×

Accesează
contul existent

Accesorii

Xiaomi dezvaluie Watch 2 Pro, primul smartwatch Xiaomi cu Wear OS

Xiaomi dezvaluie Watch 2 Pro, primul smartwatch Xiaomi cu Wear OS

27.09.2023, 18:27 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Xiaomi Watch 2 Pro este raspunsul dat de Xiaomi pentru Galaxy Watch6, noul smartwatch bazat pe Wear OS venind cu performante de top si finisaje premium.

Odata cu Xiaomi 13 si Xiaomi 13T Pro, producatorul chinez a dezvaluit noua generatie a accesoriului pentru fitnes, Xiaomi Smart Band 8, alaturi de un smartwatch cel putin interesant.

Propus cu pretul de 269 euro, respectiv 329 euro in echipare LTE/eSIM, Xiaomi Watch 2 Pro se prezinta intr-o carcasa din otel inoxidabil, ce poate fi asortata cu o selectie de curele din piele ecologica si ceva numit fuloro cauciuc. Insa principalul element de atractie este ecranul AMOLED de 1,43" (466 x 466 pixeli), capabil sa ofere pana la 600 niti de luminozitate, suficient chiar si pentru utilizarea sub soare direct.

Hardware-ul este bazat pe Snapdragon W5+ Gen 1, un chipset Qualcomm cu performante de top si conectivitate 4G LTE. Furnizat de Google, sistemul de operare Wear OS are la dispozitie 2GB memorie RAM si 32GB stocare interna pentru gazduirea de aplicati si fisiere media.

Dispozitivul include gama obisnuita de senzori: accelerometru, giroscop, senzor de lumina ambientala, busola electronica, barometru, senzor optic de ritm cardiac si un senzor de analiza a impedantei bioelectrice. Lista este completata cu receptor GNSS dual-band si peste 150 de moduri de sport, conectivitate WiFi si Bluetooth 5.2.

Watch 2 Pro permite monitorizarea calitatii somnului, poate masura ritmul cardiac, concentratia de oxigen in sange si multe altele. De asemenea, este rezistent la apa si il poti lua cu tine la piscina si scufundari (etanseitate garantata pana la 5ATM).

Xiaomi a inclus o baterie de 495 mAh, promitand pana la 55 ore de autonomie (versiunea LTE) sau 65 ore pentru modelul Wi-Fi.

Poti folosi Xiaomi Watch 2 Pro pentru plati contactless, orientare cu Google Maps, accesa serviciile Google Asistant si asculta muzica la castile wireless (instaland aplicatia relevanta din magazinul Play Store). Dispozitivul va fi disponibil pentru achizitionare in viitorul apropiat.

Articolul Xiaomi dezvaluie Watch 2 Pro, primul smartwatch Xiaomi cu Wear OS apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare