Politic-Social

Alexandru Ioan Cuza era domnitorul Moldovei din 5/17 ianuarie 1859. La Iasi, cei care sustineau unirea detineau 33 de locuri din cele 55 ale Adunarii Elective, dar erau inscrisi nu mai putin de 38 de candidati. Acestia s-au retras pe rand in favoarea lui Alexandru Ioan Cuza. Ultima optiune, Grigore Sturdza se dovedise ca are obligatii fata de interesele Rusiei si ale Poloniei, astfel ca Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi. Reprezentant al Partidei Nationale, Alexandru Ioan Cuza era sustinut numai de liberali pentru desemnarea ca domn si in Tara Romaneasca. Adunarea Electiva de la Bucuresti era dominata de conservatori, care insa sustineau doi candidati diferiti, Gheorghe Bibescu, fost domn intre 1843 si 1848, si Barbu Stirbei, care se mai aflase la conducerea Valahiei de doua ori, intre 1849 si 1853 si intre 1854 si 1856. Cuza, ales ca domnitor al ambelor Principate Fost participant la miscarea revolutionara din 1848, Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi dupa ce conservatorii nu au putut sa se hotarasca asupra unui singur candidat propriu. Unirea celor doua principate a inceput practic in anul 1848, atunci cand s-a realizat uniunea vamala intre Moldova si Tara Romaneasca, in timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. In 1859, Conferinta puterilor garante de la Paris (26 martie - 25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor doua principate. Abia pe 4 decembrie 1861, Poarta Otomana recunoaste unirea pe durata domniei acestuia. Cuza a marcat istoria moderna a Romaniei Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre oamenii care au marcat istoria moderna a Romaniei. Perioada domniei acestuia coincide cu reformele de unificare si modernizare a institutiilor din cele doua principate. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, institutia Postei, armata, Biserica, invatamantul, justitia, fiscalitatea, serviciul vamal etc. Tot in timpul domniei lui Cuza au fost infiintate primele doua universitati romanesti: la Iasi, in 1860 si la Bucuresti, in 1864. Improprietarirea taranilor si secularizarea averilor manastiresti au atras opozitia elitelor sociale din acele vremuri si au incurajat zvonuri privind intentia lui Cuza de a instaura o dinastie personala, astfel ca, la 11 februarie 1866, acesta a fost obligat sa abdice. In locul sau a fost adus pe tron principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, constitutia adoptata in acel an denumind noul stat Romania.