potentialul de a accelera recuperarea fiscala a costurilor pentru o categorie larga de active. Totusi, beneficiul fiscal nu elimina obligatia unei analize atente din perspectiva contabila si operationala. Pentru activele cu durata de viata mai mare de un an, regulile contabile raman neschimbate, iar diferenta dintre cele doua tratamente poate genera procese paralele, reconcilieri suplimentare si nevoia unei documentari mai riguroase. Din aceasta perspectiva, intrebarea relevanta pentru companii nu este doar daca noua regula aduce un avantaj fiscal, ci cum poate fi implementata in mod eficient, fara a transfera simplificarea pe zona de taxe in complexitate pe zona de back-office.