×

Stiri

Interpretul lui Kang din filmele Avengers, obligat la un an de psihoterapie după acuzațiile de...

Interpretul lui Kang din filmele Avengers, obligat la un an de psihoterapie după acuzațiile de...

09.04.2024 By Gloria Sauciuc

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Jonathan Majors a fost condamnat la un an de consiliere în urma acuzațiilor de violență domestică, după ce a fost învinuit anul trecut pentru că și-a agresat și hărțuit fosta iubită, actrița Grace Jabbari. Faptele s-au petrecut în martie 2023, atunci când actorul și-a agresat iubita de atunci, pe Jabbari, într-o mașină. Actorul trebuie să treacă printr-un program de 52 de săptămâni de ședințe la psiholog, în Los Angeles, unde locuiește, iar ședințele trebuie sa fie cu prezență fizică, scrie Variety. De asemenea, judecătorul a insituit un ordin de protecție la adresa fostei iubite. Actorul din Creed III a fost arestat pe 25 martie 2023, în Manhattan, fiind acuzat de strangulare, agresiune și hărțuire. La momentul respectiv, purtătorul de cuvând al poliției din New York relata că poliția răspunsese la o plângere a unei femei de 30 de ani care fusese agresată de către actor, aceasta prezentând „răni la cap, gât, fiind dusă la spital în stare stabilă”. Majors a sosit săptămâna aceasta la tribunal cu actuala iubită, actrița Meagan Good. A dat mâna cu familia și cu fanii apoi a luat loc cu echipa de avocați, relatează Variety. Victima, care a sosit la scurt timp, susține că Majors „nu regretă și nu și-a asumat răspunderea” legată de incident. „O va face din nou. Îi va face rău și altei femei. Este un bărbat care se crede mai presus de lege”, susține Jabbari. „Aveam o carieră, o viață, un corp, pe care el le-a stricat. Nu voi avea odihnă până când o să mă asigur că nu este un pericol. El refuză să își recunoască vina și să își asume răspunderea; rămâne un pericol pentru cei din jur. Am văzut cum se poartă când e furios - nu se controlează”, relatează fost iubită. Judecătorul a subliniat că actorul avea un cazier curat și acesta este motivul pentru care nu a primit o pedeapsă mai aspră. Între timp, Jabbari a deschis și un proces civil pentru agresiune și defăimare, după ce - într-un interviu - agresorul își susținea nevinovăția, susținând că Majors a fost autorul mai multor agresiuni, la Londra și în Los Angeles, aducând ca probe inclusiv schimburi de mesaje. Actorului nu i-a fost ușor după acțiunile sale de violență domestică: a fost concediat de către Disney, unde juca rolul eroului negativ Kang Cuceritorul, iar cariera lui cinematografică se pare că a ajuns la un punct critic, fiind părăsit și de către impresar și de către agentul său de presă. Actorul însă, prin avocați, se declară optimist.

Articole asemanatoare