×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Cercetătorii spun că băuturile ambalate în sticlă conțin mai multe microplastice decât cele din...

Cercetătorii spun că băuturile ambalate în sticlă conțin mai multe microplastice decât cele din recipiente de plastic

Contrar așteptărilor, ambalajele din sticlă ascund un risc invizibil: acestea conțin de până la 50 de ori mai multe microplastice decât recipientele similare din plastic, cutiile de carton sau dozele, potrivit cercetărilor realizate de autoritățile sanitare franceze. Contaminarea provine în principal de la capsulele metalice folosite pentru sigilare.

20.06.2025, 14:30 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Considerata mai "curata", sticla pare sa fie, de fapt, mai contaminata. Cercetari realizate in premiera, cofinantate de Agentia franceza pentru siguranta alimentara si de Consiliul Regional Hauts-de-France, autoritatea executiva regionala care gestioneaza sanatatea, mediul si economia in toate cele cinci departamente, au constatat un paradox: "sticlele din sticla", considerate optiunea "curata" sau premium, sunt, de fapt, cele mai contaminate cu microplastice dintre toate tipurile de ambalaje pentru bauturi. "Ne asteptam la un rezultat opus", a declarat specialista care a condus studiul, Iseline Chadb, doctoranda in cadrul laboratorului de siguranta alimentara al agentiei sanitare, citata vineri de Le Figaro. Rezultatele au fost clare: cola, limonadele, ceaiurile reci si berea ambalate in "sticle de sticla" contin, in medie, circa 100 de particule de microplastice pe litru fata de numai intre 2 si 20 de particule in bauturile ambalate in plastic, cutii de carton sau doze. Unele probe de capsule nespalate au inregistrat chiar si 287 de particule pe litru. Sursa principala a contaminarii este vopseaua capsulelor Cercetatorii au identificat si sursa principala a microplasticelor, in vopseaua care acopera capsulele metalice. Aceasta prezinta micro-zgarieturi invizibile, cauzate de frecarea dintre capsule in timpul depozitarii. "Particulele detectate in bauturi aveau exact aceeasi forma, culoare si compozitie precum vopseaua capsulelor care sigileaza sticlele din sticla", a explicat coordonatoarea cercetarii. Agentia Frantei pentru siguranta alimentara a confirmat ca aceste particule se desprind in timpul manipularii si ajung in lichidul consumat. In lipsa unor date toxicologice concludente, cercetatorii francezi au precizta ca nu pot stabili cu certitudine daca aceste cantitati de microplastice au sau nu un efect negativ asupra sanatatii umane. Apa si vinul, necarbogazoase, sunt putin afectate de contaminarea cu microplastice Cu toate acestea, apa contine putine microplastice, "indiferent de recipient, cu o medie de 4,5 particule pe litru in sticlele de sticla si 1,6 particule in cele din plastic sau in cutiile de carton", au detaliat specialistii, adaugand pe aceasta lista si vinul ambalat in sticle de sticla cu dop. Explicatia pentru faptul ca apa si vinul imbuteliate sunt mai putin afectate de contaminarea cu microplastice vine din modul diferit de ambalare: vinul este adesea imbuteliat cu dop de pluta. In plus, nici apa, nici vinul nu sunt baturi carbogazoase, deci nu exercita presiune asupra capsulei, iar procesele de imbuteliere implica mai putine manipulari mecanice. In schimb, bauturile acidulate, precum cola sau limonadele, trec printr-un proces mai agresiv de imbuteliere: sunt ambalate sub presiune, cu capace metalice insurubate strans, iar manipularea lor implica frecari si agitatie in timpul transportului si depozitarii. Toate aceste conditii favorizeaza eliberarea particulelor de microplastic din vopseaua capsulelor metalice in lichid. Fiind mai usoare si flexibile, sticlele din plastic reduc frecarile si socurile in timpul transportului, protejand mai bine capsulele si limitand astfel eliberarea microplasticelor. Industria are solutii pentru a reduce continutul de microplastice din bauturi Vestea buna este ca industria poate reduce considerabil aceasta forma de poluare. O metoda simpla si eficienta, testata de francezi, consta in curatarea capsulelor prin suflarea cu aer si clatirea cu apa filtrata si alcool. Rezultatele au fost remarcabile: de la 287 de particule pe litru in capsulele nespalate, s-a ajuns la 87 dupa tratamentul complet. De asemenea, "modificarea conditiilor de depozitare a capsulelor si schimbarea compozitiei vopselelor pot reduce semnificativ contaminarea", au subliniat autorii cercetarii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare