![]() |
Cancelarul german Friedrich Merz afirmă că regimul iranian este slăbit, viitorul său este incert, iar reluarea negocierilor depinde de disponibilitatea Iranului, în timp ce opțiunea distrugerii programului nuclear rămâne posibilă.
17.06.2025, 18:30 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a transmis ca regimul de la Teheran este "foarte slabit si probabil nu va reveni la forta de odinioara". El a vorbit despre acest subiect in cadrul unei serii de interviuri, in contextul tensiunilor in crestere dintre Iran si Israel. Potrivit lui Merz, situatia interna a Iranului este instabila, iar viitorul regimului ramane neclar. "Va trebui sa asteptam si sa vedem", a declarat cancelarul in timpul unui interviu oferit postului german Welt, in cadrul summitului G7 desfasurat in Canada. Merz a explicat ca, daca autoritatile iraniene nu accepta o intelegere legata de oprirea programului lor nuclear, distrugerea acestuia ar putea deveni o optiune luata in calcul. In opinia sa, Israelul nu are mijloacele necesare pentru o astfel de operatiune, insa Statele Unite dispun de aceste capacitati. Totodata, el a precizat ca eforturile diplomatice ale Europei pot fi reluate, in cazul in care conditiile o vor permite. "Daca ar aparea o noua situatie, Germania, Franta si Regatul Unit ar fi din nou pregatite sa ofere asistenta diplomatica, asa cum au facut-o pana joia trecuta", a adaugat Merz.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.