Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri proiectul Legii RCA, prin care obligația de asigurare auto se extinde și asupra vehiculelor care, conform legislației naționale în vigoare, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, precum trotinetele electrice, bicicletele electrice și alte vehicule similare.
22.10.2025, 12:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Proiectul de lege, initiat de Guvern, transpune in legislatia nationala prevederile Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European. Prin acest demers, definitia vehiculului se extinde, astfel incat asigurarea obligatorie RCA va fi raportata la anumite criterii tehnice si nu doar la inmatriculare. Potrivit expunerii de motive, noile prevederi stabilesc si limitele minime de despagubire, calculate in lei conform cursului indicat in directiva, precum si modalitatile de control ale asigurarii RCA. Proprietarii sau utilizatorii vehiculelor care stationeaza in mod obisnuit in Romania vor fi obligati sa incheie si sa mentina o asigurare RCA valabila. Exceptiile de la aceasta obligatie se aplica persoanelor fizice si juridice care folosesc vehicule exclusiv in cadrul evenimentelor sportive cu motor, inclusiv curse, competitii, antrenamente, testari si demonstratii desfasurate in zone cu acces restrictionat. In aceste cazuri, organizatorul evenimentului sau o alta parte trebuie sa fi incheiat o asigurare facultativa sau sa dispuna de un instrument de garantare alternativ care acopera prejudiciile provocate tertilor, inclusiv spectatorilor. Legea adoptata de Camera Deputatilor a fost aprobata in forma transmisa de Guvern, fara amendamentele adoptate anterior de Senat si cu respingerea tuturor amendamentelor depuse de deputati. Extinderea obligatiei RCA la trotinete si biciclete electrice vine ca raspuns la cresterea utilizarii acestor vehicule in mediul urban si la necesitatea protectiei civile in caz de accidente, conform legislatiei europene.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.