Politica cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

Ce fel de informaţii colectăm

Datele tale

Datele tale reprezintă informaţiile necesare la crearea unui cont de utilizator pe www.orange.ro.

  • Date de înregistrare:
    Atunci când îţi creezi un cont pe www.orange.ro, ţi se cere să introduci date cum ar fi numele tău de utilizator, numele tău real, adresa ta de e-mail şi numărul de telefon. După ce îţi creezi contul, este posibil să te înregistrezi folosind şi alte date, cum ar fi numărul tău de telefon. În unele cazuri, este posibil să te înregistrezi folosind alte date, cum ar fi numărul tău de telefon.

  • Informaţii pe care alegi să le faci publice:
    Datele tale includ şi informaţiile pe care alegi să le distribui pe platforme de socializare (Facebook, Twitter etc.), ca de exemplu atunci când îţi actualizezi statusul sau distribui un titlu de film. Este posibil ca noi să primim date suplimentare adiacente (sau metadate), cum ar fi ora, data şi locaţia dispozitivului tău.
    Datele tale includ şi informaţiile pe care alegi să le faci publice atunci când comunici cu noi, cum ar fi atunci când ne contactezi folosind o adresă de e-mail sau când efectuezi o acţiune cum ar fi aprecierea unui film sau adăugarea acestuia pe lista de favorite.

Informaţii legate de plăţi

Dacă utilizezi Serviciile noastre pentru a efectua cumpărături (ca atunci când cumperi ceva pe Orange TV Go), noi colectăm informaţiile legate de achiziţie sau tranzacţie.

Informaţii legate de dispozitiv & aplicaţii

Noi colectăm informaţii de la sau despre calculatoarele, telefoanele sau alte dispozitive pe care instalezi sau accesezi Orange TV Go, în funcţie de permisiunile pe care le-ai acordat, inclusiv atunci când mai mulţi utilizatori se înregistrează pe acelaşi dispozitiv. Este posibil să asociem informaţiile pe care le colectăm de la diferitele tale dispozitive, lucru care ne permite să îţi oferim Servicii uniforme pe toate dispozitivele tale. De exemplu, îţi putem solicita informaţii despre dispozitiv pentru a putea îmbunătăţi modul în care aplicaţia noastră funcţionează pe dispozitivul tău. Iată câteva exemple de informaţii legate de dispozitiv & aplicaţii pe care le colectăm:

  • Noi primim date despre tine de fiecare dată când utilizezi sau rulezi Orange TV Go, cum ar fi atunci când te uiţi la pagina cu detalii despre filme, cauţi un titlu, dai click, vizualizezi sau interacţionezi în vreun alt fel cu lucrurile, sau cumperi conţinut în TV Orange Go.
  • Noi colectăm informaţii despre cum ne utilizezi Serviciile, cum ar fi tipurile de conţinut pe care le vizualizezi sau cu care interacţionezi sau frecvenţa şi durata activităţilor tale.
  • Atribute cum ar fi sistemul de operare, versiunea de hardware, setările dispozitivului, tipurile fişierelor şi programelor.
  • Locaţia dispozitivului.
  • Datele de conectare, cum ar fi numele sau ISP-ul operatorului tău de telefonie, tipul de browser, limba şi fusul orar, numărul de telefon şi adresa IP.

Informaţii de la terţe persoane

Noi primim informaţii despre tine şi activităţile tale în şi în afara TV Orange Go de la parteneri terţi, cum ar fi date de la un partener atunci când îţi oferim servicii împreună, sau de la o agenţie de publicitate cu privire la experienţele şi interacţiunile tale cu ei.

 

Cum folosim aceste informaţii?

 

Oferim, îmbunătăţim şi dezvoltăm Servicii

Suntem capabili să ne oferim Serviciile, să ne personalizăm conţinutul şi să îţi facem sugestii, utilizând aceste informaţii pentru a înţelege cum foloseşti şi cum interacţionezi cu Serviciile noastre. De exemplu, este posibil să îţi facem sugestii cu privire la filme sau canale, sau să alegem seriale pe care să ţi le recomandăm. Este posibil să compilăm date despre tine pentru a-ţi transmite reclame sau alt conţinut care ar putea fi relevant pentru tine, sau pentru a-ţi prezenta oferte de care ai putea fi interesat. De fiecare dată când porneşti o transmisie, noi verificăm locaţia dispozitivului tău, pentru a ne asigura că nu utilizezi serviciul în afara României, în locaţii unde este posibil să se aplice alte legi; nu stocăm ulterior aceste informaţii în sistemul nostru.

Comunicăm cu tine

Utilizăm datele tale pentru a-ţi trimite mesaje de marketing, pentru a comunica cu tine cu privire la Serviciile noastre şi pentru a te informa cu privire la politicile şi termenii noştri. Îţi utilizăm datele şi pentru a-ţi răspunde atunci când ne contactezi.

Prezentăm şi măsurăm recomandări şi servicii

Utilizăm informaţiile pe care le avem pentru a ne îmbunătăţi sistemele de măsurare, astfel încât să îţi prezentăm canale relevante sau recomandări de filme în Orange TV Go, precum şi pentru a măsura eficienţa şi accesibilitatea notificărilor şi serviciilor pe care le primeşti. De exemplu, îţi putem face sugestii, cum ar fi conţinut video, pe baza genurilor tale preferate sau a istoricului tău de vizionare.

Promovăm siguranţa şi securitatea

Utilizăm informaţiile pe care le avem pentru a ne asista în verificarea conturilor şi activităţii, precum şi pentru a promova siguranţa şi securitatea în interiorul şi în afara Serviciilor noastre, cum ar fi prin investigarea activităţilor suspicioase sau a încălcărilor termenilor şi politicilor noastre. Ne străduim să îţi protejăm contul utilizând echipe de ingineri, sisteme automatizate şi tehnologie avansată cum ar fi criptarea şi machine learning.

Distribuirea către parteneri şi clienţi terţi

Lucrăm cu companii terţe care ne ajută să ne furnizăm şi îmbunătăţim Serviciile sau care utilizează reclame sau alte produse conexe, lucru care face posibilă funcţionarea companiilor noastre.

  • Servicii de publicitate, măsurare şi analiză (numai pentru informaţii neidentificabile ca fiind personale)
    Dorim ca recomandările noastre să fie la fel de relevante şi interesante ca şi celelalte informaţii pe care le poţi găsi în Orange TV Go. În acest scop, utilizăm toate datele pe care le avem despre tine pentru a-ţi prezenta recomandări relevante. Nu distribuim informaţii care te identifică personal (datele identificabile personal reprezintă informaţii ca numele sau adresa de email, care pot fi folosite individual pentru a te contacta sau care identifică cine eşti) către parteneri care se ocupă cu publicitatea, măsurători sau analize decât atunci când primim permisiunea ta. Este posibil să furnizăm acestor parteneri informaţii cu privire la accesibilitatea şi eficienţa publicităţii lor, fără a le furniza date care te identifică personal, sau, dacă am compilat informaţia, astfel încât să nu te identifice personal. De exemplu, putem spune unei agenţii de publicitate cât de bine au funcţionat reclamele sale sau câte persoane au vizualizat reclamele, pentru a-i ajuta să îşi înţeleagă publicul sau clienţii, dar numai după ce agenţia de publicitate a fost de acord să respecte indicaţiile noastre cu privire la agenţiile de publicitate.

  • Furnizori, furnizori de servicii şi alţi parteneri
    Transferăm date furnizorilor, furnizorilor de servicii şi altor parteneri care ne susţin global compania, cum ar fi furnizarea de servicii de infrastructură tehnică, analiza modului în care sunt utilizate Serviciile noastre, măsurarea eficienţei reclamelor şi serviciilor, furnizarea de servicii clienţi, facilitarea plăţilor sau desfăşurarea de cercetări ştiinţifice sau sondaje. Aceşti parteneri trebuie să respecte obligaţii stricte de confidenţialitate, într-un mod care corespunde acestei Politici cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi contractelor pe care le încheiem cu aceştia.
    Oferindu-ne permisiunea de a utiliza datele tale, ne permiţi nu numai să îţi furnizăm Orange TV Go aşa cum există astăzi, ci şi să îţi oferim caracteristici şi servicii inovatoare pe care le vom dezvolta în viitor şi care utilizează în noi moduri datele pe care le primim despre tine.

Cum gestionez sau şterg date despre mine?

Noi stocăm datele destinate raportării, inclusiv cele descrise mai sus, atâta timp cât este necesar pentru a ne oferi produsele şi serviciile, ţie sau altora. Datele cu privire la uzul aplicaţiei asociate contului tău vor fi păstrate maxim 90 de zile, cu excepţia cazurilor în care nu mai avem nevoie de ele pentru a ne furniza produsele şi serviciile.
Poţi opta să nu ne permiţi să colectăm aceste date, oprind „Trimite date despre utilizare”. Găsești această setare în meniul principal al aplicației Orange TV Go, în secțiunea Despre.
Te rugăm să ai în vedere faptul că, dacă opreşti statisticile legate de player şi apelurile API, nu vei mai putea folosi Orange TV Go până nu le porneşti la loc.

Ştergerea contului online

Îţi poţi şterge contul online oricând. Când faci acest lucru, nu îl vei mai putea accesa cu acelaşi nume de utilizator. De obicei, ştergerea lui durează aproximativ 2 ore, dar unele date pot rămâne în copii de siguranţă şi jurnale maxim 90 de zile. Îţi poţi şterge contul  prin contactarea Serviciului Clienţi prin telefon sau email ( serviciul.clienti@orange.ro ).
Unele lucruri cu care ai de-a face atunci când îţi foloseşti contul Orange, cum ar fi facturile, informaţiile contractuale sau istoricul clientului, nu se stochează în contul tău online. Acele informaţii rămân în baza noastră de date chiar şi după ce îţi ştergi contul online sau îţi anulezi contractul cu Orange.

Cum răspundem unor solicitări juridice şi cum evităm daunele?

Este posibil să îţi accesăm, păstrăm şi distribuim datele personale ca urmare a unei solicitări de ordin juridic (mandat de percheziţie, decizie judecătorească, citaţie) în cazul în care considerăm cu bună credinţă că legea ne impune acest lucru. Aceasta poate include răspunsul la solicitări de ordin juridic venite din afara României, atunci când considerăm cu bună credinţă că răspunsul la solicitare este impus de legea din acea jurisdicţie, afectează utilizatorii din acea jurisdicţie şi este concordant cu standardele recunoscute internaţional. Este posibil de asemenea să accesăm, păstrăm şi distribuim date atunci când considerăm cu bună credinţă că acest lucru este necesar: detectarea, prevenirea şi gestionarea fraudei sau a altor activităţi ilegale; protejarea noastră, a ta şi a altora, inclusiv ca parte a unor investigaţii; sau prevenirea decesului sau a vătămării corporale iminente. De exemplu, este posibil să furnizăm date unor parteneri terţi cu privire la veridicitatea contului tău, pentru a preveni frauda şi abuzul în cadrul sau în afara Serviciilor noastre. Datele pe care le primim despre tine, inclusiv datele cu privire la tranzacţii financiare legate de cumpărăturile făcute cu Orange TV Go, pot fi accesate, procesate şi păstrate pentru o perioadă mai lungă de timp, atunci când acestea fac subiectul unei solicitări sau obligaţii de ordin juridic, unei sau unor investigaţii guvernamentale privind posibile încălcări ale termenilor sau politicilor noastre, sau în orice alte cazuri, pentru a evita daune. Este posibil de asemenea să păstrăm date legate de conturi dezactivate în urma încălcării termenilor noştri pentru cel puţin un an, pentru a preveni abuzul repetat sau alte încălcări ale termenilor noştri.

Cum te vom informa cu privire la schimbări survenite în această politică?
Te vom informa înainte de a aduce modificări acestei politici şi îţi vom da posibilitatea de a consulta orice politică nouă înainte de a continua să ne utilizezi Serviciile.

Cum poţi contacta Orange Romania cu întrebări legate de această politică?
E-mail: aplicatii@orange.com
Adresa poştală: 47-53 Bulevardul Lascăr Catargiu, sector 1, Bucureşti, România

Data ultimei actualizări: 21 iulie 2015