![]() |
24.06.2025, 13:18 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, si cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, au lansat un apel comun pentru intarirea capacitatilor de aparare ale Europei, pe fondul instabilitatii globale si al amenintarilor continue din partea Rusiei. Intr-un articol publicat de Financial Times inaintea summitului NATO, care are loc marti si miercuri la Haga, cei doi lideri avertizeaza ca "normele se erodeaza si vechile certitudini sunt puse sub semnul intrebarii", iar Europa trebuie sa actioneze in consecinta. "Rusia va gasi in Franta si Germania o determinare de neclintit", se arata in textul comun. "Razboiul din Ucraina face parte dintr-un plan mai amplu al Rusiei" Macron si Merz au declarat ca razboiul dus de Moscova impotriva Ucrainei face parte dintr-un plan mai amplu de subminare a securitatii europene. "Vladimir Putin urmareste sa submineze securitatea europeana in avantajul Moscovei", au transmis cei doi lideri, acuzand Rusia de o "tentativa metodica" de a-si domina prin presiune vecinii si de a destabiliza ordinea globala. Franta si Germania si-au anuntat intentia de a creste semnificativ cheltuielile pentru aparare. Cele doua state aloca deja peste 2% din PIB in acest domeniu, dar obiectivul comun este sa atinga "3,5% din PIB pentru cheltuieli esentiale de aparare si 1,5% pentru contributii mai largi la efortul militar". Liderii celor doua tari au subliniat angajamentul ferm pentru sprijinirea Ucrainei si au promis investitii suplimentare in industria de aparare ucraineana si in capacitatile armatei de la Kiev: "Ne vom asigura ca Ucraina iese din acest razboi prospera, robusta si sigura. Si ca nu va mai trai niciodata sub amenintarea agresiunii ruse", au transmis Macron si Merz. "Vom trai, in viitorul apropiat, intr-un mediu profund destabilizat" Pe langa conflictul din Ucraina, cei doi conducatori au atras atentia asupra altor provocari, precum terorismul si apararea intereselor europene in lume, insistand ca Europa trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru propria securitate: "Vom trai, in viitorul apropiat, intr-un mediu profund destabilizat. Va trebui sa facem fata acestor provocari. Nu pentru ca ni se cere, ci pentru ca vedem clar realitatea si le datoram cetatenilor nostri acest lucru." Cei doi sustin ca o aparare europeana consolidata va contribui la securitatea transatlantica, fiind complementara NATO. Pledoaria lor include reformarea sistemelor de achizitii militare pe principiile "standardizarii, simplificarii si scalarii", care vizeaza utilizarea unor echipamente compatibile intre aliati, reducerea birocratiei in achizitiile de aparare si extinderea capacitatii de productie la scara larga. Obiectivul este crearea unei industrii de aparare europene eficiente, mai rapida si capabila sa raspunda prompt amenintarilor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.