![]() |
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat vineri că începând de luni, 7 iulie 2025, operatorii de telefonie mobilă din România vor bloca apelurile false venite din afara țării.
04.07.2025, 17:23 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit unui comunicat de presa publicat pe site-ul institutiei, operatorii vor bloca apelurile initiate din afara teritoriului Romaniei, care afiseaza fals anumite numere nationale de telefonie fixa sau numere nationale, fixe si mobile, incorect ori incomplet folosite. Masura va intra in vigoare luni, 7 iulie. Masura a fost luata de ANCOM pentru a limita fenomenul denumit "CLI Spoofing", adica falsificarea numarului afisat la primirea unui apel. Totodata, decizia vine in urma consultarilor atat cu principalii furnizori de servicii de comunicatii electronice, dar si cu reprezentantii Directiei de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane. Fenomenul CLI Spoofing prevede fraude prin care un utilizator este apelat in numele unor institutii publice, banci sau companii, inclusiv in situatiile in care datele de contact ale utilizatorilor au fost obtinute in urma unor interactiuni cu materiale de tip deepfake generate cu inteligenta artificiala. ANCOM le recomanda utilizatorilor de telefonie mobila sa fie prudenti atunci cand primesc astfel de numere de telefon suspecte. Utilizatorii sunt incurajati sa verifice identitatea apelantului, sa nu ofere date personale prin telefon (date de identificare, date bancare, parole, PIN-uri etc), sa isi actualizeze soft-urile si aplicatiile de pe telefon in mod constant, dar si sa raporteze astfel de situatii catre autoritatile competente.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
04.07.2025, 23:12