×

Accesează
contul existent

Business Hi-Tech

Cu toate restrictiile pe 5G, subsidiara locala a gigantului Huawei Technologies din China a...

Cu toate restrictiile pe 5G, subsidiara locala a gigantului Huawei Technologies din China a raportat afaceri la un nivel record de aproape 2 mld. lei in 2025, plus 30%. Numarul de angajati a scazut cu aproape 60% in ultimii zece ani

26.05.2026, 20:49 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Huawei Technologies, subsidiara locala a grupului chinez Huawei - unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente de comunicatii care s-a extins puternic si in alte segmente precum energie, productia de cipuri si chiar auto - a raportat o cifra de afaceri de 1,94 miliarde de lei (385 mil. euro) in 2025, cu 29,8% mai mare decat cea de 1,50 mld. lei din 2024, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. Acesta este cel mai ridicat nivel al cifrei de afaceri raportat pe plan local de companie, depasind varful anterior de 1,92 mld. lei atins in 2020, in ciuda scaderii inregistrate de companie pe segmentul de comunicatii pe fondul restrictiilor impuse in participarea la constructia de infrastructura cu tehnologia 5G.

Cifra de afaceri a Huawei Technologies a urmat o traiectorie sinuoasa in ultimii ani: a urcat de la 1,80 mld. lei in 2019 la 1,92 mld. lei in 2020, apoi a coborat cu 25% in 2021, la 1,45 mld. lei, a revenit la 1,90 mld. lei in 2022, dupa care a scazut din nou doi ani consecutiv, la 1,62 mld. lei (2023) si 1,50 mld. lei (2024). Revenirea din 2025, cu aproape 30%, readuce afacerile la un nivel fara precedent. Compania activeaza pe segmentul comertului cu ridicata de componente si echipamente electronice si de telecomunicatii, dar furnizeaza si solutii IT pentru companii si infrastructura de retea pentru operatorii telecom.

Profitul net a crescut cu 19,6%, la 63,7 milioane de lei (12,6 mil. euro), de la 53,3 mil. lei in 2024 - cel mai ridicat nivel din istoria companiei locale, arata datele publice. Profitul a evoluat mai lent decat veniturile, iar marja de profit net s-a comprimat usor, la 3,3%, de la 3,6% in 2024. In anii anteriori, profitul a oscilat de la un minim de 32,6 mil. lei in 2020 la un varf de 59,4 mil. lei in 2022, compania mentinandu-se constant pe profit.

Numarul mediu de angajati a coborat la 607, de la 637 in 2024 - o scadere anuala usoara, de 30 de persoane (-4,7%). Privita insa cumulat, tendinta este una de amploare: este al noualea an consecutiv de declin, de la varful de 1.447 de persoane atins in 2016, compania pierzand 58% din echipa in mai putin de un deceniu - mai putin de jumatate din personalul de la momentul de referinta. Datoriile au crescut abrupt, cu 135,6%, la 491,1 milioane de lei (97,4 mil. euro), de la 208,4 mil. lei in 2024 - cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

Compania este detinuta integral printr-un vehicul din Olanda - Huawei Technologies Cooperatief U.A.

Huawei a intrat in Romania in 2003 pe segmentul produselor IT de consum, iar entitatea juridica locala a fost fondata in 2007. Huawei Technologies opereaza un centru global de suport tehnic (Global Service Center), infiintat in 2012. Guvernul Romaniei a respins in februarie 2024 cererea de autorizare a Huawei pentru furnizarea de echipamente destinate retelelor 5G, in baza Legii nr. 163/2021, care conditioneaza participarea la infrastructura 5G de avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), pe criterii de securitate nationala.

In acest context, compania si-a reconfigurat strategia de business pe doua directii principale: pe de o parte, segmentul IMM-urilor, cu solutii inteligente din gama eKit care integreaza functionalitati de inteligenta artificiala, vizand patru scenarii - birouri, hoteluri si retail, educatie si sanatate. Pe de alta parte, Huawei este prezenta tot mai puternic pe piata stocarii de energie dar si a altor echipamente conexe pentru prosumatori.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare