Diplomația română și Marea Unire

Recuperarea stindardului lui Ștefan cel Mare

Inscripția stindardului lui Ștefan cel Mare (I)

Consulatul de la Salonic informează asupra stindardului

Inscripția stindardului lui Ștefan cel Mare (II)

Consulatul României la Salonic a obținut stindardul

Solicitare a Ministerului de Război

Fotografia stindardului lui Ștefan cel Mare

Propunerea de decorare a unor ofițeri francezi (II)

Adresa de transmitere a stindardului la Ministerul Afacerilor Străine

Prezentarea steagului lui Ștefan cel Mare la Sorbona (I)

Prezentarea steagului lui Ștefan cel Mare la Sorbona (II)

Prezentarea steagului lui Ștefan cel Mare la Sorbona (III)

Propunerea de decorare a unor ofițeri francezi (I)

Stindardul lui Ștefan cel Mare este un simbol al rezilienței românilor în timpuri de restriște și recuperarea lui în timpul Primului Război Mondial a reprezentat un imbold pentru soldații ce apărau națiunea retrasă la fruntariile vechii țări a Moldovei.

Totodată, este una dintre cele mai prețioase broderii liturgice postbizantine din lume, fiind realizat în anul 1500 într-un atelier autohton din Suceava. Istoricii sunt de părere că stindardul a fost donat inițial unei biserici de curte sau unui așezământ monahal din Moldova care avea hramul Sfântului Gheorghe. Ulterior, la o dată necunoscută, a ajuns la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos (astăzi, mănăstire bulgărească), pe care Ștefan o salvase din ruină în anii de final ai domniei sale.

Ministerul Afacerilor Externe al României deține un dosar de arhivă vechi de un secol, privind demersurile diplomatice pentru recuperarea acestui stindard.

Astfel, la începutul anului 1917, în plin Război Mondial, Consulatul României la Salonic a inițiat demersuri pentru a fi recuperat de la mănăstirea Zografu, aflată sub controlul trupelor ruse. Cu ajutorul armatei franceze, prețiosul obiect a fost preluat și trimis la Paris. Stindardul a fost predat Legației României la Paris, în cadrul unei ceremonii deosebite, desfășurată la Universitatea Sorbona, la 28 iulie 1917. A ajuns în țară abia în 1920, fiind predat de Ministerul Afacerilor Străine către Ministerul de Război. A fost păstrat ulterior la Muzeul Militar până în 1970, când a fost predat Muzeului Național de Istorie a României.

Legal disclaimer:

Diplomația română și Marea Unire – secțiune realizată de Ministerul Afacerilor Externe – Arhivele Diplomatice, pe baza unor materiale selectate din volumul O istorie ilustrată a diplomației românești (1862-1947), de Dinu Giurescu, Rudolf Dinu, Laurențiu Constantiniu, Monitorul Oficial, București, 2011.

Documentele de arhivă și fotografiile provin în principal din fondurile Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (AMAE), precum și ale altor instituții partenere: Arhivele Naționale ale României (SANIC), Biblioteca Academiei Române (BAR), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Muzeul Național Cotroceni (MNC).