×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

De ce oamenii „nu mai iubesc” aplicațiile de dating. Problemele care lovesc Tinder și Bumble

De ce oamenii „nu mai iubesc” aplicațiile de dating. Problemele care lovesc Tinder și Bumble

05.01.2026, 16:07 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Cand Tinder a fost lansat, in 2012, pe campusurile universitare din Statele Unite, a schimbat radical modul in care oamenii se cunosc. Online dating-ul exista deja, dar avea o imagine rigida si stanjenitoare. Sistemul simplu de "swipe" a facut procesul rapid si atractiv, iar succesul a venit aproape instantaneu, noteaza The Economist. In anii urmatori, aplicatiile de dating au devenit dominante, mai ales in randul tinerilor. Potrivit Pew Research Center, 30% dintre adultii americani au folosit un serviciu de dating online, iar peste jumatate dintre cei cu varste intre 18 si 29 de ani au apelat la astfel de platforme. Pandemia a accelerat fenomenul, iar valorile de piata ale companiilor au atins niveluri record. Astazi, trendul s-a inversat. Numarul descarcarilor globale a scazut fata de anii de varf, iar baza de utilizatori activi se reduce. Rezultatele financiare recente ale Tinder si Bumble indica o problema structurala, nu un simplu recul temporar. Pentru multi utilizatori, experienta a devenit frustranta. Cantitatea uriasa de profiluri, dezechilibrul dintre barbati si femei si teama de escrocherii transforma aplicatiile intr-un proces obositor. Jumatate dintre femeile chestionate de Pew spun ca se simt coplesite de numarul de mesaje primite. Pe Tinder, 84% dintre utilizatori sunt barbati. "Nu mai e distractiv. Totul e superficial si extrem de obositor. Pur si simplu m-am saturat", spune o creatoare de continut de pe TikTok, citata in articol. O experienta similara descrie si Wunmi Williams, in varsta de 27 de ani: "Dupa ani de swipe-uri si potriviri, nu am reusit sa gasesc un partener printr-o aplicatie de dating." De vina, tarifele tot mai mari? In paralel, disponibilitatea de a plati pentru aceste servicii scade. Abonamentele devin tot mai scumpe, iar ideea de a investi bani intr-o aplicatie de dating este privita tot mai critic. Tinder a pierdut utilizatori platitori timp de sapte trimestre consecutive, iar Bumble raporteaza cresteri minime ale veniturilor. Pe acest fond, intalnirile offline castiga teren. Evenimentele dedicate persoanelor singure, cluburile de alergare, cursurile de gatit si alte activitati sociale devin spatii alternative de socializare. Participarea la astfel de evenimente a crescut semnificativ in ultimii ani. Aplicatiile incearca sa se reinventeze, inclusiv cu ajutorul inteligentei artificiale, dar succesul nu este garantat. O directie care pare sa functioneze este orientarea catre comunitati de nisa, unde utilizatorii au interese si valori comune. Concluzia este simpla: tehnologia a facut intalnirile mai accesibile, dar nu neaparat mai satisfacatoare. Iar pentru multi oameni, drumul spre relatii reale pare sa se mute din nou din aplicatii in viata de zi cu zi.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare