×

Accesează
contul existent

Externe

Apa potabilă din Miami este amenințată de o centrală nucleară din Florida

Apa potabilă din Miami este amenințată de o centrală nucleară din Florida

06.06.2025, 17:10 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

O centrala nucleara veche de zeci de ani, situata la sud de Miami, intre doua parcuri nationale pline de viata salbatica, pune in pericol apa potabila a peste 3 milioane de oameni. La Turkey Point, centrala care produce electricitate pentru locuintele si companiile din Florida, inginerii incearca sa opreasca un nor de apa hipersalina - un cocktail de sare si urme de substante radioactive - care se infiltreaza in acviferul Biscayne, principala sursa de apa dulce a regiunii. Centrala foloseste un sistem de racire pe baza de apa, necesar pentru a-si mentine reactoarele nucleare la temperaturi sigure. La inceputurile sale, in anii "70, apa folosita la racire era deversata direct in golful Biscayne, provocand distrugeri mari habitatelor marine. Dupa interventia autoritatilor, compania Florida Power & Light, proprietarul centralei, a sapat un sistem complex de canale de racire in zonele umede din apropiere. Apa incalzita este racita in acest mod, trecand prin aceste canale lungi si intortocheate, concepute ca un fel de "radiator" natural. Dar, pe masura ce soarele Floridei incalzeste apa din aceste canale, o parte din ea se evapora, lasand in urma o concentratie crescuta de sare. Apa din canale are deja un continut natural de sare, iar evaporarea o face sa devina tot mai sarata. Apa sarata, incarcata si cu urme de izotopi radioactivi rezultati din functionarea centralei, se infiltreaza incet, dar sigur, prin stratul poros de calcar al solului in acviferul Biscayne, care este principala sursa de apa dulce pentru milioane de locuitori ai sudului Floridei. Compania a recunoscut ca nu reuseste sa opreasca extinderea norului salin pana in 2028 Acest "nor" de apa hipersalina si usor contaminata a avansat in ultimii ani spre puturile de apa potabila din zona Miami si Key West, punand in pericol alimentarea cu apa curata. Pentru a preveni dezastrul, compania care gestioneaza centrala nucleara a inceput un efort masiv de "aspiratie" a apei sarate, pompand zilnic milioane de litri, pe care ii injecteaza apoi la mari adancimi. Totusi, compania a recunoscut ca nu va reusi sa opreasca complet extinderea norului pana in 2028, termenul limita stabilit de autoritati, si cauta solutii suplimentare, cum ar fi forarea unor puturi orizontale mai adanci, pentru a opri apa sarata inainte sa ajunga la rezervele de apa potabila. Pe langa contaminarea acviferului, centrala se confrunta si cu riscuri climatice majore, fiind expusa uraganelor, inundatiilor si valurilor de furtuna, din ce in ce mai intense. Pe langa apa locuitorilor, este amenintata viata salbatica din doua parcuri nationale Activistii de mediu trag un semnal de alarma: infrastructura este veche, iar riscurile cresc. Rachel Silverstein, lidera organizatiei Miami Waterkeeper, care contesta decizia de functionare a centralei, a atras atentia ca energia nucleara poate fi o solutie curata, dar trebuie gestionata responsabil, pentru ca aceste centrale sa nu puna in pericol resursele vitale, cum este apa potabila. La mica distanta de granitele centralei, se intinde Parcul National Biscayne, un ecosistem unde delfinii, lamantinii, homarii, barracudele si diavolii de mare impart apele limpezi cu iahturi de lux care strabat recifurile de corali si insulele umbrite de mangrove. Pe cealalta parte, in apropierea capatului retelei de canale de racire, se afla Parcul National Everglades, care ofera adapost aligatorilor, panterelor din Florida, nurcilor, vulpilor cenusii si chiar unor specii invazive, precum pitonii uriasi birmanezi. Iar "sub toata aceasta viata se afla una dintre cele mai mari rezerve de apa subterana din Statele Unite. A proteja aceasta sursa inseamna a proteja intreaga viata de deasupra, inclusiv milioanele de oameni care depind zilnic de ea pentru a supravietui", a precizat ecologista Miami Waterkeeper.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare