![]() |
11.08.2025, 06:31 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
UPDATE: Albanese, care a facut anuntul dupa o sedinta de guvern, a spus ca recunoasterea va fi conditionata de angajamentele primite de la Autoritatea Palestiniana. "Australia va recunoaste dreptul poporului palestinian la un stat propriu, conditionat de angajamentele pe care le-am primit din partea Autoritatii Palestiniene. Vom colabora cu comunitatea internationala pentru a transforma acest drept in realitate", a spus Albanese dupa o sedinta de guvern, prezentand aceasta decizie drept "parte a unui efort global coordonat, menit sa dea un nou impuls solutiei cu doua state". El a precizat ca Hamas nu va putea avea niciun rol intr-un astfel de stat, dar a sustinut ca Israelul "continua sa sfideze" dreptul international, iar situatia din Gaza este "dincolo de cele mai sumbre scenarii ale lumii." STIREA INITIALA: Australia intentioneaza sa recunoasca statul palestinian, urmand exemplul Frantei, Marii Britanii si Canadei, a relatat Sydney Morning Herald. Prim-ministrul Anthony Albanese ar putea aproba masura zilele urmatoare, dupa o sedinta obisnuita a guvernului programata luni, a precizat publicatia australiana, citand surse care au dorit sa ramana anonime. Luna trecuta, Franta si Canada au anuntat ca intentioneaza sa recunoasca statul palestinian, in timp ce Marea Britanie a spus ca va proceda la fel daca Israelul nu abordeaza criza umanitara din teritoriile palestiniene si nu ajunge la un armistitiu. Israelul a condamnat deciziile tarilor care sprijina recunoasterea unui stat palestinian, afirmand ca acestea vor recompensa Hamas, gruparea militanta ce guverneaza Fasia Gaza. Duminica, Netanyahu le-a declarat reporterilor ca majoritatea cetatenilor israelieni se opun crearii unui stat palestinian, considerand ca acesta ar aduce razboi si nu pace. "Sa vezi tari europene si Australia intrand in acea capcana, pur si simplu... este dezamagitor si cred ca, de fapt, este rusinos, dar nu ne va schimba pozitia", a spus Netanyahu. Albanese pledeaza pentru o solutie cu doua state, guvernul sau de centru-stanga sprijinind atat dreptul Israelului de a exista in granite sigure, cat si dreptul palestinienilor la propriul stat. "Am spus ca este o chestiune de cand, nu de daca", a declarat Albanese sambata, in Noua Zeelanda, referindu-se la pozitia guvernului sau privind un stat palestinian. "De mult timp, in Australia exista o pozitie bipartizana de sprijin pentru doua state", a adaugat acesta.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.