×

Accesează contul My Orange

Business international

UE investeste in hidroenergie in Asia Centrala, de unde spera sa importe electricitate verde. Intre...

UE investeste in hidroenergie in Asia Centrala, de unde spera sa importe electricitate verde. Intre timp, lacurile de acumulare din Romania se colmateaza

20.07.2026, 23:03 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Pe lacul de acumulare Valcea Nord au inceput sa se vada resturile asezarii acoperite de apa. Sunt doar cateva cioturi de copaci, nimic spectaculos. Par a fi si urmele unui pod vechi. Si in jurul lor se intinde o mare de namol care n-ar fi trebuit sa existe.

De cand Dunarea este la cote minime, barajele de pe Olt si Arges sunt golite pentru a asigura fluxul de apa necesar functionarii centralei nucleare de la Cernavoda. Pe lacurile de acumulare, apa nu scade semnificativ, cel mult jumatate de metru. Dar este suficient pentru ca oricine sa-si faca idee despre dimensiunile colmatarii.

Valcea Nord a fost dat in folosinta in anul 1974. Barajul si hidrocentrala aferenta, cu o putere instalata de 46 MW, au fost puse in functiune in acelasi an. Lacul are un volum de peste 19 milioane de metri cubi. Pe hartie.

In mijlocul laculului si in zonele unde inainte de construirea si umplerea lui era uscat s-au inaltat insule de namol si vegetatie. Cea mai mare este cat o treime din lac.

Unde in urma cu 20 de ani localnicii stateau unul langa altul si pescuiau de pe diguri la apa adanca este pamant. Sub pod, unde in urma cu 20 de ani copii se aruncau in apa, este padure.

Vegetatia acvatica sufoca malurile. Insulele cresc de la an la an. Luciul de apa tinde sa se reduca si nivelul din lac sa se micsoreze.

Cat de importanta este capacitatea de retentie a barajelor se vede acum, cand in Europa este seceta si criza de apa. Lacul Valcea Nord nu este important pentru productia de hidroenergie. Alte baraje de pe Olt au acest rol.

Insa este emblematic pentru starea lacurilor de pe acest rau si un simbol al orasului. Apa nu doar ca se imputineaza, dar devine inaccesibila. La nivelul UE, productia de hidroenergie este sub nivelul celei din anul 2022, al unei secete istorice.

In mai-iunie, a fost la o treime din cota medie a anilor 2010. Hidroenergia reprezinta 15 % din productia anuala de electricitate a UE.

In cazul Romaniei, ponderea este de pana la 30%. Hidroenergia este importanta pentru ca poate fi generata in perioadele de varf ale consumului, este mai sigura decat cea eoliana si solara si pentru ca este curata.

UE este autosuficienta la productia de electricitate, spre desosebire de energie in general, insa cum revolutia electrificarii este in desfasurare, este de asteptat cresterea consumului.

In aceste conditii, UE ia in considerare sa finanteze un proiect hidroelectric masiv in Asia Centrala, partial in speranta unor importuri semnificative de energie hidroelectrica in viitor. Este vorba de barajul Rogun din Tadjikistan, care cu o inatime de 355 de metri va fi cea mai inalta structura de acest gen din lume. Ar fi cea mai mare investitie hidroelectrica sustinuta vreodata de UE, daca Comisia Europeana decide acest lucru, potrivit Portfolio.hu.

Barajul este, de asemenea, de importanta strategica pentru Tadjikistan. Ca parte a investitiei coordonate de compania controlata de statul tadjik, au fost deja instalate doua turbine de 600 de megawati (MW), carora li s-ar putea alatura in curand inca patru turbine aflate in constructie, ceea ce ar creste capacitatea nominala a centralei electrice la 3.600 MW.

Tadjikistanul are un potential hidroenergetic excelent datorita ghetarilor din Muntii Pamir, iar tara cu 10 milioane de locuitori isi genereaza din hidroenergie deja aproape 90% din electricitatea consumata.

Totusi, ea se confrunta cu penurii cronice si intreruperi de curent pe timp de iarna, dar dupa construirea barajului, ar putea deveni exportator de electricitate verde. Umplerea completa a lacului, initial planificata pentru anii 2020, este prevazuta in prezent pentru 2036.

Barajul, a carui constructie a inceput in timpul erei sovietice si a fost repornita in 2008, a devenit unul dintre cele mai costisitoare proiecte de infrastructura din Asia Centrala.

Finantarea ramane o provocare semnificativa. Peste 3 miliarde de dolari au fost investiti in primele doua turbine, iar costul total este estimat sa se apropie de 9 miliarde de dolari.

Banca Mondiala a aprobat asistenta pentru dezvoltare in valoare de 350 de milioane de dolari in 2024, iar proiectul a atras apoi interesul altor institutii financiare, printre care Banca Asiatica de Investitii in Infrastructura si Banca Europeana de Investitii, care ar putea participa cu un imprumut de pana la 550 de milioane de dolari.

Mai multe companii europene participa la proiect: compania Italiana Webuild conduce constructa din 2016, iar grupul de inginerie belgio-francez Tractebel si compania germana Siemens au furnizat expertiza si echipamente.

Pana in prezent, UE a alocat cel putin 142 de milioane de euro in sprijin bilateral pentru programele de infrastructura din Tadjikistan in ciclul bugetar 2021-2027.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare