Opinii

"Alina, si eu care voiam sa te angajez! Nu am asteptari mari la inceput, dar vreau sa vad daca cineva se poate descurca. Jurnalismul economic este cea mai frumoasa si cea mai interesanta ramura din jurnalism."

Asa mi-a raspuns Fini - Cristian Hostiuc, directorul editorial al ZF - cand, dupa vreo cinci zile de proba la ZF mi s-a parut mie, cu mintea mea de la 22 de ani, ca nu era prea multumit de mine. Asa ca, din toata dorinta mea de a ma lipi in puzzle-ul redactiei, tot ce am putut sa gandesc si sa scriu intr-un email a fost ca poate nu e locul meu acolo si nu fac treaba buna, deci mai bine ma retrag ca sa nu incurc. O miscare foarte proasta pentru un jurnalist, pe care n-am mai facut-o niciodata de atunci. Am si acum mailul de la Fini, imi amintesc de el la fiecare aniversare a ziarului, desi l-am memorat oricum pentru multa vreme de acum inainte.

Venisem pentru interviu pe 7 decembrie 2015, o zi de luni in care redactia era intr-o atmosfera de sarbatoare. Era ziua Roanei, fosta noastra colega responsabila de agricultura pe atunci. Mi s-a parut un loc in care ma gandeam ca mi-ar placea sa vin in fiecare zi, dar eu facusem Jurnalismul, iar colegii mei, majoritatea absolventi de ASE si oricum cu experienta in presa de business, aveau un limbaj al lor pe care eu nu-l pricepeam. Vorbeau de dividende si actiuni, de BVB, de NPL-uri si de ISD-uri si mie imi sunau toate strain, nu puteam sa tin pasul cu nicio conversatie.

In ziua aceea, pe 7 decembrie 2015 deci, subiectul principal in presa internationala era ca Marine Le Pen, lidera de atunci a partidului de extrema dreapta Frontul National, se clasase pe primul loc in primul tur al alegerilor regionale care avusesera loc cu o zi inainte. Am primit un exemplar dintr-un ziar francez - nu-mi mai amintesc acum care - cu tema de a face o sinteza din stirile pe aceasta tema.

Alte cateva zile am crosetat la un material despre businessul cu diamante al lui Laurence Graff. M-a surprins sa vad ca Fini inca isi mai aminteste de materialul acesta pe care l-am sucit si rasucit de zeci de ori.

Iar peste alte cateva zile am primit o tema care mi-a adus si prima semnatura in ZF. Am mers intr-o seara de iarna crancena de la Universitate pana la Piata Romana, am numarat toate patiseriile, bancile, agentiile de turism si sex-shop-urile si am adunat apoi totul intr-un reportaj care a aparut in pagina 2. Main de pagina. Era wow! Am notat tot in telefon, imi inghetasera si degetele, si ideile, dar pe 14 decembrie, in editia print, eram acolo, langa toti ceilalti colegi ai mei, cu numele meu, cu fotografiile facute de mine si, mai ales, cu cuvintele mele insirate pe taraba, la chiosc.

Incet-incet, am patruns in domeniul constructiilor si al imobiliarelor. Era vremea cand in Pipera si Aurel Vlaicu se construia la foc automat, cladiri peste cladiri de birouri, pentru mii si mii de angajati. Am mers pe zeci de santiere si am purtat tot atatea casti de protectie obligatorii in constructii. Am cunoscut o multime de manageri din imobiliare, petrecandu-mi ore intregi sa ma documentez, pentru ca nu cunosteam nimic din nisa aceasta.

"Daca nu te pregatesti bine, Alina, te duci degeaba acolo! Noteaza tot, fii atenta la tot, apoi discutam in redactie!", mi-a spus Dana, redactorul-sef adjunct, inaintea interviului cu CEO-ul unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari pe atunci.

Am vazut mallul Veranda, de pilda, pe vremea cand era doar o groapa, iar Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial de la Obor, intindea mainile in fata, in stanga, in dreapta, imi arata machete si imi explica ce si cum va fi. Si asa a fost. Azi, de fiecare data cand ajung in zona, imi amintesc intalnirea aceea si am sentimentul ca eu stiu proiectul asta "de cand era mic".

Am mers pentru prima data cu avionul la 22 de ani pana la Cluj, la invitatia unui producator de caramizi cu fabrica acolo. Am vazut, de-a lungul anilor, fabrici in care se fac tevi, ferestre, acoperisuri, panouri termoizolante, Dacii. Cu ziarul am ajuns in locuri in care nici nu m-as fi gandit ca pot ajunge. Am mers la Roland Garros, am trait experienta safariului in Kenya si am urcat in Burj Khalifa. Desigur, azi oricine le poate face pe toate fara sa fie neaparat jurnalist. Dar eu pe toate le-am filtrat prin ochiul unui om menit sa fie mai mult decat un turist: sa fie cel care va pune totul in cuvinte si in imagini pentru cititorii sai.

Ziarul Financiar aparea in 16 pagini cand am venit eu in echipa. Azi, cu cele 12 pagini ale lui, lupta pentru a scrie articole relevante e si mai acerba, pentru ca un subiect trebuie sa conteze cu adevarat ca sa intre in print. Despre asta cred ca e vorba - sa contezi. Sa nu fii doar o veriga in plus la lant, ci sa fii acolo ca sa faci lantul mai puternic.