![]() |
04.02.2026, 12:11
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Piata smartphone-urilor intra intr-o perioada tot mai instabila la inceput de 2026, iar una dintre principalele cauze este cresterea accelerata a preturilor pentru cipurile de memorie.
Potrivit cunoscutului leaker Digital Chat Station, efectele se resimt deja puternic, mai ales in zona telefoanelor mid-range, iar unele modele ar putea disparea complet de pe piata.
Preturile memoriilor scapa de sub controlProblema nu tine doar de costuri usor mai mari. Samsung si SK Hynix, doi dintre cei mai mari furnizori de memorie din lume, ar fi crescut preturile pentru LPDDR chiar si cu 100%, ceea ce pune o presiune uriasa pe producatori.
Aceasta explozie de costuri afecteaza direct bugetele interne ale brandurilor si da peste cap planurile de lansare. Chiar si Apple ar resimti impactul, potrivit informatiilor din industrie.
Telefoane scoase mai devreme din productieDin cauza noilor costuri, unele smartphone-uri din segmentul accesibil, lansate spre finalul lui 2025, ar putea fi retrase mai devreme decat era planificat. Modelele care ar fi trebuit sa le inlocuiasca au fost amanate pentru mijlocul lui 2026 sau chiar mai tarziu.
Iar atunci cand vor ajunge, in cele din urma, pe rafturi, este foarte posibil sa vina cu preturi mai mari, ceea ce va afecta direct consumatorii.
Lansarile noi, considerate un risc financiarSituatia este atat de tensionata incat, conform sursei, unele echipe interne din companii privesc acum lansarea de telefoane noi ca pe un risc financiar major, nu ca pe o oportunitate. Drept urmare, mai multi producatori au pus pe pauza dezvoltarea viitoarelor flagship-uri.
In cazurile cele mai grave, se discuta chiar despre iesirea din anumite piete regionale, pentru a limita pierderile.
Cel mai lovit segment din piata smartphone-urilor este cel mid-rangeCele mai vulnerabile par a fi telefoanele din zona 275 - 345 de dolari, un segment extrem de popular pana recent.
Semnele crizei sunt deja vizibile. Au disparut reducerile de lansare pentru primele telefoane cu Snapdragon 8 Elite, iar diferenta de pret intre versiunile de 256 GB si 512 GB a crescut. De asemenea, variantele de 1 TB sunt aproape inexistente, productia unor modele se reduce la doar cateva saptamani dupa lansare, iar altele nu trec nici macar de stadiul de prototip.
Piata smartphone-urilor, 2026: anul supravietuirii, nu al inovatiei?Pe fondul marjelor tot mai mici si al costurilor in crestere, 2026 se contureaza ca un an dificil pentru intreaga industrie. Competitia nu va mai fi despre specificatii sau inovatii spectaculoase, ci despre cine reuseste sa ramana pe linia de plutire.
Pentru consumatori, asta ar putea insemna mai putine optiuni, preturi mai mari si lansari amanate. Pentru producatori, miza este si mai mare: supravietuirea intr-o piata din ce in ce mai impredictibila.
Articolul Scumpirea severa a memoriilor ar putea declansa o criza pe piata smartphone-urilor in 2026 apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.